chiculíță sf [At: TEODORESCU, P. P. 309 / Pl: ~țe / E: chică + -uliță] 1-2 (Șhp) Chică (1) (mică) Si: chicușoară (1-2), chicuță (1-2).

CHICULÍȚĂ, chiculițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui chică; chicuță. – Chică + suf. -uliță.

CHICULÍȚĂ, chiculițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui chică; chicuță. – Chică + suf. -uliță.

CHICULÍȚĂ, chiculițe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui chică; plete. Chiculița lui, Spicul orzului. TEODORESCU, P. P. 309.

CHICULÍȚĂ, chiculițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui chică.

chiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. chiculíței; pl. chiculíțe

chiculíță s. f., g.-d. art. chiculíței; pl. chiculíțe