cefalopod sn [At: DN³ / V: ~dă / Pl: ~e / E: fr céphalopode] 1 (Zlg; lpl) Clasă de moluște marine cu structură superioară, având, în jurul gurii, brațe tentaculare, cu ventuze. 2 Animal din clasa cefalopode (1).

CEFALOPOD, cefalopode, s. n. Moluscă cu organizație superioară, avînd în jurul gurii o serie de brațe tentaculare prevăzute cu ventuze. Caracatița și sepia sînt cefalopode. ♦ (Numai la pl.) Clasa acestor moluște.

CEFALOPOD, cefalopode, s. n. (La pl.) Clasă de moluște cu structură superioară, avînd în jurul gurii brațe tentaculare, prevăzute cu ventuze; (și la sg.) animal făcînd parte din această clasă. – Fr. céphalopode (< gr.).

CEFALOPOD ~e n. 1) la pl. Clasă de moluște marine răpitoare, având în jurul gurii tentacule prevăzute cu ventuze (reprezentanți: sepia, calmarul, caracatița etc.). 2) Moluscă din această clasă. /<fr. céphalopode

*cefalopód, -ă adj. (vgr. kephalé, cap, și pûs, podós, picĭor. V. ahta- și cala-pod, polip). Zool. Care are tentacule la cap și în prejuru guriĭ: moluscă cefalopodă. S. n., pl. e (subînț. animal). Pl. Molusce care aŭ un fel de cĭoc, doĭ ochĭ lateralĭ și opt brațe armate cu ventuze, ca caracatița, sepia ș. a.: cefalopodele-s giganțiĭ moluscelor.

cefalopodă sf vz cefalopod

* CEFALOPODE sf. pl. 🐙 Clasă de moluște prevăzute cu tentacule sau brațe cu ajutorul cărora duc alimentele la gură (d. e. caracatița) [fr.].

CEFALOPODE s.n.pl. Clasă de moluște marine care au împrejurul gurii o serie de brațe tentaculare cu ventuze; (la sg.) animal din această clasă. [Sg. cefalopod. / < fr. céphalopodes, cf. gr. kephale – cap, pous, podos – picior].

CEFALOPODE s. n. pl. clasă de moluște marine cu capul bine delimitat de corp și gura înconjurată de mai multe brațe tentaculare, cu ventuze. (< fr. céphalopodes)

cefalopode n. pl. ordin de molusci marini, ca polipii.

cefalopod s. n., pl. cefalopode

cefalopod s. n., pl. cefalopode

cefalopod s. n., pl. cefalopode

CEFALO- „craniu, cutie craniană”. ◊ gr. kephale „cap” > fr. céphalo-, engl. id., germ. kephalo- > rom. cefalo-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., denumire generică pentru un ansamblu de meningocele și encefalocele; sin. craniocel; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncție cerebrală; ~cord (v. -cord), s. n., porțiune cefalică a notocordului; ~diprosop (v. di-, v. -prosop), s. m., monstru fetal caracterizat prin prezența unui cap rudimentar atașat de propriul său cap; ~for (v. -for), s. n., 1. Receptacul floral. 2. Picior al ciupercii; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de dezvoltare a craniului, din faza embrionară, pînă la vîrsta adultă; ~graf (v. -graf), s. n., instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului; ~grafie (v. grafie), s. f., 1. Descriere anatomică a capului. 2. Înregistrare grafică a formei și a dimensiunilor cutiei craniene; ~hidrocel (v. hidro-₁, v. -cel₂), s. n., colectare de lichid cefalorahidian în partea de jos a aponevrozelor epicraniale; ~id (v. -id), adj., în formă de craniu; ~mel (v. -mel₁), s. m., monstru care are un membru supranumerar atașat la cap; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării dimensiunilor capului, utilizată în antropometrie; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor craniului; ~pag (v. -pag), adj., care prezintă cefalopagie; ~pagie (v. -pagie), s. f., monstruozitate gemelară, în care cei doi indivizi sunt reuniți prin extremitățile lor cefalice; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a mușchilor capului și ai feței; ~pode (v. -pod), s. n. pl., clasă de moluște marine, cu structură superioară, avînd în jurul gurii brațe tentaculare; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinarea capului; ~stat (v. -stat), s. n., aparat de fixare a capului în cursul unei înregistrări fotografice sau radiografice a mișcărilor mandibulare; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical utilizat în cefalotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a craniului fetal în cursul nașterii în caz de făt mort; ~toracopag (v. toraco-, v. -pag), s. m., monstru gemelar dublu, rezultat din fuzionarea capetelor indivizilor și din sudarea toracelor; ~trib (v. -trib), s. n., instrument obstetrical utilizat în cefalotripsie; ~tripsie (v. -tripsie), s. f., operație obstetricală de zdrobire a craniului fetal, în timpul nașterii, spre a facilita scoaterea lui.