2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

chior2 i [At: TEODORESCU, P. P. 349 / E: fo cf chiorăi] 1 Cuvânt care imită strigătul curcii. 2 Cuvânt care redă sunetul intestinelor (unei persoane care nu a mâncat).

chior1, ~oáră [At: PANN, P. V. I, 18 / V: ~óri / Pl: ~i, ~oa're / E: tc kjor(kör) cf chiori, chiorâș, (în)chiorchioșat] 1-2 smf a (Persoană) care vede numai cu un ochi. 3-4 smf, a (Persoană) care are numai un ochi. 5-6 sf (Pfm; îe; îla) (A fî) de râsul ~oarei (A fi) prăpădit. 7-8 sf (îae; îal) (A fi) de râsul lumii, de batjocură. 9 a (Pop; îe) A-i fî (cuiva) gura ~oară A vorbi prea multe. 10 a (Pop; îs) Marfă ~oară Produs de calitate inferioară neevidentă. 11 a (Îs) Para sau lăscaie) ~oară Monedă găurită la o margine. 12 a (Îas) Monedă fără valoare. 13 a (Îe) A nu avea para ~oară sau, rar, a nu avea ~oară în pungă A nu avea nici un ban. 14-15 smf, a (Persoană) care se uită cruciș, chiorâș (și vede dublu) Si: (pmf) chiomp (13), ceacâr, sașiu. 16-17 smf, a (Pex) (Persoană) care nu vede bine Si: miop. 18-19 smf, a (Pgn) Orb. 20 av (Pop; îe) A dapeste cineva A da năvală prostește peste cineva. 21 av (Îe) A o lua de-a ~oara A merge orbește, fără a ști încotro. 22 a (Fig) Lipsit de judecată. 23 a (D. lămpi, felinare) Care dă o lumină slabă, insuficientă. 24 sn Lampă de gaz primitivă (care dă o lumină slabă), de tablă sau de pământ Si: (pmf) gaz(orniță). 25 sn (La jocul de cărți) As birlic (care are un singur ochi). 26 sm Fugar din Siberia, care nu are pașaport. 27 sf Fereastră oarbă, cu geamuri astupate cu hârtie, prin care nu străbate destulă lumină. 28 a (Îs; prin confuzie cu chiar) Apă chioară Apă curată. 29 a (Im; îas) Nume dat unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate. 30 a (Prt; îas) Vorbe goale.

CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sașiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) acoperit. 6. (În expr.) Apă chioară= a) (ir.) nume dat unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conținut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea niciun ban. – Din tc. kör.

CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sașiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) astupat. 6. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conținut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Din tc. kör.

CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. Ești chior sau nătărău De dai în gropi mereu? ALECSANDRI, T. 347. (Substantivat) În țara orbilor, chioru-i împărat, se spune despre o persoană mediocră, care este apreciată în raport cu celelalte persoane și mai puțin dotate din cercul său. 2. Orb. Dă de un heleșteu și, văzînd niște lișițe pe apă, zvîrrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una... Dar lișițele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat. CREANGĂ, P. 46. Te văd eu, că doar nu-s chioară. ALECSANDRI, T. I 36. Să nu te uiți înapoi, că acuma vine mama [zmeoaica]; căci, cum te-i uita înapoi, îți ia ochii și rămîi chior. ȘEZ. I 229. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a da peste cineva (sau a se izbi, a se ciocni de cineva) orbește. Numai iată ce vede Harap-Alb altă minunăție și mai minunată: o schimonositură de om avea în frunte numai un ochi mare cît o sită, și cînd îl deschidea, nu vedea nimica; da chior peste, ce apuca. CREANGĂ, P. 243. Ivan atunci, văzînd că moartea dă chioară peste dînsul, se stropșește la ea zicînd: Pașol, Vidma, na turbinca! CREANGĂ, P. 312. A o lua de-a chioara = a merge orbește, fără a ști încotro; a o lua razna. De acum s-o luăm de-a chioara, și unde ne-a fi scris, acolo vom ieși. CREANGĂ, A. 30. ♦ (Ironic) Care nu vede bine, care are vedere scurtă, miop. 3. Care se uită cruciș; sașiu, încrucișat. Astăzi parcă-s chioară, Unde-i unul, parcă-s doi. CONTEMPORANUL, II 143. Dragă mi-e lelița chioară, Suflă-n foc, se uită-n oală. POP. 4. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slabă. Se întorceau tot pe înnoptate pe aceleași drumuri luminate la depărtări mari de un felinar chior. PAS, Z. I 141. Lumina pe stradă, chiar și pe bulevarde și în localuri, era chioară. PAS, Z.87. ♦ (Despre o fereastră) Mică sau în parte astupată, prin care lumina străbate cu greu. Casa are cinci odăi joase, cu ferestruie chioare. CONTEMPORANUL, VII 144. 5. (În expr.) Apă chioară = a) (ironic) aliment lichid prea diluat. Sleite de apa chioară a cazonelor, de apa leșietică a marmitelor, infanteriile grăbeau spre pădurea morții. CAMILAR, N. I 243; b) vorbe lipsite de miez. Miron Juga n-asculta discursul prefectului. El disprețuia mijloacele acestea de-a încurca pe săteni cu apă chioară. REBREANU, R. II 86. A nu avea para chioară sau (mai rar) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chioară-n pungă. CARAGIALE, O. I 44. O para chioară nu mai avea. Nici să lucreze nu mai putea. MARIAN, S. 251. Fără para chioară sau fără chioară para în pungă (sau, rar, fără de chioară de para) = complet lipsit de bani. Mocanii noștri merse toată ziua întinsă pe drum și seara ajunse la o cîrciumioară biruiți de foame și fără chioară para în pungă. POPESCU, B. III 90. Mai leagă-ți banii, voinice, Și mai pune-i la chimir... Că te-ajunge-o vreme rea, Făr' de chioară de para. ȘEZ. 142.

CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Adesea substantivat) Orb. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a se izbi, a se ciocni de cineva orbește. A o lua de-a chioara = a o lua razna. ♦ (Ir.) Care nu vede bine. 3. (Adesea substantivat) Sașiu. 4. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mică sau (în parte) astupată. 5. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de miez. A nu avea para chioară sau (rar) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Tc. kör.

chior adj. m., pl. chiori; f. chioáră, pl. chioáre

chior adj. m., pl. chiori; f. sg. chioáră, pl. chioáre

CHIOR adj. v. chiorâș, cruciș, încrucișat, pieziș, sașiu, sărac, slab, strabic.

CHIOR adj., s. (înv. și pop.) ponivos. (Om ~.)

CHIOR adj., s. v. nevăzător, orb.

chiór (chioáră), adj.1. Care vede numai cu un ochi. – 2. Sașiu. – 3. Miop. – 4. Opac, care dă o lumină slabă. – 5. (Arg.) As, carte de joc cu numărul unu. – 6. (Arg.) Sărac, nevoiaș. – Mr., megl. chior. Tc. kör „orb” (Roesler 596; Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Berneker 680; Șeineanu, II, 114; Meyer 140; Lokotsch 1207); cf. alb. kjor, sb. cór, și de asemenea alb. göre „nenorocit”. Nu circulă în Trans. (cf. ALR, I, 57). Pentru expresia apă chioară, cf. chiar. Dubletul ceur (sașiu), care circulă în Banat și pe care Crețu 312 îl deriva din lat. caeculus, reprezintă sb. cór. Der. chioară, s. f. (para), în loc de para chioară (s-a spus despre monedele găurite, care încetau să mai aibă valoare de circulație); chiorî, vb. (a scoate un ochi; a orbi, a-și pierde vederea; a se uita sașiu; a indica); chiorie, s. f. (defectul de a fi sașiu; miopie); chiorilă, s. m. (poreclă pentru miopi); chiorîș, adv. (cu un singur ochi, închizînd un ochi; pieziș; orbește, fără să se uite).

chiór interj. – Imită mai multe zgomote, cum sînt chiorăiala sau strigătul curcanului. – Var. ghior. Creație spontană, cf. bîr, mîr, mor, hor, hîr.Der. chiorăi (var. ghiorăi, chiorcă(n)i, chercă(n)i, cherăi, Trans., corăi,) vb. (despre curcani, a croncăni; despre mațe, a chiorăi); chirăi (var. cherăi, chirlăi), vb. (despre găini, a cotcodăci; despre greieri, a cînta; a țipa, a striga); cherlăi, vb. (rar, a lătra), cuvînt care ne apare numai la Brătescu-Voinești și care indică o contaminare cu chelălăi; chiorăială (var. ghiorăială, chiorăit, chiorăitură, ghiorăitură), s. f. (zgomot produs de intestine); chiric, s. m. (Trans., greiere; copil), ultimul sens explicabil prin ideea de „care țipă mult”; ghiorlan, s. m. (șobolan; golan), cu același semantism ca termenul anterior, cf. Philippide, Principii, 150 și Spitzer, Dacor., IV, 652-4 (după ipoteza greșită a lui Lacea, Dacor., III, 751, din săs. Jórlänk „oaie de un an”); închiorcoșa, vb. refl. (a-și roti coada curcanul; a privi cu dispreț, a se înfuria), cuvînt care pare a se explica printr-un joc foarte frecvent între băieți, care constă în a imita cuvîntul chior în jurul unui curcan, pentru a-l stîrni și a-l obliga să-și rotească îndată coada (după DAR și Candrea, origine necunoscută; Scriban îl pune în legătură cu mag. körleni „a învîrti”). Pentru var. ghiorhăi, cf. Iordan, BF, VII, 280.

CHIOR chioáră (chiori, chioáre) și substantival 1) Care vede numai cu un ochi; care are numai un ochi teafăr. 2) reg. Care nu vede deloc; orb. ◊ A da ~ peste cineva a se lovi de cineva. 3) Care vede rău la distanță; miop. 4) Care se uită cruciș; sașiu. 5) fig. (despre surse de lumină) Care nu dă lumină suficientă. 6) (despre lumină) Care nu luminează bine; slab. 7): Apă chioară a) mâncare sau băutură rară și fără nici un gust; b) vorbărie goală. A nu avea para chioară a nu avea nici un ban. /<turc. kör

chior a. 1. care n’are decât un ochiu: în țara orbilor chiorul e împărat; 2. găurit (de monede): n’ai o para chioară și lenea te doboară PANN. [Turc. KIOR]. ║ adv. chioara (de a), orbește: de acum s’o luăm de-a chioara Cr.

chĭor, chĭoáră adj. (turc. kör, pop. kĭor). Care are numaĭ un ochĭ. Întunecos: ferestre chĭoare. Fig. Iron. Care nu nemerește [!] saŭ face greșelĭ la joc (foarte des în limba copiilor): măĭ chĭorule! De-a chĭoara, chĭorăște, ca chĭoru, în bobote. Iron. Apă chĭoară, (după uniĭ, din apă chĭară, adică „clară, limpede), apă simplă, nu vin. A nu avea nicĭ o para chĭoară, nicĭ un ban chĭor, a nu avea nicĭ o lețcaĭe. V. orb.

CHIOARA-GĂÍNII s. v. romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare.

ȘOARECE-CHIÓR s. v. cârtiță, sobol.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

chior adj. v CHIORÎȘ. CRUCIȘ. ÎNCRUCIȘAT. PIEZIȘ. SAȘIU. SĂRAC. SLAB. STRABIC.

Intrare: chior
chior adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chior chiorul chioa chioara
plural chiori chiorii chioare chioarele
genitiv-dativ singular chior chiorului chioare chioarei
plural chiori chiorilor chioare chioarelor
vocativ singular
plural
Intrare: șoarece-chior
șoarece-chior substantiv masculin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șoarece-chior șoarecele-chior
plural șoareci-chiori șoarecii-chiori
genitiv-dativ singular șoarece-chior șoarecelui-chior
plural șoareci-chiori șoarecilor-chiori
vocativ singular
plural