CARTEZIANISM s. n. Doctrina filosofului francez Descartes și a adepților lui, caracterizată prin metodă, ordine, rigoare. [Pr.: -zi-a-] – Din fr. cartésianisme.

cartezianism sn [At: DA / P: ~zi-a~ / E: fr cartésianisme] 1 Doctrină a filozofului Descartes, care considera rațiunea drept unic izvor de cunoaștere și a prescris reguli ale gândirii pentru cunoașterea adevărului. 2 Curent de gândire care a continuat sistemul lui Descartes în filozofie și în știință. 3 Formă de raționalism.

CARTEZIANISM s. n. Doctrina filozofului francez Descartes și a adepților lui, caracterizată prin metodă, ordine, rigoare. [Pr.: -zi-a-] – Din fr. cartésianisme.

CARTEZIANISM s. n. Doctrina filozofului francez Descartes (latinește Cartesius), cunoscută și sub numele de «raționalism», care, în locul credinței oarbe, pune rațiunea la baza cunoașterii; aspectul idealist al acestei doctrine constă în tendința de a împăca idealismul cu materialismul, exprimînd astfel ideologia șovăitoare, dualistă, a burgheziei franceze din secolul al XVII-lea. – Pronunțat: -zi-a-.

CARTEZIANISM s. n. Doctrina filozofului francez Descartes, care, în locul credinței oarbe, pune la baza cunoașterii rațiunea, dar, în același timp, încearcă să împace idealismul cu materialismul. [Pr.: -zi-a-] – Fr. cartésianisme.

CARTEZIANISM s.n. Doctrina filozofului francez Descartes, care considera rațiunea drept unic izvor de cunoaștere și a prescris reguli ale gîndirii pentru cunoașterea adevărului, dar încerca totodată să împace în chip dualist idealismul cu materialismul; curent de gîndire care a continuat învățătura lui Descartes în filozofie și în știință; formă de raționalism. [< fr. cartésianisme].

CARTEZIANISM s. n. concepția filozofică a lui Descartes și a adepților săi, caracterizată prin raționalism, mecanicism și dualism. (< fr. cartésianisme)

CARTEZIANISM n. Concepție filozofică a lui Decartes și a adepților săi, caracterizată prin raționalism, mecanicism și dualism. [Sil. -zi-a-] /<fr. cartésianisme

*cartezianízm n. Doctrina filosofuluĭ Descartes. – Cartezianizmu are ca punct de plecare îndoĭala metodică, care consistă în îndoĭala provizorie despre toate ca să reconstrueștĭ apoĭ edificiu întreg pe baze noŭă, neîncrezîndu-te decît în evidență. După un renume de un secul și jumătate, cartezianizmu dispăru în fața noŭălor sisteme ale luĭ Locke, Newton și Leibniz.

cartezianism (desp. -zi-a-) s. n.

cartezianism (-zi-a-) s. n.

cartezianism s. n. (sil. -zi-a-)

CARTEZIANISM (< fr.) s. n. 1. Filozofia lui Descartes. 2. Filozofia discipolilor lui Descartes („școala carteziană”) și a celor care s-au numit ei înșiși cartezieni: Malebranche, Spinoza, Leibniz. 3. Tradiție filozofică și științifică, de la Descartes pînă în zilele noastre (G. Bachelard, Ed. Husserl, N. Chomski), pretinzînd caracteristicile gîndirii lui Descartes: metodă, origine, rigoare, recuperarea perspectivei idealiste.