CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

cerne [At: DEX² / Pzi: cern / E: lat cernere] 1 vt (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2 vt (Fig) A distinge. 3 viu (Fig) A ploua mărunt Si: a bura. 4 vt (Fig) A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul Si: a discerne.

cerni [At: DEX² / Pzi: ~nesc / E: vsl чρъзнити] 1 vt (Pop) A vopsi în negru (în semn de doliu) Si: a înnegri. 2 vr A se îmbrăca în haine negre, în semn de doliu. 3 vr A-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu. 4 vr A purta doliu. 5 vr A se mâhni.

chiculi vt [At: DDRF / Pzi: ~lesc / E: nct] A cerne.

CERNE (cern) I. vb. tr. 1 A trece prin sită sau prin ciur spre a se alege ce e mai mărunt: ~ făina; ~ nisipul; (P): sita (pînă-i) nouă cerne bine 👉 SITĂ; cine nu vrea să frămînte, toată ziua cerne, cine nu vrea să sfîrșască un lucru, își pierde vremea numai cu pregătiri sau numai cu preliminările lui; Ⓕ: Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zapădă (ALECS.) ¶ 2 Ⓕ 🌦 A ploua mărunt, parc ’ar cerne prin sită: începe să cearnă mărunt și ’nțepat (CAR.) ¶ Ⓕ A cerceta cu de-amănuntul: gîndul îmi era a ~ prin sita studiilor clasice cele mai multe din acele datine bătrînești (VLAH.) . II. vb. refl. 1 A se strecura, a străbate mărunt ca prin sită: înaintea noastră lumina începe să se cearnă prin rariștea de brazi (VLAH.) ¶ 2 🌦 A ploua mărunt, a ninge: privind fulgii de zăpadă care se cern încetișor de sus (BR.-VN.) [lat. cernĕre].

CERNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A înnegri, a boi în negru, a căni: a-și ~ barba ¶ 2 A îmbrăca în negru în semn de doliu: Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plîngă n’au avut (COȘB.). II. vb. refl. 1 A se înnegri, a se boi negru ¶ 2 A se îmbrăca în haine negre, în haine de doliu ¶ 3 Ⓕ A se întuneca [vsl. črŭniti].

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece făină, mălai etc. prin sită sau prin ciur, pentru a alege ce e mai mărunt sau pentru a elimina corpurile străine. Cern făină pentru pîine. ◊ (Subiectul este sita) Sita nouă cerne bine (= tot ceea ce este nou, pozitiv, dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra, a strecura ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită, ca de negură. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Soarele scăpătase în spatele conacului vechi. Amurgul își cernea lin întunerecul. REBREANU, R. II 204. Numai trandafirii mai cern petale diafane. ANGHEL, Î. G. 36. Șoseaua... înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele își cernea strălucirea. MACEDONSKI, O. III 14. Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Refl. pas. O dată cu zăpada mi se părea că se cern pe pămînt fulgi negri, mărunți, rotunzi, ca dintr-un fum al înaltului necunoscut. SADOVEANU, O. III 330. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și în vreme ce cununa cerului se luminează, pe pămînt se deslușesc toate. GÎRLEANU, L. 37. Lumina începu să se cearnă prin rariștea de brazi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 157. 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stîns, un șuier de iarnă. PĂUN-PINCIO, P. 47. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, ca prin sită; a bura. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 72. 4. Tranz. Fig. (Cu privire la procese abstracte ale minții) A alege, printr-o cercetare amănunțită, partea bună, valabilă, justă, eliminînd restul; a discerne. Gîndul îmi era a cerne prin sita studielor clasice cele mai multe din acele datine bătrînești pe care noi cei de astăzi le-am apucat încă. ODOBESCU, S. III 227. – Forme gramaticale: perf. s. cernui, part. cernut.

CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Popular și arhaizant) A vopsi în negru, a înnegri, a căni. Întinde frățeasca ta mînă, Cernită de hieru-n uzini, Plugarului vajnic ce ară Cu trudă bătrîna țarină. BENIUC, V. 128. 2. (Fig.) Noaptea cade cernind lazaretul. TOMA, C. V. 357. ◊ Refl. pas. Pînzele vi se-nnegrească, Pînzele vi se cernească, Ca cerneala de condei. TEODORESCU, P. P. 563. (Fig.) Vin turcii! O, strigătul acesta a făcut... să se cernească lumina soarelui, în multe din zilele părinților noștri. GALACTION, O. I 276. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi în negru hainele în semn de doliu; a purta doliu, a fi în doliu. Mă lepăd de toate-a lumei, mă cernesc, mă întristez. CONACHI, P. 98. Cu straie negre m-oi cerni, De tine m-oi despărți. SEVASTOS, C. 140. Cînd văd o barză neagră, zic că-i văduvă și s-a cernit dîndu-se prin Marea Neagră. ȘEZ. VIII 53. ◊ Tranz. De-o să mor la primăvară, Să mă plîngeți tu și mama, Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. GOGA, P. 47. Iie albă mi-oi cerni, Dacă tu, bade-i porni; Părul mi l-oi despleti Și pre tine te-oi jeli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. Cînd își punea în minte scîrba ce vor simți moșnegii, i se cernea și mai strașnic inima. CONTEMPORANUL, V_I 103. I s-au cernit fața și ochii s-au turburat. CONACHI, P. 50.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. Sita nouă cerne bine (= ceea ce este nou dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită (AGÎRBICEANU). 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stins (PĂUN-PINCIO). 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o idee etc.), eliminînd restul; a discerne. – Lat. cernere.

CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru; a înnegri. ♦ A vopsi în negru în semn de doliu. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mîhni, a se întrista. – Slav (v. sl. črŭniti).

A CERNE cern 1. tranz. 1) (substanțe granuloase și pulverulente) A trece prin sită sau prin ciur (pentru a curăța sau a sorta). ~ făină. ~ nisip. 2) fig. (persoane, lucruri) A alege după un anumit criteriu; a selecționa. 2. intranz. A ploua mărunt și des; a bura; a burnița. /<lat. cernere

A SE CERNI mă ~esc intranz. 1) A se îmbrăca în haine negre în semn de doliu. 2) fig. A fi cuprins de un sentiment apăsător (de tristețe, de durere, de jale etc.). /<sl. țruniti

A CERNI ~esc tranz. A face să devină negru; a înnegri. /<sl. țruniti

cerne v. 1. a trece făina prin sită sau ciur spre a alege tărâțea; 2. fig. din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă AL.; 3. fig. a cerceta cu deamăruntul; 4. a ploua mărunt (parcă cerne prin sită): nu plouă, cerne. [Lat. CERNERE, a alege, a deosebi (aplicat românește la grăunțe)].

cernì v. 1. a boì negru: a-și cerni barba; 2. a. îmbrăca în negru (ca semn de jale): au cernit casa; 3. fig. a întuneca: întristarea îi cerni inima. [Slav. ČRŬNITI].

cern, -ut, a cérne v. tr. (lat. cérnere, cretum; it. cérnere, sp. cerner, V. cert, cĭur, con-, de- și dis-cern, con-cert, dis- și se-cret, crimă, criză, critic). Trec făina pin sită saŭ pin cĭur ca s’o separ de gunoaĭe. Fig. Examinez minuțios, nu las să treacă tot: a cerne eleviĭ uneĭ clase. V. intr. Cerne, ploŭă mărunt (ca toamna). V. strecor.

cernésc v. tr. (vsl. črŭniti). Rar. Înegresc. Îmbrac în doliŭ. V. refl. Mă îmbrac în haĭne de doliŭ. Fig. Mă întristez: a-țĭ cerni inima.

cerne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern, 3 sg. cerne; conj. prez. 1 sg. să cern, 3 să cearnă; ger. cernând; part. cernut

cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, 3 sg. cernește, imperf. 1 cerneam; conj. prez. 1 sg. să cernesc, 3 să cernească

cerne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să cearnă; part. cernut

cerni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 să cernească

cerne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 sg. și pl. cearnă; part. cernut

cerni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernesc, imperf. 3 sg. cernea; conj. prez. 3 sg. și pl. cernească

cerne (cern, cernut), vb. – 1. A trece prin sită sau ciur. – 2. A ploua mărunt. – 3. A distinge, a observa, a examina. – 4. (Refl.) A aluneca, a pătrunde. – Mr. nțernu, nțearnire, istr. cernu. Lat. cĕrnĕre (Pușcariu 346; Candrea-Dens., 319; REW 1842; DAR); cf. v. it. cernere, prov., sp. cerner, v. fr. serdre, cat. cendre, port. cernir. – Der. cernător, s. m. (persoană care cerne); cernător, s. n. (ciur pentru nisip); cernut, s. n. (acțiunea de a cerne).

cerni (cernesc, cernit), vb. – 1. A înnegri, a vopsi în negru. – 2. A îmbrăca în doliu. – 3. A se călugări. – 4. A întrista, a amărî, a supăra. Sl. črŭniti „a înnegri”, de la crŭnŭ „negru” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48). Adj. s-a păstrat în rom. doar ca nume de oi (cernă), de boi (cernea), de cîini (cernei) și de rîuri (Cerna), ca și în mai multe toponime (Cernica, Cernăuți). – Der. cerneală, s. f. (acțiunea de a înnegri sau de a vopsi în negru; colorant negru în general; doliu; necaz, cerneală neagră; cerneală în general; Arg., cafea), din sl. črŭnilo, cu suf. modificat după rom. -eală (Iordan, Dift., 82; DAR); cernica s. f. (Arg., carte de joc, optar), probabil aluzie la mănăstirea Cernica, deși nu este clară explicația; cernușcă, s. f. (plantă Nigella sativa, Nigella arvensis), din rus. černuška (Tiktin); ciornă, s. f. (concept, bruion), din rus. čornyi „negru; concept, bruion” (Cihac, II, 48); ciornaie, s. f. (Mold., animal sfrijit); ciornei, s. m. (persoană cu tenul măsliniu); ciorni, vb. (a face o ciornă); ciornoglav, adj. (bolnăvicios), din bg. černoglava „cap negru” (Pușcariu, JB, XVI, 222).

CERNEA, Mihail N. (n. 1931, Iași), sociolog român. M. coresp. al Acad. (1991). Cercetări de sociologie rurală industrială, antropologie socială a dezvoltării („Oamenii pe primul loc: variabile sociologice în proiectele de dezvoltare”, „O metodologie specială pentru participarea comunității la investițiile locale: experiența programului PIDER din Mexic”).

CERNE vb. a da, (înv. și reg.) a petrece, (înv.) a dârmoia. (~ mălaiul prin sită.)

CERNE vb. v. bura, burnița, deosebi, desluși, diferenția, discerne, discrimina, distinge, țârcâi, țârâi.

CERNI vb. v. înnegri.

CERNI vb. v. îndolia.

CERNE vb. a da, (înv. și reg.) a petrece, (înv.) a dîrmoia. (~ făina prin sită.)

cerne vb. v. BURA. BURNIȚA. DEOSEBI. DESLUȘI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI.

CERNI vb. a (se) îndolia.

cerni vb. v. ÎNNEGRI.

A se cerni ≠ a se învoioșa

cerni, cernesc, v.t. A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri” (DLRM, MDA).

cerni, cernesc, vb. tranz. – A vopsi în negru; a înnegri: „Să cernească puștile, / Că să duc răgutile” (Bilțiu, 2006: 112). – Din sl. črǔniti „a înnegri”, de la crǔnǔ „negru” (Miklosich, Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).