chimion, s.n. – (bot.) Plantă erbacee, cu frunze perene, flori mici, albe și semințe ce conțin ulei eteric, folosit în bucătărie drept condiment, la aromatizarea băuturilor alcoolice, în farmacie etc.; chimen, piperuș, secărică (Carum carvi). – Din ngr. kimion (Scriban); din tc. kymion < ngr. kimion (Șăineanu, DEX, DLRM, MDA).