11 definiții pentru cerință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cerință sf [At: MAIORESCU, D. I, 5 / Pl: ~țe / E: cere + -ință] 1 Pretenție. 2 Condiție. 3 Obligație convențională. 4 Nevoie. 5-6 (Spc) Enunț a ceea ce trebuie să fie (aflat sau) efectuat într-un exercițiu didactic.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie, pretenție; exigență. Îmbinarea muncii politice cu munca economică constituie una din cerințele de bază ale conducerii de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707. Ridicarea [emisiunilor muzicale]... la nivelul cerințelor maselor este o sarcină de primă urgență... ce stă în fața Comitetului de radio. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. Trebuiesc observate cerințele scenei. GHEREA, ST. CR. II 248.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie, pretenție; exigență. – Din cere + suf. -ință.

CERÍNȚĂ ~e f. 1) Fapt care este indispensabil pentru satisfacerea unor necesități curente. ~ de bază. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; exigență. ~a epocii noastre. ~ele oamenilor. /a cere + suf. ~ința

cerínță f., pl. e și (nord) ĭ. Exigență, ceĭa ce se cere, ceĭa ce trebuĭe să facĭ: principala cerință a soldatuluĭ e să fie disciplinat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CERÍNȚĂ s. 1. exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorință, exigență, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seama de ~ele pieței.)

CERINȚĂ s. 1. exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament, (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorință, exigență, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seamă de ~ele pieței.)

Intrare: cerință
cerință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cerință
  • cerința
plural
  • cerințe
  • cerințele
genitiv-dativ singular
  • cerințe
  • cerinței
plural
  • cerințe
  • cerințelor
vocativ singular
plural

cerință

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Îmbinarea muncii politice cu munca economică constituie una din cerințele de bază ale conducerii de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707.
      surse: DLRLC
    • Ridicarea [emisiunilor muzicale]... la nivelul cerințelor maselor este o sarcină de primă urgență... ce stă în fața Comitetului de radio. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3.
      surse: DLRLC
    • Trebuiesc observate cerințele scenei. GHEREA, ST. CR. II 248.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cere + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09