4 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cato sm vz caton

CÁTO s.m. (Rar) Om de o virtute severă. [Var. caton s.m. / < it. catone, cf. Cato – cenzor al Romei, celebru prin austeritatea și principiile lui severe].

CÁTO s. m. om de o virtute severă. (< it. catone)

cáță1 sf [At: PANN, P. V. III, 144/2 / Pl: ~țe / E: ns cf acăța] (Reg) 1 Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. 2 (Îe) A prinde sau a umbla cu ~ța A minți pe cineva. 3 (Îe) A sta ~ înaintea cuiva A sta drept (de frică, de respect).

cáță2 sf [At: LM / Pl: ~țe / E: ns cf cața] 1 Persoană rea și cicălitoare Si: (pfm) cicală, cicălitor. 2 (Îe) A se pune ~ pe capul cuiva A stărui mult pe lângă cineva.

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața.

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața.

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Familiar) Persoană rea și cicălitoare, care vorbește într-una (bîrfind), căreia nu-i mai tace gura; gură rea. Pascu nu știa cum s-o împace, dar oloaga se holba la elcață cu plisc. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 131. ◊ Expr. A se pune cap pe capul cuiva = a stărui mult pe lîngă cineva.

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Regional) Băț lung cu un cîrlig la vîrf, cu care ciobanii prind oile. Ia cară-te cu bine, Pîn’ nu-ncarc cața pe tine. PANN, P. V. III 144. Chiar cu-n lup de mă-ntîlnesc, Cu-această cață îl lovesc. TEODORESCU, P. P. 111. – Pl. și: căți (TEODORESCU, P. P. 75).

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Postverbal al lui [a]căța.

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Din cața.

CÁȚĂ2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă și sâcâitoare. /Din cața

CÁȚĂ1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăța

Catone m. numele a doi Romani iluștri: 1. (Bătrânul sau Censorul), cunoscut prin austeritatea moravurilor sale, prin severitatea și ura-i în contra Cartaginii (232-147 a. Cr.); 2. (din Utica), strănepotul celui precedent, adversarul lui Cezar, se ucise la Utica în Africa, spre a nu-i datori vieața (94-46 a. Cr.); 3. fig. om de o virtute rigidă (naturală sau afectată): e un Catone.

cață f. băț lung, cu un cârlig la un capăt, cu care ciobanul prinde oile: și mocanii (își beau) turmele, rămânând cu cațele POP.; a umbla cu cața, a înșela pe cineva, a prinde cu vorba (cum ciobanul prinde oaia cu cața): să nu mai umbli cu cața si să-mi amărăști vieața PANN. [Abstras din *cățare (v. acățà. cățărà) = lat. CAPTIARE].

cață-ceartă m. gâlcevitor, buclucaș.

cáță f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde și it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caça. V. cățuĭe, acăț, cațăr, captez). Bîtă lungă cĭobănească cu capătu’ncovoĭat de prins oile. Furcă cu dințĭ încovoĭați de amestecat borhotu cu șișca (Bc.). Fig. Om care se tot ține după tine și de care nu poțĭ scăpa. Adv. A te ținea cață de cineva, a te ținea gîrbă, lipcă, scaĭ (ca să-țĭ dea ceva).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: cato
substantiv masculin (M94)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cato
  • catoul
  • catou‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cato
  • catoului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Cato
nume propriu (I3)
  • Cato
Intrare: cață (băț)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cață
  • cața
plural
  • cațe
  • cațele
genitiv-dativ singular
  • cațe
  • caței
plural
  • cațe
  • cațelor
vocativ singular
  • cață
  • cațo
plural
  • cațelor
Intrare: cață (persoană)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cață
  • cața
plural
  • cațe
  • cațele
genitiv-dativ singular
  • cațe
  • caței
plural
  • cațe
  • cațelor
vocativ singular
  • cață
  • cațo
plural
  • cațelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cață (băț)

  • 1. regional Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ia cară-te cu bine, Pîn'' nu-ncarc cața pe tine. PANN, P. V. III 144.
      surse: DLRLC
    • Chiar cu-n lup de mă-ntîlnesc, Cu-această cață îl lovesc. TEODORESCU, P. P. 111.
      surse: DLRLC
  • comentariu Plural și: căți.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. acăța
    surse: DEX '09 DEX '98

cață (persoană)

  • 1. familiar Persoană rea și cicălitoare.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Pascu nu știa cum s-o împace, dar oloaga se holba la el – cață cu plisc. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 131.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A se pune cață pe capul cuiva = a stărui mult pe lângă cineva.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. cața
    surse: DEX '09