cătăni [At: (a. 1767) IORGA, S. D. XII / V: ~tuni / Pzi: ~nesc / E: cătană] (Reg) 1 vi A face serviciul militar. 2 vt A lua în armată Si: a încorpora, a înrola. 3 vr A intra în armată. 4 vr (Fig) A se îmbăta.

cătuni v vz cătăni

cățănăi [At: TOMESCU, GL. / V: ~ni / Pzi: ~esc / E: nct] 1 vi (D. coțofană) A țipa. 2 vt A cicăli. 3 vt A certa. 4 vt A insulta.

cățăni v vz cățănăi

cățân sm [At: CDDE / V: (reg) ~țin, câțin, cătun, ~ă sf / Pl: ~i / E: ml catinum] 1 Farfurie. 2 Strachină. 3 (Reg; îf ~ă) Covată de pâine. 4 (Reg; îf ~țin) Baltă mică și puțin adâncă, care seacă vara. 5 Grup de stânci mari, formând o căldare. 6 (Lpl) Stânci pleșuve pe munți. 7 Bolovan. 8 Stâncă. 9 (Îf -țun) „Loc foarte înalt și priporos”. 10 (Bot; Buc) Specie de jepi care crește pe stânci golașe. 11 (Bot) Specie de brad. 12 (Îf -țun) Pădure mică și tufoasă.

cățână sf vz cățân

cotuni vti vz cătăni

❍CĂTĂNI, CĂTUNl (-nesc) I. vb. tr. Tr.-Carp. 🎖️ A înrola, a lua în armată, a face cătană: Că de cînd ne-a cătănit, Plug din curte n’a ieșit IK.-BRS.. II. vb. intr. A sluji ca soldat, a-și face serviciul militar: un moșneag care cătunise în tinerețe vre-o 30 de ani de-a rîndul RET..

❍CĂTUNI... = CĂTĂNI...

CĂTĂNI, cătănesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz A face serviciul militar, a face armata, a fi soldat. (Glumeț) Cătănire-aș, cătăni, Numai pușca de n-ar fi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. 2. Tranz. A lua în armată, a înrola. Foicica de bujori, Vai de mama cu feciori! Necăjește pînă-i crește, împăratu-i cătănește. BIBICESCU, P. P. 124.

CĂTĂNI, cătănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A face serviciul militar. 2. Tranz. A lua în armată, a înrola. ♦ Refl. A intra în armată, a se face cătană. – Din cătană.

A CĂTĂNI ~esc pop. 1. intranz. A face serviciul militar; a face cătănie. 2. tranz. A înscrie în efectivul armatei. /Din cătană

cătănì v. Tr. 1. a înrola într’un regiment: cari cătănesc feciorii POP.; 2. a servi ca cătană: de când badea cătănește POP.

2) cătănésc v. intr. Vechĭ. Azĭ Fam. Sînt catană: treĭ anĭ am cătănit. V. tr. Fac soldat.

cățîn n., pl. e (lat. catinus, farfurie, strachină, troacă). Vechĭ. Strachină, blid.

cătăni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătănesc, 3 sg. cătănește, imperf. 1 cătăneam; conj. prez. 1 sg. să cătănesc, 3 să cătănească

cătăni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătănesc, imperf. 3 sg. cătănea; conj. prez. 3 să cătănească

cătăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătănesc, imperf. 3 sg. cătănea; conj. prez. 3 sg. și pl. cătănească

cățîn (-ni), s. n. – (Înv.) Strachină, blid. – Mr. cățîn, megl. cățǫn. Lat. catinum (Candrea-Dens., 288; REW 1769; Pascu, I, 356).

CĂTĂNI vb. v. încorpora, înrola, recruta.

CĂȚÂN s. v. jep, jneapăn, pin pitic.

cătăni vb. v. ÎNCORPORA. ÎNROLA. RECRUTA.

cățîn s. v. JEP. JNEAPĂN. PIN PITIC.

cățân, cățâni, s.m. (înv.) 1. farfurie, strachină. 2. covată, postavă, troacă pentru pâine. 3. baltă mică. 4. grupă de stânci pleșuve; bolovan mare. 5. (la pl.) jepi. 6. pădure mică din tufe.

cătăni, v.i. v. cătuni.

cătuni, cătănesc, (cătăni), v.i. (reg.) A satisface serviciul militar; a face armata: „Fă-mă creangă de tindru, / Unde-a cătuni mândru” (Bilțiu, 2006: 112). – Din cătună (= cătană) (MDA).

cățân, cățâni, s.m. 1. Vas de lemn; blid: „Se ia un cățân cu fărină și sare…” (Memoria, 2001: 55). 2. Covată. 3. Peșteră, grotă, dar sensul s-a transferat spre „stâncă”. ■ (top.) Cățân, deal în Glod, Șieu, stâncă în Rozavlea (Vișovan, 2005); Cățânul, pădure și pășune în Borșa (Mihali, 2015: 64). – Lat. catinum „vas, castron, scobitură, grotă” (Scriban, MDA).

cătăni, vb. intranz. – v. cătuni.

cătuni, cătănesc, (cătăni), vb. intranz. – (reg.) A satisface serviciul militar; a face armata: „Fă-mă creangă de tindru, / Unde-a cătuni mândru” (Bilțiu, 2006: 112). – Din cătună (= cătană) (MDA).

cățân, cățâni, s.m. – 1. Vas de lemn; blid: „Se ia un cățân cu fărină și sare…” (Memoria, 2001: 55). 2. (reg.) Covată. 3. (reg.) Peșteră, grotă, dar sensul s-a transferat spre „stâncă”. Cățân „stânci mari”; munte cățânos „pietros, stâncos” (Papahagi, 1925; Moisei). ♦ (top.) Cățân, deal în Glod, Șieu, stâncă în Rozavlea (Vișovan, 2005). – Lat. catinum „vas, castron, scobitură, grotă” (Scriban; CDDE, cf. DER; MDA).

cățân, -i, s.n. – (înv.) 1. Vas de lemn; blid: „Se ia un cățân cu fărină și sare…” (Memoria 2001: 55). 2. Peșteră, grotă, dar sensul s-a transferat spre „stâncă”. Cățân „stânci mari”; munte cățânos „pietros, stâncos” (Papahagi 1925; Moisei). -Lat. catinum „vas, castron, scobitură, grotă” (Candrea-Densusianu cf. DER).