CESIUM s.n. v. cesiu.

CESIU (< fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 °C; p. f. 690 °C) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde în aer, reacționează cu apa prin explozie. Întrebuințat la fabricarea celulelor fotoelectrice, în generatoare, în lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen și G.R. Kirchhoff în 1860.

cesiu s. n. [-siu pron. -siu], art. cesiul; simb. Cs

cesiu [siu pron. sĭu] s. n., art. cesiul; simb. Cs

cesiu [siu pron. sĭu] s. n., art. cesiul; simb. Cs

*céziŭ n. Chim. Corp simplu monovalent, cu o greutate atomică de 133.

*césiŭ, V. ceziŭ.

cesiu sn [At: DEX² / Pl: ? / E: fr césium] Element chimic, metal alcalin, monovalent, moale, alb, folosit la fabricarea celulelor fotoelectrice.

CESIU n. Metal alcalin moale, de culoare albă, folosit la fabricarea elementelor fotoelectrice. [Sil. ce-siu] /<fr. césium

CESIU s. n. metal alcalin monovalent, moale, asemănător cu potasiul. (< fr. césium, cf. lat. caesius, verzui)

CESIU s.n. Metal alcalin monovalent, asemănător cu sodiul. [Pron. -siu, var. cesium s.n. / < fr. césium].

CESIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare. – Fr. césium (lat. lit. caesius „albastru”).

CESIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare.

Cs, simbol chimic pentru cesiu.