chinga v vz închinga

CHINGĂ, chingi, s. f. 1. Bandă lată de piele, de lână sau de cânepă, cu care se fixează șaua pe cal. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) în chingi = a constrânge, a lua din scurt (pe cineva). A slăbi (pe cineva) din chingi = a lăsa (pe cineva) mai liber. A-l ține (pe cineva) chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare. 2. Cingătoare de piele sau de pânză. 3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, solidarizându-le și mărind rezistența obiectului. – Lat. *clinga (= cingula).

chincă sf vz chingă

chingă sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: chirgă, (cu asimilare) ~ncă, (hiperurbanism) pin~ / Pl: ~ngi / E: ml *clinga cf cingă, închinga, deschinga] 1 Cingătoare purtată de bărbați peste brâu. 2 Brâuleț simplu, scurt și lat, cu care se încing țărăncile și copiii. 3 (Pgn) Brâu. 4 (Îs) ~ngile mantalei Două bucăți de stofa care se încheie spre a strânge mantaua peste mijloc sau a o face mai strânsă la spate Si: gaică. 5 Bandă lungă de cânepă sau de curea, cu cataramă, cu care se fixează șaua pe cal Si: taftur. 6 Bandă care se pune pe umeri, pe la spatele gâtului, spre a ridica o greutate. 7 (Pop; îe) Cal bătrân cu ~ roșie Lucru nepotrivit, strident. 8 (Îae) Lucru ridicol. 9 (Pop; îe) A strânge sau a ține în (rar, din) ~ngi A închinga strâns calul. 10 (Fig; îae) A constrânge pe cineva. 11 (Fig; îae) A obliga pe cineva să facă o mărturisire, să plătească Si: a strânge pe cineva cu ușa. 12 (Fig; îae) A lua pe cineva din scurt. 13 (Îs) Pat de ~ngi Pat în care salteaua se așază chingi (22) și care se poate desface și strânge după necesitate. 14 (Pop; îe) A slăbi din ~ngi A slăbi chinga calului. 15 (Fig; îae) A lăsa pe cineva mai liber. 16 (Pfm; îe) A-l ține (pe cineva) ~ngile A se simți în putere. 17 (Îae) A fi în stare. 18 (La unelte, construcții, etc) Bucată de lemn (rar, de fier), prinsă de obicei de-a curmezișul peste altele și servind la întărirea lor Si: stinghie. 19 Cele două scânduri care leagă tălpile războiului de țesut. 20 (Țes) Razele, carafetele sau stinghiile urzitoarei. 21 Stinghia care unește picioarele mesei. 22 Bară (de lemn) care susține patul. 23 Coama cheotoare unde se îmbină căpriorii la casă. 24 Lațul bătut peste căpriori. 25 Funie sau prăjină pe care sunt atârnate cărnurile afumate. 26 (La moara de vânt) Drevele aripilor și brațele brâului. 27 Bară de lemn unind scândurile care formează fundul și scoarțele căruței. 28 Brăcinar la plug. 29 Parte a grapei în care sunt înfipți colții. 30 Puntea ferăstrăului. 31 Bară de lemn care fixează doagele fundului unui butoi. 32 (La piua tăbăcarului) Stinghie care leagă cei doi drugi bătuți în pământ. 33 Elementele care fixează doagele teascului. 34 Parte a luntrei sau a dubasului. 35 Par gros de 15-22 cm, lung de 4-5 m, care servește la fixarea lemnelor în plută Si: căpătâi, conciu, cunună, fălcea, fleașcă, tar. 36 (Îs) ~ cioplită Scândură la plută, cioplită pe jumătate, care se aplică peste mărgelătură. 37 Element de susținere a parilor așezați în stive. 38 Suport pe care se sprijină barele scrânciobului. 39 Fâșie de pământ lungă și îngustă.

chirgă sf vz chingă

cingă sf vz chingă

închinga [At: PALIA (1582) 81/8 / V: (îrg) ~an~, ~gi / Pzi: înching / E: în- + chingă] (Îrg) 1 vt A lega calul sau măgarul cu chinga Si: (îrg) a închingiui (1). 2 vt A strânge chingile șeii la cal Si: (îrg) a închingiui (2). 3 vt A pune chinga pe cal Si: (îrg) a închingiui (3). 4 vt (Pan) A pune chingi de țesătură sau de lemn la un pat Si: (îrg) a închingiui (4). 5-6 vtr A (se) strânge cu o cingătoare Si: (îrg) a (se) închingiui (5-6).

închingi v vz închinga

CHINGĂ, chingi, s. f. 1. Fâșie de piele sau de țesătură de cânepă, cu care se fixează șaua pe cal. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) în chingi = a constrânge, a lua din scurt (pe cineva). A slăbi (pe cineva) din chingi = a lăsa (pe cineva) mai liber. A-l ține (pe cineva) chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare. 2. Cingătoare din piele sau de pânză. 3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, solidarizându-le și mărind rezistența obiectului. – Lat. *clinga (= cingula).

CHINGĂ, chingi, s. f. 1. Fîșie de piele sau de țesătură groasă de cînepă care se petrece sub pîntecele calului spre a strînge bine șaua. Își cîntară numaidecît caii și le strînseră chingile, scoțîndu-i la lumină din dosul unde stătuseră. SADOVEANU, F. J. 313. Făt-Frumos înșelă și tnfrînă calul și chinga o strînse mai mult decît altă dată. ISPIRESCU, L. 4. Zeaua nu mă-ndeasă, Șaua nu m-apasă, Frîul nu mă strînge, Chinga nu mă frînge. ALECSANDRI, P. P. 63. ◊ Expr. A strînge în chingi (sau în chingă) = a) a închinga strîns (un cal). N-am arme să-ncing, Nici murg bun în chingi să strîng. BIBICESCU, P. P. 161; b) fig. a constrînge, a lua (sau a ține) din scurt; a oprima. [Țarul Nicolaie I] avea să țină în chingi timp de treizeci de ani întreaga viață culturală a Rusiei. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 8/1. Nu cumva copilul... să scape vreo vorbă din cele ce-a văzut, mai cu seamă dacă l-or strînge în chingi. PAS, Z. I 162. Strînși în chingă, bieții fugari [poloni] se adresară cu rugăminți către capul contingentului turc, cerind permisiunea de a se retrage în Polonia. HASDEU, I. V. 22. A slăbi din chingi = a lăsa chinga mai slobodă; fig. a lăsa mai liber, a îngădui să răsufle. Și mai slăbind [șarpele] pe om din chingi... ISPIRESCU, la TDRG. A-l ține (pe cineva) chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare. Toate danțurile sînt bune, cînd bate în piept inima aprinsă a tinereții și cînd te țin chingile. La TDRG. 2. Cingătoare de piele sau țesută din lină ori cînepă, uneori cu buzunar, cu care se încinge mijlocul (la oameni). V. chimir, șerpar. Strînge chinga pe zdrave- nele-i șale... pleacă și se coboară-n vale. ALECSANDRI, P. A. 163. Surugiul intră pe scenă îmbrăcat cu poturi de aba, ilic de postav... chingă de curea bătută cu ținte. ALECSANDRI, T. 45. Scoate, scoate la ocale. Cînd... la plată, nu-s parale, Băgai mîna-n punga chingii, Găsii ața mămăligii. TEODORESCU, P. P. 333. 3. Scîndură, stinghie, bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, întărindu-le. Chinga războiului. Chinga ferăstrăului. Chinga patului.

ÎNCHINGA, înching, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la animale de călărie) A pune chinga, a lega cu chinga, a strînge în chingi. Petrișor... și-a luat calul, l-a închingat frumos, a încălecat ș-a pornit. SADOVEANU, O. III 427. Aruncai șaua pe spatele Pisicuții și-o închingai. HOGAȘ, M. N. 126. Mihnea calu-și închinga. TEODORESCU, P. P. 657. ♦ (Cu privire la șa, tarniță etc.) A lega, a fixa, a imobiliza. Și-a scos calul, după ce i-a închingat tarnița. SADOVEANU, N. F. 21. ◊ Fig. Pereții suri ai unui liceu militar mi-au închingat anii copilăriei și-ai adolescenții în eforturile unei educații prusace. SAHIA, N. A. 153. 2. Refl. (Despre persoane) A se lega, a se strînge cu o cingătoare; a se încinge. În trei brîne să-nchinga, Cu curele să strîngea. PĂSCULESCU, L. P. 251. – Variantă: (regional) închingui (CAMILAR, N. I 152) vb. IV.

ÎNCHINGUI vb. IV v. închinga.

CHINGĂ, chingi, s. f. 1. Fîșie de piele (sau de țesătură de cînepă) cu care se strînge șaua calului. ◊ Expr. A strînge în chingi = a închinga strîns un cal; fig. a constrînge pe cineva, a lua din scurt. A slăbi din chingi = a lăsa chinga mai puțin strînsă; fig. a lăsa pe cineva mai liber. A-l ține (pe cineva) chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare. 2. Cingătoare de piele sau de pînză cu care se încinge mijlocul oamenilor. 3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, întărindu-le. – Lat. *clinga (= cingula).

CHINGĂ ~gi f. 1) Curea cu care se fixează șaua pe cal. ◊ A strânge pe cineva în ~gi a constrânge pe cineva. 2) Bară folosită pentru a uni părțile componente ale unei construcții, ale unui obiect etc. ~ la căpriori. 3) tehn. Bandă lată care servește la fixarea mai multor piese. [G.-D. chingii] /<lat. clinga

A ÎNCHINGA înching tranz. (șaua) A fixa pe cal strângând chingile. /în + chingă

chingă f. 1. cingătoare de piele: a strânge în chingi, a strâmtora cu întrebări; 2. curea cu care se strânge șeaua sau hamurile pe cal; 3. bucată de lemnărie lipită d’a curmeziș; 4. moșie lungă și lată (termen de hotărnicie). [Lat. CINGULA (printr’un intermediar *CLINGA)].

chíngă f., pl. ĭ (lat. clinga îld. cingla, cingula, cingulum, cingătoare; it. cinghia, cinga, pv. cenha, fr. sangle, sp. ceña. V. încing). Cingătoare care leagă șaŭa de cal. Traversă care unește alte doŭă pĭese în tîmplărie. Olt. Zăvor la ușă. Moșie lungă, curea, sfoară: o chingă de moșie. Fig. A strînge în chingĭ, a strînge chingile, a nu lăsa pe cineva să facă ceĭa ce tu nu vreĭ, a-l forța să fie supus. V. troc.

închíng, a -á v. tr. (d. chingă). Încing calu cu chinga.

chingă s. f., g.-d. art. chingii; pl. chingi

închinga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înching, 2 sg. închingi, 3 închingă; conj. prez. 1 sg. să înching, 3 să închinge; imper. 2 sg. afirm. închinge

chingă s. f., g.-d. art. chingii; pl. chingi

închinga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înching

chingă s. f., g.-d. art. chingii; pl. chingi

închinga vb., ind. prez. 1 sg. înching

CHINGĂ s. 1. (CONSTR.) cătușă, (reg.) cocoșlău, coțofană, găinar, martac, primblă, prinsoare, scleamă, limba-caprei. (~ la căpriorii casei.) 2. (CONSTR.) (reg.) cătușă, cheotoare, încheietură. (~ la acoperișul casei.) 3. v. braț. 4. v. spetează. 5. v. stinghie. 6. v. crivac. 7. (TEHN.) punte, (reg.) curmeziș, mijlocaș, pod, război. (~ la ferăstrău.)

CHINGĂ s. v. brâu, chimir, cingătoare, spetează, șerpar.

CHINGI s. pl. v. clește.

CHINGĂ s. l. (CONSTR.) cătușă, (reg.) cocoșlău, coțofană, găinar, martac, primblă, prinsoare, scleamă, limba-caprei. (~ la căpriorii casei.) 2. (CONSTR.) (reg.) cătușă, cheotoare, încheietură. (~ la acoperișul casei.) 3. (TEHN.) braț, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul coșului morii.) 4. (TEHN.) scîndură, spetează, stinghie, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.) 5. stinghie, (reg.) calafat, curmeziș, pop, punte, stîlp, ușă, zăplat. (~ la fundul unui vas.) 6. (TEHN.) cocîrlă, crivac, (reg.) carboș, cîrjă, coastă, cujbă, gînj. (~ la luntre.) 7. (TEHN.) punte, (reg.) curmeziș, mijlocaș, pod, război. (~ la ferăstrău.)

chingă s. v. BRÎU. CHIMIR. CINGĂTOARE. SPETEAZĂ. ȘERPAR.

chingi s. pl. v. CLEȘTE.

chingă (chingi), s. f. – 1. Cingătoare, brîu. – 2. Fîșie de piele cu care se fixează șaua pe cal. – 3. Curea, legătură. – 4. Gaică la haine și paltoane. – 5. Bară, stinghie. – 6. Fîșie de teren. – Var. cingă. Mr. vingă, vinglă, megl. cl’ingă. Lat. cingŭla (Diez, I, 27; Densusianu, Rom., XXIX, 330 și XXXIII, 276; Pușcariu 370; Candrea-Dens., 350; REW 1926; DAR); cf. alb. kjingëlë, it. cinghia, prov. cenha, fr. sangle, cat. singla, sp. cello și cincha (Corominas, I, 756). Fonetismul rom. prezintă o schimbare care se explică de obicei printr-o metateză anterioară rom. (lat. *clinga, după Candrea-Dens., și DAR), ipoteză infirmată de var. Mai curînd trebuie presupus că rezultatul normal de la cingula, rom. *cinghiă › *cinghe, pl. cinghi (cf. auricula › ureche, pl. urechi) a produs probabil, pe de o parte, metateza chingi cu sing. regresiv chingă, și pe de altă parte un sing. analogic cingă (DAR explică această ultimă formă ca pronunțare locală, în Mold., și ca reprezentant al unui lat. *clinga, în Trans.; cf. Pușcariu 370). Cf. totuși lat. *clinga › napol. chienga (Battisti, II, 944). Der. închinga (var. închingi, înching(i)ui), vb. (a încinge; a pune chinga); deschinga, vb. (a scoate chinga). Cf. cinge.

CHINGĂ bandă textilă cu o rezistență foarte mare care intră în componența sistemelor de echipare ale parașutelor, parapantelor, deltaplanelor și a centurilor de siguranță.

chingă, chingi, (cingă), s.f. 1. Lemn pus de-a curmezișul pe capetele buștenilor ce alcătuiesc tabla plutei, cu scopul de a-i fixa. 2. Curea, legătură. – Lat. *clinga (= cingula „chingă”) (DER, MDA).

cingă, s.f. v. chingă.

chingă, chingi, (cingă), s.f. – 1. Lemn pus de-a curmezișul pe capetele buștenilor ce alcătuiesc tabla plutei, cu scopul de a-i fixa (Gh. Pop, 1971: 84). 2. Curea, legătură. – Lat. *clinga (= cingula „chingă”) (Densusianu, Pușcariu, CDDE, DER, DLRM, DEX, MDA).

chingă, -i, (cingă), s.f. – 1. Lemn pus de-a curmezișul pe capetele buștenilor ce alcătuiesc tabla plutei, cu scopul de a-i fixa (Gh. Pop 1971: 84). 2. Curea, legătură. – Lat. cingula „chingă”.