19 definiții pentru chingă

CHÍNGĂ, chingi, s. f. 1. Bandă lată de piele, de lână sau de cânepă, cu care se fixează șaua pe cal. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) în chingi = a constrânge, a lua din scurt (pe cineva). A slăbi (pe cineva) din chingi = a lăsa (pe cineva) mai liber. A-l ține (pe cineva) chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare. 2. Cingătoare de piele sau de pânză. 3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, solidarizându-le și mărind rezistența obiectului. – Lat. *clinga (= cingula).

CHÍNGĂ, chingi, s. f. 1. Fâșie de piele sau de țesătură de cânepă, cu care se fixează șaua pe cal. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) în chingi = a constrânge, a lua din scurt (pe cineva). A slăbi (pe cineva) din chingi = a lăsa (pe cineva) mai liber. A-l ține (pe cineva) chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare. 2. Cingătoare din piele sau de pânză. 3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, solidarizându-le și mărind rezistența obiectului. – Lat. *clinga (= cingula).

CHÍNGĂ, chingi, s. f. 1. Fîșie de piele sau de țesătură groasă de cînepă care se petrece sub pîntecele calului spre a strînge bine șaua. Își cântară numaidecît caii și le strînseră chingile, scoțîndu-i la lumină din dosul unde stătuseră. SADOVEANU, F. J. 313. Făt-Frumos înșelă și tnfrînă calul și chinga o strînse mai mult decît altă dată. ISPIRESCU, L. 4. Zeaua nu mă-ndeasă, Șaua nu m-apasă, Frîul nu mă strînge, Chinga nu mă frînge. ALECSANDRI, P. P. 63. ◊ Expr. A strînge în chingi (sau în chingă) = a) a închinga strîns (un cal). N-am arme să-ncing, Nici murg bun în chingi să strîng. BIBICESCU, P. P. 161; b) fig. a constrînge, a lua (sau a ține) din scurt; a oprima. [Țarul Nicolaie I] avea să țină în chingi timp de treizeci de ani întreaga viață culturală a Rusiei. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 8/1. Nu cumva copilul... să scape vreo vorbă din cele ce-a văzut, mai cu seamă dacă l-or strînge în chingi. PAS, Z. I 162. Strînși în chingă, bieții fugari [poloni] se adresară cu rugăminți către capul contingentului turc, cerind permisiunea de a se retrage în Polonia. HASDEU, I. V. 22. A slăbi din chingi = a lăsa chinga mai slobodă; fig. a lăsa mai liber, a îngădui să răsufle. Și mai slăbind [șarpele] pe om din chingi... ISPIRESCU, la TDRG. A-l ține (pe cineva) chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare. Toate danțurile sînt bune, cînd bate în piept inima aprinsă a tinereții și cînd te țin chingile. La TDRG. 2. Cingătoare de piele sau țesută din lină ori cînepă, uneori cu buzunar, cu care se încinge mijlocul (la oameni). V. chimir, șerpar. Strînge chinga pe zdrave- nele-i șale... pleacă și se coboară-n vale. ALECSANDRI, P. A. 163. Surugiul intră pe scenă îmbrăcat cu poturi de aba, ilic de postav... chingă de curea bătută cu ținte. ALECSANDRI, T. 45. Scoate, scoate la ocale. Cînd... la plată, nu-s parale, Băgai mîna-n punga chingii, Găsii ața mămăligii. TEODORESCU, P. P. 333. 3. Scîndură, stinghie, bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, întărindu-le. Chinga războiului. Chinga ferăstrăului. Chinga patului.

CHÍNGĂ, chingi, s. f. 1. Fâșie de piele (sau de țesătură de cânepă) cu care se strânge șaua calului. ◊ Expr. A strânge în chingi = a închinga strâns un cal; fig. a constrânge pe cineva, a lua din scurt. A slăbi din chingi = a lăsa chinga mai puțin strânsă; fig. a lăsa pe cineva mai liber. A-l ține (pe cineva) chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare. 2. Cingătoare de piele sau de pânză cu care se încinge mijlocul oamenilor. 3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, întărindu-le. – Lat. *clinga (= cingula).

chíngă s. f., g.-d. art. chíngii; pl. chingi

chíngă s. f., g.-d. art. chíngii; pl. chingi

CHÍNGĂ s. 1. (CONSTR.) cătușă, (reg.) cocoșlău, coțofană, găinar, martac, primblă, prinsoare, scleamă, limba-caprei. (~ la căpriorii casei.) 2. (CONSTR.) (reg.) cătușă, cheotoare, încheietură. (~ la acoperișul casei.) 3. v. braț. 4. v. spetează. 5. v. stinghie. 6. v. crivac. 7. (TEHN.) punte, (reg.) curmeziș, mijlocaș, pod, război. (~ la ferăstrău.)

CHÍNGĂ s. v. brâu, chimir, cingătoare, spetează, șerpar.

chíngă (chíngi), s. f.1. Cingătoare, brîu. – 2. Fîșie de piele cu care se fixează șaua pe cal. – 3. Curea, legătură. – 4. Gaică la haine și paltoane. – 5. Bară, stinghie. – 6. Fîșie de teren. – Var. cingă. Mr. vingă, vinglă, megl. cl’ingă. Lat. cingŭla (Diez, I, 27; Densusianu, Rom., XXIX, 330 și XXXIII, 276; Pușcariu 370; Candrea-Dens., 350; REW 1926; DAR); cf. alb. kjingëlë, it. cinghia, prov. cenha, fr. sangle, cat. singla, sp. cello și cincha (Corominas, I, 756). Fonetismul rom. prezintă o schimbare care se explică de obicei printr-o metateză anterioară rom. (lat. *clinga, după Candrea-Dens., și DAR), ipoteză infirmată de var. Mai curînd trebuie presupus că rezultatul normal de la cingula, rom. *cinghiă › *cinghe, pl. cinghi (cf. auriculaureche, pl. urechi) a produs probabil, pe de o parte, metateza chingi cu sing. regresiv chingă, și pe de altă parte un sing. analogic cingă (DAR explică această ultimă formă ca pronunțare locală, în Mold., și ca reprezentant al unui lat. *clinga, în Trans.; cf. Pușcariu 370). Cf. totuși lat. *clinganapol. chienga (Battisti, II, 944). Der. închinga (var. închingi, înching(i)ui), vb. (a încinge; a pune chinga); deschinga, vb. (a scoate chinga). Cf. cinge.

CHÍNGĂ ~gi f. 1) Curea cu care se fixează șaua pe cal. ◊ A strânge pe cineva în ~gi a constrânge pe cineva. 2) Bară folosită pentru a uni părțile componente ale unei construcții, ale unui obiect etc. ~ la căpriori. 3) tehn. Bandă lată care servește la fixarea mai multor piese. [G.-D. chingii] /<lat. clinga

chingă f. 1. cingătoare de piele: a strânge în chingi, a strâmtora cu întrebări; 2. curea cu care se strânge șeaua sau hamurile pe cal; 3. bucată de lemnărie lipită d’a curmeziș; 4. moșie lungă și lată (termen de hotărnicie). [Lat. CINGULA (printr’un intermediar *CLINGA)].

chíngă f., pl. ĭ (lat. clinga îld. cingla, cingula, cingulum, cingătoare; it. cinghia, cinga, pv. cenha, fr. sangle, sp. ceña. V. încing). Cingătoare care leagă șaŭa de cal. Traversă care unește alte doŭă pĭese în tîmplărie. Olt. Zăvor la ușă. Moșie lungă, curea, sfoară: o chingă de moșie. Fig. A strînge în chingĭ, a strînge chingile, a nu lăsa pe cineva să facă ceĭa ce tu nu vreĭ, a-l forța să fie supus. V. troc.

CHINGI s. pl. v. clește.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

chíngă s. v. BRÎU. CHIMIR. CINGĂTOARE. SPETEAZĂ. ȘERPAR.

CHINGĂ bandă textilă cu o rezistență foarte mare care intră în componența sistemelor de echipare ale parașutelor, parapantelor, deltaplanelor și a centurilor de siguranță.

chíngă, chingi, (cingă), s.f. – 1. Lemn pus de-a curmezișul pe capetele buștenilor ce alcătuiesc tabla plutei, cu scopul de a-i fixa (Gh. Pop, 1971: 84). 2. Curea, legătură. – Lat. *clinga (= cingula „chingă”) (Densusianu, Pușcariu, CDDE, DER, DLRM, DEX, MDA).

chíngă, -i, (cingă), s.f. – 1. Lemn pus de-a curmezișul pe capetele buștenilor ce alcătuiesc tabla plutei, cu scopul de a-i fixa (Gh. Pop 1971: 84). 2. Curea, legătură. – Lat. cingula „chingă„.

CHÍNGÁ s. l. (CONSTR.) cătușă, (reg.) cocoșlắu, coțofánă, găinár, martác, prímblă, prinsoáre, scleámă, limba-cáprei. (~ la căpriorii casei.) 2. (CONSTR.) (reg.) cătúșă, cheotoáre, încheietúră. (~ la acoperișul casei.) 3. (TEHN.) braț, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul coșului morii.) 4. (TEHN.) scîndură, spetează, stinghie, (pop.) blánă. (~ la războiul de țesut.) 5. stinghie, (reg.) calafát, curmezíș, pop, púnte, stîlp, úșă, zăplát. (~ la fundul unui vas.) 6. (TEHN.) cocîrlă, crivac, (reg.) carbóș, cî́rjă, coástă, cújbă, gînj. (~ la luntre.) 7. (TEHN.) punte, (reg.) curmezíș, mijlocáș, pod, răzbói. (~ la ferăstrău.)

Intrare: chingă
chingă
substantiv feminin (F47)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chingă chinga
plural chingi chingile
genitiv-dativ singular chingi chingii
plural chingi chingilor
vocativ singular
plural