3 intrări

Articole pe această temă:

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

chimión sm [At: LB / P: ~mi-on / V: ~meon~ / Pl: ~i / E: tc kimion] (Bot) 1 Mică plantă erbacee, cu flori mici, albe-liliachii, cu semințe aromatice, care se întrebuințează în medicină, la bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Cuminum Cyminum). 2 (Îc) ~ul-capului Zmeoaică (Laserpitium latifolium). 3 (Îc) ~-de-apă sau ~-de-baltă Mărăraș (Anethum graveoleus). 4 (îc) ~-de-câmp~sălbatic Chimen (Carum Carvî). 5 (îc) ~-de-câmpuri Negrușcă (Nigella arvensis). 6 (Îc) ~- negru Negrilică (Nigella sativa).

CHIMIÓN s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se folosesc în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de-apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: -mi-on] – Din tc. kimyon.

CHIMIÓN s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.

CHIMIÓN s. n. 1. Mică plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mici albe-liliachii, originară din regiunea mediterană orientală; este cultivată pentru fructele ei aromatice întrebuințate în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Cuminum Cyminum). V. chimen. Supă de chimion. Lichior de chimion. Ceai de chimion. 2. Compus: chimion-de-cîmp (sau sălbatic) = chimen. – Pronunțat: -mi-on.

CHIMIÓN s. n. 1. Mică plantă erbacee cu flori mici albe-liliachii, ale cărei fructe aromatice se întrebuințează în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Cuminum cyminum). 2. Compus: chimion-de-câmp (sau sălbatic) = chimen. – Tc. kimyon.[1]

  1. Majoritatea surselor indică s. m. gall

CHIMIÓN s. (BOT.; Carum carvi) chimen, (reg.) secară, secărea, secărică, secăriță, tarhon, (Transilv.) molotru.

CHIMIÓN m. 1) Plantă erbacee umbeliferă, având frunze penate și flori mici, ale cărei semințe aromatice se folosesc ca mirodenii și în medicină. 2) Semințele acestei plante; chimen. [Sil. -mi-on] /<turc. kimyon

chimen sn [At: BIBLIA (1688) / V: ~măn, ~min, cimin, chim / A și: chimen / Pl: (rar) ~uri / E: bg кимих, rs кимихь, tc kimun, mg kömény] (Bot) 1 Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate, cu flori albe sau roșiatice, cu fructe aromatice, care se întrebuințează în medicină și la bucătărie Si: (reg) chimion-de-câmp, chimion-sălbatic, secărea, secărică, secăriță, areu, cărău (Carum Carvi). 2 (Îf chim; șîc ~-câinesc) Cocoșei-de-câmp (Adonis aestivalus). 3 (Îc) ~-de-câmp, ~min-de-grădină Anason (Pimpinella anisum). 4 (Îc) ~-de-munte Brioală (Ligusticum mutellina). 5 (Îc) ~-dulce Molură (Foeniculum vulgare). 6 (Îc) ~-negru Negrilică (Nigella sativa). 7 (Îc) ~minul-porcului sau ~minul-cailor, ~minul-ursului Plantă erbacee cu flori galbene (Peucedanum campestre). 8 (Îc) ~ul-ursului-de-munte Brie (Athamanta hungarica). 9 (Îc) Chim-de-baltă Planta Oenante aqua.

!chimión-de-ápă/chimión-de-báltă (plantă) (-mi-on) s. m., art. chimiónul-de-ápă/chimiónul-de-báltă

CHIMION-DE-ÁPĂ s. v. mărăraș.

CHIMION-DE-BÁLTĂ s. v. mărăraș.

CHIMION-NÉGRU s. v. cernușcă, negrilică.

chimen (chimion) m. plantă cu boabe aromatice, întrebuințată ca condiment și la prepararea unor licheruri fine (Carum carvi). [Gr. mod. KYMINON; forma paralelă chimion vine din turc. kimion, de aceiaș origină].

chímen (sud) și chimión (est) m. (ngr. [și vgr.] kýminon, turc. kimion, d. ar. kemun; ebr. kammôn; bg. kímen și kimión; lat. cuminum și cyminum, it. comino și cimino, fr. cumin; germ. kümmel, rus. kimin). 1) O plantă erbacee umbeliferă originară din estu Mediteraneĭ (cuminum cyminum). Semințele eĭ aromatice daŭ un uleĭ eteric care se întrebuințează în medicină și ca condiment pus în pîne saŭ pe coaja pîniĭ și la facerea licorurilor. – 2) Secărea, altă plantă umbeliferă ale căreĭ semințe se întrebuințează asemenea în medicină și bucătărie (carum carvi). Chimen dulce, anison. Chimen negru, cernușcă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

chimión s. m. (sil. -mi-on)

CHIMION s. (BOT.; Carum carvi) chimen, (reg.) secară, secărea, secărică, secăriță, tarhon, (Transilv.) molotru.

CHIMION s.m. 1. Plantă umbeliferă bi- sau plurianuală, spontană sau cultivată, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, iar în bucătăria europeană drept condiment; pop. chimen, chimion-de-câmp, chimion sălbatic (Carum carvi). 2. Plantă umbeliferă anuală ale cărei semințe aromatice curbate (albe, maronii sau negre), mai mari și mai amare decât ale chimionului autohton, sunt folosite drept condiment în bucătăria orientală (mai ales chimion alb) și în cea occidentală, în special în amestecuri de condimente, pentru fabricarea lichiorului, precum și în farmacie; (comercial) chimion amar (Cuminum cyminum).

arată toate definițiile

Intrare: chimion
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chimion
  • chimionul
  • chimionu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • chimion
  • chimionului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: chimion-de-apă
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chimion-de-a
  • chimionul-de-a
plural
genitiv-dativ singular
  • chimion-de-a
  • chimionului-de-a
plural
vocativ singular
plural
Intrare: chimion-de-baltă
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chimion-de-baltă
  • chimionul-de-baltă
plural
genitiv-dativ singular
  • chimion-de-baltă
  • chimionului-de-baltă
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)