chíbăl sn [At: POP, ap. DA / V: ~bul / Pl: nct / E: mg köböl] (Reg) Câblă.

chíbăl, V. cîblă.

cî́blă f., pl. e (vsl. kubĭlŭ, vgerm. kubil, ngerm. kübel, d. lat. cupella, mlat. și cupellus, dim. d. cupa, cupă. V. cĭublă). Vechĭ. O măsură de capacitate p. grîne și poame, găleată (patru ferdele). – Azĭ în Maram. chibăl, n., pl. ele (rut. kibel).

chíbăl s.n. (reg., înv.) măsură pentru cereale și poame corespunzând unei găleți (patru ferdele sau fârtale); baniță, cablă.

chíbăl, chibele, (chiubel, chiblă), s.n. – (reg.) Vas din doage de lemn, cu mâner, având formă de butoiaș sau de găleată (Șainelic, 1986). Unitate de măsură pentru cereale: Patru mierțe laolaltă (Bârlea, 1924): „Și mânâncă o slănină / Și on chibăl de fărină” (Bârlea, 1924, II: 164). – Var. a lui chiblă < vgerm. Kubil, ngerm. Kübel „găleată” < lat. cupella și cupellus, dim. din lat. cupa „vas mare de lemn, butoi, bute” (Scriban); var. chibăl (atestată doar în Maramureș), provine din ucr. kibel < vsl. kubǐlǔ (Scriban).

chíbăl, (chiubel, chiblă), s.n. – Vas din doage de lemn, cu mâner, având formă de butoiaș sau de găleată (Șainelic 1986); Patru mierțe laolaltă (Bârlea 1924): „Și mânâncă o slănină / Și on chibăl de fărină” (Bârlea 1924 II: 164). – Din germ. Kübel.