2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cerșitorí vti vz cerșetori

CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

CERȘITORÍ, cerșitoresc, vb. IV. Intranz. A cerși, a umbla cu cerșitul; a cere ca un cerșitor. Moșul Haralambie cerșitorea la acea biserică și în acea parte de loc de mai bine de 50 ani. ȘEZ. VI 169. ◊ Tranz. Vă aduceți aminte de un sarac pre care îl întîlneați... pe uliți, prin piețe, pre la biserici, cerșitorind mila creștinilor. NEGRUZZI, S. I 252. – Variantă: cerșetorí (NEGRUZZI S. I 164) vb. IV.

CERȘITORÍ vb. IV. v. cerșetori.

cerșători vti vz cerșetori

cerșetor, ~oare [At: ANON. CAR. / V: ~șit~, ~șăt- / Pl: ~i, ~oare / E: cerși + -tor] 1-2 smf, a (Om) care cerșește Si: calic, pomanagiu.

cerșetori vti [At: NEGRUZZI, S. I, 164 / V: ~șit~, ~șăt~ / Pzi: ~resc / E: cerșetor] 1 A cerși. 2 (Fig) A cere ca un cerșetor.

cerșitor, ~oare smf, a vz cerșetor

cobăltóc sm [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 99 / V: cocâl~ / Pl: ~óci / E: contaminare mg kóbol și (s)zarándok] (Reg) Cerșetor.

CERȘETÓR, -OÁRE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care cere de pomană. [Var.: cerșitór, -oáre s. m. și f.] – Cerși + suf. -tor.

CERȘETÓR, -OÁRE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care cere de pomană. [Var.: cerșitór, -oáre s. m. și f.] – Cerși + suf. -tor.

CERȘETORÍ, cerșetoresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A cerși; a cere (ca un cerșetor). [Var.: cerșitorí vb. IV] – Din cerșetor.

CERȘETORÍ, cerșetoresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A cerși; a cere (ca un cerșetor). [Var.: cerșitorí vb. IV] – Din cerșetor.

CERȘETORÍ, cerșetoresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A cerși; a cere (ca un cerșetor). [Var.: cerșitorí vb. IV] – Din cerșetor.

CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

CERȘETÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșitor.

CERȘETORÍ vb. IV v. cerșitori.

CERȘITÓR, -OÁRE, cerșitori, -oare, s. m. și f. (În orînduirile bazate pe exploatare) Persoană foarte săracă (de multe ori infirmă), lipsită de orice mijloace de existență și care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. Harap-Alb descăleca și, spre mai mare mirarea- lui, numai iaca îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea căreia- îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. Cînd, la urma tuturor, Iată-un biet de cerșitor în spinare cu desag Și în mînă c-un toiag. ALECSANDRI, P. P. 129. – Variantă: cerșetór, -oáre s. m. și f.

CERȘETÓR, -OÁRE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. [Var.: cerșitór, -oáre s. m. și f.] – Din cerși + suf. -(i)tor.

CERȘETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care cerșește; calic; milog. /a cerși + suf. ~tor

A CERȘETORÍ ~ésc 1. intranz. 1) A fi cerșetor. 2) A trăi ca un cerșetor. 2. tranz. A cere de pomană; a cerși. /Din cerșetor

cerșetor a. și m. care cerșește sau cere cu umilință: o simplă rugă de ploaie cerșetoare AL.

arată toate definițiile

Intrare: cerșetor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cerșetor
  • cerșetorul
  • cerșetoru‑
plural
  • cerșetori
  • cerșetorii
genitiv-dativ singular
  • cerșetor
  • cerșetorului
plural
  • cerșetori
  • cerșetorilor
vocativ singular
  • cerșetorule
plural
  • cerșetorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cerșitor
  • cerșitorul
  • cerșitoru‑
plural
  • cerșitori
  • cerșitorii
genitiv-dativ singular
  • cerșitor
  • cerșitorului
plural
  • cerșitori
  • cerșitorilor
vocativ singular
  • cerșitorule
plural
  • cerșitorilor
Intrare: cerșetori
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cerșetori
  • cerșetorire
  • cerșetorit
  • cerșetoritu‑
  • cerșetorind
  • cerșetorindu‑
singular plural
  • cerșetorește
  • cerșetoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cerșetoresc
(să)
  • cerșetoresc
  • cerșetoream
  • cerșetorii
  • cerșetorisem
a II-a (tu)
  • cerșetorești
(să)
  • cerșetorești
  • cerșetoreai
  • cerșetoriși
  • cerșetoriseși
a III-a (el, ea)
  • cerșetorește
(să)
  • cerșetorească
  • cerșetorea
  • cerșetori
  • cerșetorise
plural I (noi)
  • cerșetorim
(să)
  • cerșetorim
  • cerșetoream
  • cerșetorirăm
  • cerșetoriserăm
  • cerșetorisem
a II-a (voi)
  • cerșetoriți
(să)
  • cerșetoriți
  • cerșetoreați
  • cerșetorirăți
  • cerșetoriserăți
  • cerșetoriseți
a III-a (ei, ele)
  • cerșetoresc
(să)
  • cerșetorească
  • cerșetoreau
  • cerșetori
  • cerșetoriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cerșitori
  • cerșitorire
  • cerșitorit
  • cerșitoritu‑
  • cerșitorind
  • cerșitorindu‑
singular plural
  • cerșitorește
  • cerșitoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cerșitoresc
(să)
  • cerșitoresc
  • cerșitoream
  • cerșitorii
  • cerșitorisem
a II-a (tu)
  • cerșitorești
(să)
  • cerșitorești
  • cerșitoreai
  • cerșitoriși
  • cerșitoriseși
a III-a (el, ea)
  • cerșitorește
(să)
  • cerșitorească
  • cerșitorea
  • cerșitori
  • cerșitorise
plural I (noi)
  • cerșitorim
(să)
  • cerșitorim
  • cerșitoream
  • cerșitorirăm
  • cerșitoriserăm
  • cerșitorisem
a II-a (voi)
  • cerșitoriți
(să)
  • cerșitoriți
  • cerșitoreați
  • cerșitorirăți
  • cerșitoriserăți
  • cerșitoriseți
a III-a (ei, ele)
  • cerșitoresc
(să)
  • cerșitorească
  • cerșitoreau
  • cerșitori
  • cerșitoriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cerșători
  • cerșătorire
  • cerșătorit
  • cerșătoritu‑
  • cerșătorind
  • cerșătorindu‑
singular plural
  • cerșătorește
  • cerșătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cerșătoresc
(să)
  • cerșătoresc
  • cerșătoream
  • cerșătorii
  • cerșătorisem
a II-a (tu)
  • cerșătorești
(să)
  • cerșătorești
  • cerșătoreai
  • cerșătoriși
  • cerșătoriseși
a III-a (el, ea)
  • cerșătorește
(să)
  • cerșătorească
  • cerșătorea
  • cerșători
  • cerșătorise
plural I (noi)
  • cerșătorim
(să)
  • cerșătorim
  • cerșătoream
  • cerșătorirăm
  • cerșătoriserăm
  • cerșătorisem
a II-a (voi)
  • cerșătoriți
(să)
  • cerșătoriți
  • cerșătoreați
  • cerșătorirăți
  • cerșătoriserăți
  • cerșătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • cerșătoresc
(să)
  • cerșătorească
  • cerșătoreau
  • cerșători
  • cerșătoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cerșetori cerșători cerșitori

  • 1. A cere (ca un cerșetor).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cere cerși milogi 2 exemple
    exemple
    • Moșul Haralambie cerșitorea la acea biserică și în acea parte de loc de mai bine de 50 ani. ȘEZ. VI 169.
      surse: DLRLC
    • Vă aduceți aminte de un sarac pre care îl întîlneați... pe uliți, prin piețe, pre la biserici, cerșitorind mila creștinilor. NEGRUZZI, S. I 252.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cerșetor
    surse: DEX '09 DEX '98

cerșetor, -oare cerșetoare cerșetor cerșitoare cerșitor

  • 1. Persoană care cere de pomană.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: calic milog 2 exemple
    exemple
    • Harap-Alb descăleca și, spre mai mare mirarea lui, numai iaca îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213.
      surse: DLRLC
    • Cînd, la urma tuturor, Iată-un biet de cerșitor în spinare cu desag Și în mînă c-un toiag. ALECSANDRI, P. P. 129.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cerși + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09