2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chelălăire sf [At: DICȚ. / Pl: ~ri / E: chelălăi] Chelălăitură. modificată

chelălăí vi [At: BIBLIA (1688), 47 / V: schechi~, chiol~, ~lăcăí, sche~, schi~, schelăluí, schilăí, schiol~, (reg) cherlăí, chie~ / Pzi: ~iés și ~lắi / E: fo cf (s)cheuna, chiloman] 1 (D. cîini sau d. vulpe, spc d. copoi sau d. căței) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și dese (de durere sau, mai rar, de bucurie sau când găsesc vânat). 2 (Pan; d. copii) A plânge continuu Si: a scânci, a zmârcăi. 3 (Îf schelălăi) A geme.

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică.

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică.

SCHELĂLĂÍ vb. IV v. chelălăi.

SCHELĂLĂÍ vb. IV v. chelălăi.

CHELĂLĂÍ, chelắlăi, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. V. scheuna. Dar dată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49. Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE. O. II 77. Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515. ◊ Fig. (Rar, despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156. – Variante: schelălăí (LESNEA, I. 127, ALECSANDRI, P. III 206, ȘEZ. VII 66), schilăí (RETEGANUL, P. IV 46), schiolălăí (HOGAȘ, M. N. 187) vb. IV.

SCHILĂÍ vb. IV v. chelălăi.

SCHIOLĂLĂÍ vb. IV v. chelălăi.

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plângătoare, ascuțite și dese. [Var.: schelălăí vb. IV] – Onomatopee.

A CHELĂLĂÍ ~iéște intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite și tânguitoare; a scheuna. 2) fig. pop. (mai ales despre copii) A plânge cu sunete dese. [Sil. -lă-i] /Onomat.

chelălăi v. 1. a urla văitându-se (de câini când îi bate rău cineva); 2. fig. a plânge neîncetat (de copii). [Onomatopee].

chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc.

schilă(lă)ĭésc V. chelălăĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

chelălăí (a ~) vb., ind. prez. 3 chelắlăie, imperf. 3 sg. chelălăiá; conj. prez. 3 să chelắlăie

chelălăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chelălăie, imperf. 3 sg. chelălăiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CHELĂLĂÍ vb. v. schelălăi.

CHELĂLĂI vb. a schelălăi, a scheuna, (reg.) a țilăi. (Cîinele ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

chelălăí (-ăésc, -ít), vb. – A scheuna (despre cîini). – Var. schelălăi. Creație expresivă, cf. ngr. ϰελρίζω „a murmura”, prov. quila, fr. (Marne) quialer, cu aceeași accepție. – Der. chelălăială, chelălăitură, chelălăit, chilălău, s. f. și n. (scheunat). Cf. schilă.

Intrare: chelălăire
chelălăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chelălăire
  • chelălăirea
plural
  • chelălăiri
  • chelălăirile
genitiv-dativ singular
  • chelălăiri
  • chelălăirii
plural
  • chelălăiri
  • chelălăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: chelălăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chelălăi
  • chelălăire
  • chelălăit
  • chelălăitu‑
  • chelălăind
  • chelălăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • chelălăie
(să)
  • chelălăie
  • chelălăia
  • chelălăi
  • chelălăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • chelălăie
(să)
  • chelălăie
  • chelălăiau
  • chelălăi
  • chelălăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • schelălăi
  • schelălăire
  • schelălăit
  • schelălăitu‑
  • schelălăind
  • schelălăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • schelălăie
(să)
  • schelălăie
  • schelălăia
  • schelălăi
  • schelălăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • schelălăie
(să)
  • schelălăie
  • schelălăiau
  • schelălăi
  • schelălăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • schilăi
  • schilăire
  • schilăit
  • schilăitu‑
  • schilăind
  • schilăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • schilăie
(să)
  • schilăie
  • schilăia
  • schilăi
  • schilăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • schilăie
(să)
  • schilăie
  • schilăiau
  • schilăi
  • schilăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • schiolălăi
  • schiolălăire
  • schiolălăit
  • schiolălăitu‑
  • schiolălăind
  • schiolălăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • schiolălăie
(să)
  • schiolălăie
  • schiolălăia
  • schiolălăi
  • schiolălăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • schiolălăie
(să)
  • schiolălăie
  • schiolălăiau
  • schiolălăi
  • schiolălăiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

chelălăi schelălăi schilăi schiolălăi

  • 1. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: schelălăi scheuna țilăi 4 exemple
    exemple
    • Dar iată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49.
      surse: DLRLC
    • Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE. O. II 77.
      surse: DLRLC
    • Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515.
      surse: DLRLC
    • figurat rar (Despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156.
      surse: DLRLC

etimologie: