10 definiții pentru cercetaș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cercetáș, ~ă smf [At: ODOBESCU, S. III, 571/11 / Pl: ~i, ~e / E: cerceta + -aș] 1 Persoană care primește misiunea de a obține informații despre ceva. 2 (Mil) Soldat trimis în recunoaștere. 3 Tânăr(ă) care face parte dintr-o organizație liberă a tineretului, bazată pe un sistem de educație care cultivă observarea atentă a naturii din punct de vedere practic și spiritul de inițiativă.

CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, (1) s. m., (2) s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută cercetarea (4). Să mori, secere, fără nume, De e nevoie, cercetașe! TOMA, C. V. 377. într-o zi, cam pe înserate, cercetașii domniei, rupți de oboseală... deteră peste un voinic cu pletele revărsate ce zicea din fluier de te slăvea. DELAVRANCEA, V. V. 219. Am zărit mai adineauri trecînd într-acolo vreo doi cercetași de ai voștri! ODOBESCU, S. III 571. 2. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte dintr-o organizație de cercetășie.

CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. S. m. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Din cerceta + suf. -aș.

CERCETÁȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Militar care execută o cercetare pe pozițiile inamicului; iscoadă. 2) Persoană care culege informații secrete din alte țări. /a cerceta + suf. ~

cercetaș m. 1. care cercetează (sub raportul material): împăratul trimise cercetași în toate, ca să-i caute ISP.; 2. pop. ecleror; 3. nume românesc pentru boyscout, corp de cercetași având mai ales de scop a însufla tinerimii apucături practice și spiritul de inițiativă.

cercetáș m. Cercetător, explorator (militar). Tînăr care, în ainte de a deveni soldat, se deprinde cu diferite meșteșugurĭ folositoare armateĭ (telegrafie, telefonie, serviciŭ poștal ș. a.) ca să poată ținea locu celor ce vor pleca la războĭ. V. străjer.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cercetáș s. m., pl. cercetáși

cercetáș s. m., pl. cercetáși

Intrare: cercetaș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercetaș
  • cercetașul
  • cercetașu‑
plural
  • cercetași
  • cercetașii
genitiv-dativ singular
  • cercetaș
  • cercetașului
plural
  • cercetași
  • cercetașilor
vocativ singular
  • cercetașule
  • cercetașe
plural
  • cercetașilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cercetaș, -ă cercetaș cercetașă

  • 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: iscoadă 3 exemple
    exemple
    • Să mori, se cere, fără nume, De e nevoie, cercetașe! TOMA, C. V. 377.
      surse: DLRLC
    • Într-o zi, cam pe înserate, cercetașii domniei, rupți de oboseală... deteră peste un voinic cu pletele revărsate ce zicea din fluier de te slăvea. DELAVRANCEA, V. V. 219.
      surse: DLRLC
    • Am zărit mai adineauri trecînd într-acolo vreo doi cercetași de ai voștri! ODOBESCU, S. III 571.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Cerceta + sufix -aș.
    surse: DEX '98 DEX '09