CERȘETORIE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerși. [Var.: cerșitorie s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

cerșător, ~oare smf, a vz cerșetor

cerșători vti vz cerșetori

cerșetor, ~oare [At: ANON. CAR. / V: ~șit~, ~șăt- / Pl: ~i, ~oare / E: cerși + -tor] 1-2 smf, a (Om) care cerșește Si: calic, pomanagiu.

cerșetori vti [At: NEGRUZZI, S. I, 164 / V: ~șit~, ~șăt~ / Pzi: ~resc / E: cerșetor] 1 A cerși. 2 (Fig) A cere ca un cerșetor.

cerșetorie sf [At: IORGA, L.R. 175 / V: ~șit~ / Pl: ~ii / E: cerșetor + -ie] 1 Îndeletnicire a cerșetorului. 2 Obicei de a cerși Cf milogire.

cerșitor, ~oare smf, a vz cerșetor

cerșitori vti vz cerșetori

cerșitorie sf vz cerșetorie

cobăltoc sm [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 99 / V: cocâl~ / Pl: ~oci / E: contaminare mg kóbol și (s)zarándok] (Reg) Cerșetor.

CERȘETOR, CERȘITOR, -TOARE sm. f. 1 Persoană care cerșește, care trăește din cerșit, milog, calic: Numai un cerșetor de-ar fi, Toți cu zahar l-ar hrăni (PANN); (P): sacul cerșetorului n’are fund, cerșetorului, cît să-i dai, niciodată nu-i mulțumit; Ⓕ: devin... cerșetori de slujbe pe la ușile ministerelor (VLAH.).

CERȘETORI (-oresc) vb. tr. și intr. A cerși, a cere milă: călugării sînt siliți să cerșetorească prin sate pentru ținerea vieții lor (ALX.); cerșitorea la acea biserică... de mai bine de 50 (de) ani (CRG.) [cerșetor].

CERȘETORIE sf. 1 Starea josnică a cerșetorului ¶ 2 Faptul de a cerșetori.

CERȘETORIE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerșetori și rezultatul ei; strângere de pomeni ca mijloc de existență; cerșetorit, cerșit. [Var.: cerșitorie s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

CERȘETOR, -OARE s. m. și f. v. cerșitor.

CERȘETORI vb. IV v. cerșitori.

CERȘETORIE s. f. v. cerșitorie.

CERȘITOR, -OARE, cerșitori, -oare, s. m. și f. (În orînduirile bazate pe exploatare) Persoană foarte săracă (de multe ori infirmă), lipsită de orice mijloace de existență și care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. Harap-Alb descăleca și, spre mai mare mirarea- lui, numai iaca îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea căreia- îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. Cînd, la urma tuturor, Iată-un biet de cerșitor în spinare cu desag Și în mînă c-un toiag. ALECSANDRI, P. P. 129. – Variantă: cerșetor, -oare s. m. și f.

CERȘITORI, cerșitoresc, vb. IV. Intranz. A cerși, a umbla cu cerșitul; a cere ca un cerșitor. Moșul Haralambie cerșitorea la acea biserică și în acea parte de loc de mai bine de 50 ani. ȘEZ. VI 169. ◊ Tranz. Vă aduceți aminte de un sarac pre care îl întîlneați... pe uliți, prin piețe, pre la biserici, cerșitorind mila creștinilor. NEGRUZZI, S. I 252. – Variantă: cerșetori (NEGRUZZI, S. I 164) vb. IV.

CERȘITORIE, cerșitorii, s. f. Acțiunea de a cerșitori și rezultatul ei; strîngere de pomeni ca mijloc de existență. (Atestat în forma cerșetorie) În loc să cîștigi un gologan, preferi... cerșetoria. SAHIA, N. 101. – Variantă: cerșetorie s. f.

CERȘETOR, -OARE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. [Var.: cerșitor, -oare s. m. și f.] – Din cerși + suf. -(i)tor.

CERȘETORIE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerșetori și rezultatul ei; strîngere de pomeni ca mijloc de existență. [Var.: cerșitorie s. f.] – Din cerșetor + suf. -ie.

CERȘITORI vb. IV. v. cerșetori.

CERȘETOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care cerșește; calic; milog. /a cerși + suf. ~tor

A CERȘETORI ~esc 1. intranz. 1) A fi cerșetor. 2) A trăi ca un cerșetor. 2. tranz. A cere de pomană; a cerși. /Din cerșetor

cerșetor a. și m. care cerșește sau cere cu umilință: o simplă rugă de ploaie cerșetoare AL.

cerșetorì v. a cerșì.

cerșetorie f. starea josnică a cerșetorilor.

cerșitór și cerșetór, -oáre d. (din cercetor, cum se zice în sudu Moldoveĭ, d. lat. circĭtor, care dă tîrcoale, negustor ambulant, infl. de cerșesc). Care cerșește, care cere de pomană, milog, calic. V. colduș.

2) cerșitorésc v. intr. Trăĭesc cerșind. V. tr. A cerșitori milă.

cerșitoríe f. Mendicitate, starea de cerșitor.

cerșetor s. m., pl. cerșetori

cerșetori (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetoresc, 3 sg. cerșetorește, imperf. 1 cerșetoream; conj. prez. 1 sg. să cerșetoresc, 3 să cerșetorească

cerșetorie s. f., art. cerșetoria, g.-d. art. cerșetoriei; pl. cerșetorii, art. cerșetoriile (desp. -ri-i-)

cerșetor s. m., pl. cerșetori

cerșetori (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetoresc, imperf. 3 sg. cerșetorea; conj. prez. 3 să cerșetorească

cerșetorie s. f., art. cerșetoria, g.-d. art. cerșetoriei; pl. cerșetorii, art. cerșetoriile

cerșetor s. m., pl. cerșetori

cerșetori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetoresc, imperf. 3 sg. cerșetorea; conj. prez. 3 sg. și pl. cerșetorească

cerșetorie s. f., art. cerșetoria, g.-d. art. cerșetoriei; pl. cerșetorii, art. cerșetoriile

cerșitor, -toare.

cerșitorie.

CERȘETOR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.

CERȘETORI vb. v. cere, cerși, milogi.

CERȘETORIE s. v. cerșit.

CERȘETOR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.

cerșetori vb. v. CERE. CERȘI. MILOGI.

CERȘETORIE s. cerșeală, cerșit, milogeală, milogit, (rar) cerșetorit, (înv. și reg.) prosteală, (arg.) mangleală. (Umblă cu ~.)