ceápță² sf [At: DA ms / Pl: ? / E: cf mg csapni „a lovi, a plesni”] (Reg) Palmă.

ceápță¹ sf vz ceapsă

CEÁPȚĂ, cepțe, s. f. (Regional) Bonetă, scufiță. Apoi fuge la fereastră, pentru ca să prindă pe Ileana, oare a furat ceapța bunicăi. SLAVICI, N. I 30.

CEÁPȚĂ, cepțe, s. f. (Reg.) Bonetă, scufiță. – Sb. čepac.

CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză albă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță s. f.] – Din magh. csápsza, sb. čepac.

ceápsă sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~pță / Pl: cepse / E: mg csápaza, srb čepac] 1 Bonetă purtată de copii. 2 Bonetă purtată de fete sau numai de femei măritate. 3 Bonetă purtată de neveste tinere peste conciul cu două coarne, împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. 4 Podoabă de pe capul miresei. 5 Capul cuiului.

CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză albă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță s. f.] – Din magh. csápsza, scr. čepac.

CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Regional) Scufie. Mi-oi alege de prin dughene rochiile și cepsele cele mai iscusite. SBIERA, P. 250.

CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Scufie. – Magh. csápsza.

ceapsă f. Tr. scufie. [Ung. CSÁPSZA].

ceápsă f., pl. cepse (ung. csápsza, d. vsl. čepĭcĭ. Rudă cu ceapcă, șapcă. Bern. 1, 143). Trans. Scufie, căiță (în Trans. femeile măritate o pun peste concĭ).

ceápsă (reg.) s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse

ceápsă s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse

CEÁPSĂ s. v. bonetă, căciuliță, scufă, scufiță, tichie.

ceapsă s. v. BONETĂ. CĂCIULIȚĂ. SCUFĂ. SCUFIȚĂ. TICHIE.

ceápsă (cépse), s. f. – (Banat, Trans., Bucov.) Bonetă, scufiță, comănac. – Var. ceapță. Etimonul trebuie să fie un cuvînt sl. (čepicĭ „mitră”), care pare să fi intrat în rom. prin intermediul sb. čèpac, slov. čepica sau mag. csápsza (Cihac, II, 47; Iordan, Dift., 72; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. și rus. čepec „bonetă”, pol. czepiec „bonetă”. Edelspacher 11 derivă forma mag. din rom., fără a fi însă probabil acest fapt. Cf. șapcă. – Der. cepiță, s. f. (Trans., rar, bonetă militară), din mag. csapica.

ceápsă, cepse, s.f. – (reg.) 1. Bonetă pentru femei, împodobită cu ornamente: „Bagă-ți mâna pe fereastră / Și mă pipăie la ceapsă” (Bârlea, 1924: 42). 2. Podoabă. ♦ Târgul cepsălor (numit în prezent Târgul cepelor), manifestare folclorică ce are loc la mijlocul lunii septembrie în localitatea Asuaju de Sus (zona Codru). Inițial se ținea de Sânpetru; o dată cu strămutarea lui la 14 septembrie și-a schimbat denumirea în Târgul cepelor. „Cei de veneau de peste Codru coborau în cursul dimineții, desfășurându-se în rânduri largi printre holde și culegeau sânziene. Ajunși la Asuaj, tinerii mergeau pe la ”gazdele„ lor, rude sau cunoscuți ce își aveau casele în apropierea ”locului târgului„ și apoi, imediat după amiază, la jocul organizat aici. După fiecare joc, fetele se duceau la gazdă, unde își schimbau hainele, în așa fel încât dansul și, în general, manifestarea, în întregul ei, apăreau ca un gen de paradă a portului tinerelor fete... Vechiul termen al manifestării, târgul cepsălor, sugerează chiar acest lucru: târgul podoabelor” (D. Pop, 1978: 21-23). În prezent este un târg de țară unde se vând produse agricole (preponderent cununi de ceapă), dar și mărfuri industriale (haine, încălțăminte etc.), în sistem bazar. Pe o scenă amplasată la intrare se produc diverse formații artistice. – Din magh. csápsza, srb. čepac (DEX, MDA) < sl. čepicǐ „mitră” (Scriban, DER).

ceápsă, cepse, s.f. – 1. Bonetă pentru femei, împodobită cu ornamente: „Bagă-ți mâna pe fereastră / Și mă pipăie la ceapsă” (Bârlea 1924: 42). 2. Podoabe. Târgul cepsălor, de la Asuaju de Sus (Codru); se desfășoară anual, în luna septembrie; cu timpul, a devenit Târgul Cepelor. – Din magh. csápsza, srb. čepac.