8 definiții pentru carură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CARÚRĂ, caruri, s. f. Formă a umerilor și a spatelui cuiva; spec. siluetă. ♦ Fig. Anvergură. [Pr.: carüră] – Din fr. carrure.

carúră sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: fr carrure] (Frm) 1 Formă a umerilor și a spatelui cuiva. 2 (Spc) Siluetă. 3 (Fig) Anvergură.

CARÚRĂ, caruri, s. f. Formă a umerilor și a spatelui cuiva; spec. siluetă. ♦ Fig. Anvergură. – Din fr. carrure.

CARÚRĂ s.f. Forma umerilor și a spatelui; lățime în spate. [< fr. carrure].

CARÚRĂ s. f. 1. lărgime a umerilor și a spatelui cuiva. 2. formă largă și pătrată a pântecelui, a corpului etc. 3. personalitate puternică a cuiva. ◊ (fig.) calibru. (< fr. carrure)

carúră s. f. (fig.) Calibru, anvergură ◊ „Producțiile ’74-’75 sunt din ce în ce mai puțin producții și din ce în ce mai mult filme. Nu filme de aceeași carură, nu filme de egal impact, dar filme închegate, cu relief, cu idei topite în emoții, filme dintre care multe pot fi trimise peste graniță.” Sc. 4 III 75 p. 4 [pron. și carüră] (din fr. carrure; PR; DN3 – alte sensuri)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

carură [pron. carǘră] s. f., g.-d. art. carurii; pl. caruri

carúră s. f., g.-d. art. carúrii; pl. carúri

Intrare: carură
  • pronunție: carü
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caru
  • carura
plural
  • caruri
  • carurile
genitiv-dativ singular
  • caruri
  • carurii
plural
  • caruri
  • carurilor
vocativ singular
plural

carură

  • 1. Formă a umerilor și a spatelui cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Formă largă și pătrată a pântecelui, a corpului etc.
    surse: MDN '00
  • 3. Personalitate puternică a cuiva.
    surse: MDN '00

etimologie: