11 definiții pentru cerință

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

cerință sf [At: MAIORESCU, D. I, 5 / Pl: ~țe / E: cere + -ință] 1 Pretenție. 2 Condiție. 3 Obligație convențională. 4 Nevoie. 5-6 (Spc) Enunț a ceea ce trebuie să fie (aflat sau) efectuat într-un exercițiu didactic.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie, pretenție; exigență. Îmbinarea muncii politice cu munca economică constituie una din cerințele de bază ale conducerii de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707. Ridicarea [emisiunilor muzicale]... la nivelul cerințelor maselor este o sarcină de primă urgență... ce stă în fața Comitetului de radio. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. Trebuiesc observate cerințele scenei. GHEREA, ST. CR. II 248.

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie, pretenție; exigență. – Din cere + suf. -ință.

CERÍNȚĂ ~e f. 1) Fapt care este indispensabil pentru satisfacerea unor necesități curente. ~ de bază. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; exigență. ~a epocii noastre. ~ele oamenilor. /a cere + suf. ~ința

cerínță f., pl. e și (nord) ĭ. Exigență, ceĭa ce se cere, ceĭa ce trebuĭe să facĭ: principala cerință a soldatuluĭ e să fie disciplinat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cerință s. f., g.-d. art. cerinței; pl. cerințe

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CERÍNȚĂ s. 1. exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorință, exigență, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seama de ~ele pieței.)

CERINȚĂ s. 1. exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament, (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorință, exigență, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seamă de ~ele pieței.)

Intrare: cerință
cerință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cerință
  • cerința
plural
  • cerințe
  • cerințele
genitiv-dativ singular
  • cerințe
  • cerinței
plural
  • cerințe
  • cerințelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cerință, cerințesubstantiv feminin

  • 1. Exigență, nevoie, pretenție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îmbinarea muncii politice cu munca economică constituie una din cerințele de bază ale conducerii de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707. DLRLC
    • format_quote Ridicarea [emisiunilor muzicale]... la nivelul cerințelor maselor este o sarcină de primă urgență... ce stă în fața Comitetului de radio. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. DLRLC
    • format_quote Trebuiesc observate cerințele scenei. GHEREA, ST. CR. II 248. DLRLC
etimologie:
  • Cere + sufix -ință. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.