2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cártă1 sf [At: CULIANU, C. 109 / V: cha~ / Pl: cărți / E: fr carte, lat charta] (Înv) Hartă.

cártă2 sf [At: DEX2 / Pl: ~te/ E: fr charte, lat charta] 1 (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2 Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3 Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale.

CÁRTĂ, carte, s. f. 1. (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.

CÁRTĂ, carte, s. f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.

CÁRTĂ, carte, s. f. 1. Nume dat (mai ales în evul mediu) unui act sau document destinat a consemna unele drepturi sau libertăți și a servi drept constituție unui stat. Regulamentul organic era o cartă care conținea... și dispczițiuni administrative. GHICA, S. 469. 2. Pact politic fundamental. Carta Organizației Națiunilor Unite = document încheiat între membriiOrganizației Națiunilor Unite, prin care se consemnează scopul și principiile de lucru ale organizației. – Scris și; (dnpă ortografie veche) chartă.

CÁRTĂ, carte, s. f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele drepturi sau libertăți fundamentale și a servi drept constituție unui stat. 2. Pact politic fundamental. – Fr. charte (lat. lit. charta).

CÁRTĂ1 s.f. 1. (În evul mediu) Act care emană de la un suveran și este destinat a consemna unele drepturi sau libertăți fundamentale, servind drept constituție. 2. Convenție, pact politic fundamental. ♦ Tratat care stabilește crearea unei organizații internaționale, determinându-i atribuțiile și modul de funcționare. ♦ Constituție dată sau acceptată de un principe, de un domn. [< lat. charta, cf. it. carta, fr. charte].

CÁRTĂ2 s.f. Carton subțire de formă dreptunghiulară, pe care este scris numele cuiva, care stabilește calitatea unei persoane etc. [< fr. carte].

CÁRTĂ s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți. 2. convenție, pact politic fundamental. ◊ act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale. (< fr. charte, lat. charta)

CÁRTĂ ~e f. livr. 1) (în evul mediu) Act emis de un suveran în care erau consemnate anumite drepturi și libertăți. 2) Program care stă la baza unei organizații sau a unui institut internațional. ~a ONU. ~a de la Paris. 3) Document prin care mai multe state stabilesc anumite principii pe care se obligă să le aplice în relațiile reciproce și în relațiile cu alte state. [G.-D. cartei] /<fr. charte, lat. charta

cartă f. 1. mic carton pe care se scrie numele: cartă de vizită; 2. hârtie ce face cunoscută calitatea unei persoane: cartă de student; 3. listă de bucate între cari se poate alege: cartă de restaurant; 4. cartă emisă de administrațiunea poștelor: cartă poștală. V. hartă. ║ f. lege fundamentală, constituțiune: Carta cea Mare dela 1215 deveni baza constituțională a Angliei.

*cártă f., pl. cărțĭ și carte (fr. carte, lat. charta, d. vgr. hártes, hîrtie. V. carte, carton, hartă, hîrtie). Foaĭe de carton p. scris. Lege fundamentală, constituțiune: carta cea mare a libertăților (magna charta libertatum) de la 1215 a devenit baza legilor Anglieĭ. Cartă de vizită saŭ bilet de vizită, mic carton pe care e scris numele uneĭ persoane care, cînd nu te găsește acasă, țĭ-o lasă ca să știĭ cine a fost. Cartă de student, de alegător, hîrtie, bilet, condicuță care arată că eștĭ student, alegător. Cartă de bucate, listă de bucate (listă e maĭ uzitat). Cartă albă (tradus după fr. carte blanche), bilet pe care ți-l dă altu ca să scriĭ în numele luĭ orĭ-ce vreĭ și pin urmare să facĭ ce vreĭ într’un domeniŭ oare-care. Fig. A da cuĭva cartă albă, a lăsa în voĭa luĭ să facă orĭ-ce vrea într’o afacere a ta. Cartă poștală, carton tipărit eliberat de serviciu poștal și care are o față liberă p. corespondență. (La 27 Ĭanuariŭ 1869, doctoru E. Hermann publică în ziaru Neue Freie Presse din Viena un articul în care propunea acest noŭ fel de corespondență în locul scrisorilor în plicurĭ. La 10 Octobre apăru întîĭa serie de cărțĭ poștale în Austro-Ungaria, de la care această practică sistemă de corespondență trecu la cele-lalte state). – Și carte poștală.

carta vt [At: DA ms / Pzi: ~téz/ E: cartă] 1 A grupa scrisorile la poștă după adresa destinatarilor. 2 A transpune, pe o hartă topografică, anumite detalii ale terenului unei regiuni.

CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă.

CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cărți.

CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă), după adresele la care urmează să fie distribuite. (Refl. pas.) Scrisorile se cartează pe raioane.

CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele la care trebuie distribuite. 2. A adăuga pe o hartă anumite detalii ale terenului care nu figurau pe acea hartă. – Din cartă.

CARTÁ vb. I. tr. 1. A repartiza scrisorile (la poștă) după adresele la care urmează să fie distribuite. ♦ A grupa vagoanele pe diferite linii de descărcare. 2. A adăuga pe o hartă anumite detalii ale terenului. ♦ A identifica pe teren și a reprezenta cartografic diferite tipuri de sol. ♦ A identifica și a delimita rezervațiile dintr-un arboret în vederea producției de semințe. [< cartă, cf. germ. kartieren].

CARTÁ vb. tr. 1. a repartiza corespondența poștală pe destinatari. 2. a grupa vagoanele pe diferite linii de descărcare. 3. a adăuga pe o hartă, pe un plan, noi detalii ale terenului. ◊ a identifica pe teren și a reprezenta cartografic diferite tipuri de sol. 4. a identifica și delimita rezervațiile dintr-un arboret. (< germ. kartieren)

arată toate definițiile

Intrare: cartă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cartă
  • carta
plural
  • carte
  • cartele
genitiv-dativ singular
  • carte
  • cartei
plural
  • carte
  • cartelor
vocativ singular
plural
Intrare: carta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • carta
  • cartare
  • cartat
  • cartatu‑
  • cartând
  • cartându‑
singular plural
  • cartea
  • cartați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cartez
(să)
  • cartez
  • cartam
  • cartai
  • cartasem
a II-a (tu)
  • cartezi
(să)
  • cartezi
  • cartai
  • cartași
  • cartaseși
a III-a (el, ea)
  • cartea
(să)
  • carteze
  • carta
  • cartă
  • cartase
plural I (noi)
  • cartăm
(să)
  • cartăm
  • cartam
  • cartarăm
  • cartaserăm
  • cartasem
a II-a (voi)
  • cartați
(să)
  • cartați
  • cartați
  • cartarăți
  • cartaserăți
  • cartaseți
a III-a (ei, ele)
  • cartea
(să)
  • carteze
  • cartau
  • carta
  • cartaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)