CHIMIE s. f. Știință care studiază compoziția, structura, proprietățile și transformările substanțelor. – Din fr. chimie, lat. chimia.

chimie sf [At: LTR / V: (înv) hi~, (Trs) chem~ / Pl: ~ii / E: fr chimie] 1 Știință care studiază compoziția, structura și proprietățile substanțelor, transformărilor lor prin regruparea atomilor componenți, precum și combinațiile noi ale substanțelor rezultate în urma acestor transformări. 2 (Îs) ~ organică Parte a chimiei (1) care se ocupă cu combinațiile unui singur element, carbonul, și cu puține alte elemente, în special cu hidrogenul, oxigenul, azotul și sulful. 3 (Îs) ~ anorganică sau minerală Parte a chimiei (1) care studiază condițiile tuturor celorlalte elemente de care nu se ocupă chimia (2) organică. 4 (Îs) ~ fizică Parte a chimiei (1) care sistematizează materialul (3) chimiei anorganice și al celei organice din punctul de vedere al proprietăților substanțelor, pe de o parte, și al transformărilor materiale, pe de altă parte.

* CHIMIE sf. 🔬 1 Știința care se ocupă cu legile compozițiunii corpurilor și cu fenomenele care însoțesc schimbarea naturii intime a corpurilor ¶ 2 Chimia minerală sau anorganică, știința care se ocupă cu proprietățile și cu combinațiunea metalelor și a metaloizilor ¶ 3 Chimia organică, știința care studiază corpurile produse de ființele vii sau care provin de la acestea: plante, animale, etc. ¶ 4 ~ biologică sau biochimie, parte a chimiei care se ocupă cu studiul reacțiunilor în interiorul organismelor ¶ 5 ~ industrială, parte a chimiei în legătură cu industria ¶ 6 ~ agricolă, parte a chimiei care se ocupă cu studiul solului, îngrășămintelor și produselor agricole [fr.].

CHIMIE s. f. Știință care studiază compoziția, structura și proprietățile substanțelor, transformărilor lor prin regruparea atomilor componenți, precum și combinațiile noi ale substanțelor rezultate în urma acestor transformări. – Din fr. chimie, lat. chimia.

CHIMIE s. f. Știință care se ocupă cu studierea structurii interne a diferitelor corpuri simple și compuse, cu natura și proprietățile acestor corpuri, cu schimbările provocate de acțiunea atomilor sau a moleculelor unor corpuri asupra altora, cu transformările lor calitative și cantitative, precum și cu combinațiile noi rezultate în urma acestor transformări. Curs de chimie. Chimie organică. Chimie anorganică. Chimie industrială. ▭ Chimia poate fi numită știința schimbărilor calitative ale corpurilor, care au loc ca urmare a schimbării compoziției cantitative. ENGELS, D. N. 51.

CHIMIE s. f. Știință care studiază compoziția, structura internă și proprietățile corpurilor, schimbările provocate de acțiunea atomilor sau a moleculelor unor corpuri asupra altora, transformările lor cantitative și calitative, precum și combinațiile noi, rezultate în urma acestor transformări. – Fr. chimie (lat. lit. chimia).

CHIMIE s.f. Știință care studiază structura internă și proprietățile corpurilor, transformările și combinațiile lor. ◊ Chimie nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului. [Gen. -iei. / cf. fr. chimie].

CHIMIE s. f. știință care studiază structura internă și proprietățile corpurilor, transformările și combinațiile lor. ♦ ~ nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului. (< fr. chimie, lat. chimia)

CHIMIE f. Știință care se ocupă cu studiul compoziției, structurii și al proprietăților substanțelor, precum și al transformărilor lor. ~ anorganică. ~ organică. [Art. chimia; G.-D. chimiei; Sil. chi-mi-e] /<fr. chimie, lat. chimia

chimie f. știința care studiază compozițiunea corpurilor, proprietățile și legile combinațiunilor lor. Ea datează din secolul al XVIII-lea, când alchimia dispăru cu desăvârșire.

*chimíe f. (fr. chimie, mlat. chimía, d. mgr. himía [scris hemeia, din care cauză Germaniĭ zic chemie], d. vgr. hymeía, după hymós, suc, adică „știința sucurilor”, după cum se dibuĭa pe atuncĭ, și Hémmis, un oraș în Egipt, de unde și ar. kimia, adică „știința egiptenească”. V. alchimie). Știința care se ocupă de natura și proprietățile corpurilor simple, de acțiunea moleculară a lor asupra altora și de combinațiunile datorite acesteĭ acțiunĭ. Propriŭ vorbind, chimia începe cu Francezu Lavoisier în sec. 18 înlocuind alchimia. – Rar și himíe, și hímie.

chemie sf vz chimie

himie sf vz chimie

șimie sf vz chimie

electro-chimie f. partea chimiei ce tratează despre descompunerea corpurilor prin electricitate.

*hímic, himíe, himíst, V. chi-.

*termo-chimíe f. (vgr. thermós, cald, și chimie). Partea chimiĭ care se ocupă de cantitățile de căldură puse în joc la combinațiunĭ.

chimie s. f., art. chimia, g.-d. chimii, art. chimiei

chimie s. f., art. chimia, g.-d. chimii, art. chimiei

chimie s. f., art. chimia, g.-d. chimii, art. chimiei

chimie, -miei gen a.

chimie (-ii), s. f. – Știința care studiază compoziția și proprietățile substanțelor. Gr. ϰημεία (sec. XVIII), înainte cu pronunțarea din ngr., astăzi cu fonetismul restabilit după pronunțarea erasmică. – Der. chimic, adj.; chimicesc (var. himic), s. m. (înv., chimic).

CHIMÍE (< fr., lat. m.) s. f. Știință care studiază compoziția, structura și transformările substanțelor. Practicată încă din antic. în China, India și Egipt, c. s-a constituit ca știință la sfîrșitul sec. 18 și începutul sec. 19, perioadă în care s-au conturat și cele două mari domenii ale acesteia: c. organică și c. anorganică. C. modernă a debutat cu descoperiri legate de structura atomului, sinteza elementelor transuranice, descoperirea radiațiilor artificiale și, prin intermediul izotopilor, transmutația elementelor. În prezent c. este ramificată în numeroase discipline independente, pe baza cărora s-au dezvoltat: c. coloizilor, c. combinațiilor complexe, electrochimia, c. radiațiilor, fotochimia ș.a. Ca rezultat al integrării c. cu alte științe au apărut: biochimia, agrochimia, cosmochimia ș.a. Ca personalități ale c. mondiale s-au remarcat: R. Boyle, J. Priestley, C.W. Scheele, M.V. Lomonosov, A.L. Lavoisier, A.M. Butlerov, D.I. Mendeleev, Van’t Hoff, F. Wöhler, Marie și P. Curie, A.W. Tiselius, W.F. Giauque, K. Adler, K. Ziegler ș.a., iar în România: Th. Stamati, P. Poni, C. Istrati, L. Edeleanu, G. Longinescu, E. Angelescu, R. Cernătescu, C.D. Nenițescu, G. Ostrogovici, C. Macarovici, Raluca Ripan, E. Bratu, Gh. Spacu ș.a. C. analitică = disciplină care studiază procedeele folosite pentru stabilirea compoziției chimice calitative și cantitative a substanțelor și a amestecurilor de substanțe. C. anorganică = disciplină care se ocupă de studiul elementelor chimice (metale și nemetale) și al compușilor lor, urmărind metodele de obținere, compoziția, structura și proprietățile lor fizice și chimice. C. fizică = disciplină care studiază proprietățile substanțelor, mersul reacțiilor chimice (în funcția de compoziția și structura corpurilor participante sau în funcție de condițiile de existență ale sistemului) și al structurii materiei (atomi, ioni, molecule). C. organică = disciplină care studiază hidrocarburile și derivații lor, urmărind metodele de obținere, compoziția, structura și proprietățile lor fizice și chimice. C. tehnologică = disciplină care studiază procesele, metodele, procedeele, operațiile etc. utilizate în scopul obținerii unui produs chimic.

Dealurile Chimiei s. pr. denumire generică dată vinurilor de calitate inferioară, contrafăcute și chimizate.

CHIMIE s. chimie anorganică = chimie minerală; chimie biologică v. biochimie; chimie minerală v. chimie anorganică.

CHIMIE BIOLOGICĂ s. biochimie.