17 definiții pentru cezură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cezúră sf [At: CADE / V: cesu~ / Pl: ~ri / E: fr césure] Pauză ritmică în interiorul unui vers, care reglează cadența.

CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică în mijlocul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența. – Din lat. caesura, fr. césure.

CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică înăuntrul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența. – Din lat. caesura, fr. césure.

CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică înăuntrul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale.

CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică înăuntrul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale. – Lat. lit. caesura (fr. césure).

CEZÚRĂ s.f. 1. Pauză ritmică, care împarte versul în două emistihuri. 2. Pauză de respirație între fraze sau între două secțiuni înrudite ale unei lucrări muzicale. 3. (Tehn.) Diviziune a unei scări funcționale în dreptul căreia se schimbă treapta scării. [< fr. césure, lat. caesura – tăiere].

CEZÚRĂ s. f. 1. pauză ritmică în interiorul unui vers mai lung. ◊ mică pauză între două propoziții sau fraze ori între două secțiuni ale unei lucrări muzicale. 2. (tehn.) diviziune a unei scări funcționale în dreptul căreia se schimbă treapta acesteia. (< fr. césure, lat. caesura)

CEZÚRĂ ~i f. 1) Pauză ritmică în interiorul unui vers, care-l împarte în două emistihuri, pentru a susține cadența poeziei. 2) Pauză scurtă între două fragmente ale unei lucrări muzicale. /<lat. caesura, fr. césure

cezură f. pauză ce taie versul în două părți sau emistihuri: ex. Ale turnurilor umbrepeste unde stau culcate GR. AL.

*cezúră f., pl. ĭ (lat. caesura, d. cáedere, a tăĭa. V. ucid). Pauză în vers p. regularea cadențeĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cezúră s. f., g.-d. art. cezúrii; pl. cezúri

cezúră s. f., g.-d. art. cezúrii; pl. cezúri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cezură (< lat. caesura „tăietură”), pauză, respirație, suspensie în interiorul unui vers* mai lung (10-12 silabe) pentru a-i organiza ritmul*. 1. În prozodia* antică (sanscrită, gr., lat.), c. cădea în interiorul unui picior (1) metric (al II-lea, al III-lea sau al IV-lea) – când despărțea două picioare, suspensia purta numele de diereză*. Un vers putea avea și mai multe c. C. bucolică (gr. βουϰολιϰή τομή), suspensie, subliniată prin punctuație, după al patrulea picior metric (de obicei un dactil*). Această c. este impropriu numită astfel, ea fiind de fapt o diereză. Se întâlnește adesea în poezia gr. (la poeții bucolici, mai ales la Teocrit) și foarte rar în cea lat. 2. În prozodia modernă, c. cade de obicei la mijlocul versului și totdeauna între două unități metrice (niciodată la mijlocul unui picior). 3. (În muzica greg.) Scurtă pauză ce separă două versete; v. inflexiune (4). 4. (În folc. românesc) Scurtă respirație ce separă rândurile melodice*. 5. Element de frazare (2), mai ales cântul vocal, ce constă dintr-o scurtă pauză* de respirație. C. este rareori notată de către compozitor. C. a devenit un element de formă*, ce delimitează unitățile discursului melodic.

CEZÚRĂ s. f. (< fr. cesure, lat. caesura „tăiere”): 1. pauză ritmică înăuntrul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența, ca în exemplul „Ce-ți doresc eu ție, / / dulce Românie, / Țara mea de glorii, / / țara mea de dor? / Brațele nervoase, / / arma de tărie, / La trecutu-ți mare, / / mare viitor!” (M. Eminescu). 2. pauză de respirație între două propoziții dintr-o frază sau între două fraze, ca în exemplele „Cizmele le erau pline de apă și nu se mai vedeau din noroi; / / picioarele în ele erau sloi de gheață; / /...mâinile erau roșii și reci; / /...dar nimeni nu se clintea de la locul lui; / / toți stăteau pe picioarele țepene la locul lor” (M. Sadoveanu); „Cum a sosit, răsuflând greu de oboseală, a dat bună vremea la toată lumea și s-a așezat cuviincios pe o laviță...; / / a cerut hangiului să-i dea și lui un sfert de pâine și-o bârdacă de vin mai ieftior” (I. L. Caragiale).

CEZURĂ (< lat, caesura, tăiere) Pauză folosită de obicei la mijlocul unui vers mai lung. Cezura împarte versul lung în două jumătăți, numite hemistihuri. Ea apare de cele mai multe ori în versurile alexandrine. Ex. Pe drumul de costișe, – ce duce la Vaslui... (V. ALECSANDRI, Sergentul) În poezia greacă existau mai multe feluri de cezuri: cezura trimimeră, după trei jumătăți de picioare sau un picior și jumătate, în hexametri; cezura pentemimeră, după cinci jumătăți de picior sau două picioare și jumătate; cezura heptemimeră, după șapte jumătăți de picioare sau trei picioare și jumătate; cezura trohaică, după al treilea picior; cezura bucolică, ce scinda versul la al patrulea picior (pe un dactil). Poezia latină folosea numai primele trei feluri, proprii condițiilor ei de armonie. Hemistihul, ca și cezura, nu sînt folosite în versurile mai scurte de 5, 6, 7, 8 silabe. În poezia modernă, cezura apare la mijlocul versului, însă după o unitate metrică bine stabilită. Ex. Tot mai rar s-aud în noapte – clopotele de la strungă... Patru inși la popa-n casă – țin azi sfat de vreme lungă... (O. GOGA, De demult) Uneori ea împarte versul în părți inegale: Ex. Sara pe deal – buciumul sună cu jale... (M. EMINESCU, Sara pa deal)

Intrare: cezură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cezu
  • cezura
plural
  • cezuri
  • cezurile
genitiv-dativ singular
  • cezuri
  • cezurii
plural
  • cezuri
  • cezurilor
vocativ singular
plural

cezură

  • 1. Pauză ritmică în mijlocul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența.
    surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. Pauză de respirație între fraze sau între două secțiuni înrudite ale unei lucrări muzicale.
    surse: DN
  • 3. tehnică Diviziune a unei scări funcționale în dreptul căreia se schimbă treapta scării.
    surse: DN

etimologie: