2 intrări

3 definiții

chintesențiá vb., ind. prez. 1 sg. chintesențiéz, 3 sg. și pl. chintesențiáză

CHINTESENȚIÁ vb. tr. a ridica pe cea mai înaltă treaptă a purității, a subtilității; a rafina; a sintetiza. (< fr. quintessencier)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

chintesențiá vb. I A sintetiza ◊ „Prin condiția ei biologică, Ara chintesențiază Viața ce se cere continuată.” Sc. 16 II 84 p. 4; v. și cerebralism (1966) (din chintesență + -[i]a)

Intrare: chintesențiat
chintesențiat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chintesențiat chintesențiatul chintesenția chintesențiata
plural chintesențiați chintesențiații chintesențiate chintesențiatele
genitiv-dativ singular chintesențiat chintesențiatului chintesențiate chintesențiatei
plural chintesențiați chintesențiaților chintesențiate chintesențiatelor
vocativ singular
plural
Intrare: chintesenția
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chintesenția chintesențiere chintesențiat chintesențiind singular plural
chintesenția chintesențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chintesențiez (să) chintesențiez chintesențiam chintesențiai chintesențiasem
a II-a (tu) chintesențiezi (să) chintesențiezi chintesențiai chintesențiași chintesențiaseși
a III-a (el, ea) chintesenția (să) chintesențieze chintesenția chintesenție chintesențiase
plural I (noi) chintesențiem (să) chintesențiem chintesențiam chintesențiarăm chintesențiaserăm, chintesențiasem*
a II-a (voi) chintesențiați (să) chintesențiați chintesențiați chintesențiarăți chintesențiaserăți, chintesențiaseți*
a III-a (ei, ele) chintesenția (să) chintesențieze chintesențiau chintesenția chintesențiaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)