catihét sm [At: (a. 1828) URICARIUL VII, 182/21 / V: ~ichét, teh~ / Pl: ~eți / E: ngr ϰατηχητής] (Înv) 1 Persoană care învăța pe copii catehismul (1). 2 Profesor de religie într-o școală laică. 3 Profesor de teologie. 4 (În creștinismul primitiv) Persoană care avea sarcina de a învăța pe alții dogmele religiei.

CATIHÉT, catiheți, s. m. Persoană care preda copiilor catehismul, dogmele religiei; profesor de religie. – Din ngr. katihitis.

CATIHÉT, catiheți, s. m. Persoană care preda copiilor catehismul, dogmele religiei; profesor de religie. – Din ngr. katihitís.

CATIHÉT, catiheți, s. m. Cel care preda altădată copiilor catehismul și tot ceea ce ține de religie; profesor de religie. Tatăl meu ținea școala de catiheți, un fel de școală în care se învăța cîntările bisericești și ceva azbuche. HOGAȘ, DR. II 150. Trebuia să ducă dascălii poclon catihetului de la fabrica de popi din Folticeni. CREANGĂ, A. 81.

CATIHÉT, catiheți, s. m. (În trecut) Profesor de religie. – Ngr. katehetes.

CATIHÉT ~ți m. înv. Persoană care preda catehismul. /<ngr. katihitis

catihet m. cel ce învață pe copii catehismul. [Gr. mod.].

catehét sm vz catihet

*catehét m. (vgr. katehetés). Cel ce te învață catehizmu. – Și catihet (după ngr.).

catihét s. m., pl. catihéți

catihét s. m., pl. catihéți

catihet.

CATIHET (< ngr.) s. m. 1. (În Biserica primară) Trimisul lui Dumnezeu și al Bisericii, care împărtășește, prin viu grai, învățătura creștină, cel dintîi c. fiind Iisus Hristos. 2. (În accepția actuală) Persoană însărcinată cu predarea învățăturii creștine.