16 definiții pentru caro


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caro2 sn [At: ALEXANDRESCU, M. 265 / V: (înv) ~ra sf / Pl: ~rale / E: fr carreau] Una dintre cele două culori roșii la cărțile de joc, însemnată cu romburi. modificată

caro1 i [At: BARONZI, L. 150 / A: nct[1] / E: rrm caro] (Arg) Fugi!

  1. Indicație de accent necunoscut, dar forma de bază este evidențiată cu accent. — Ladislau Strifler

CARÓ s. n. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii; tobă. – Din fr. carreau.

CARÓ, carale, s. n. Una dintre cele două culori roșii la cărțile de joc, însemnată cu romburi. – Din fr. carreau.

CARÓ, carale, s. n. Una dintre cele două culori roșii ale cărților de joc, însemnată prin romburi. Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă. ALECSANDRI, T. I 343.

CARÓ, carale, s. n. Una dintre cele două culori roșii ale cărților de joc, însemnată cu romburi. – Fr. carreau.

CARÓ s.n. Culoare roșie la cărțile de joc, însemnată prin romburi. [Pl. -rale. / după fr. carreau].

CARÓ s. n. culoare la cărțile de joc, cu romburi roșii. (< fr. carreau)

CARÓ ~ále n. (la cărțile de joc) Culoare roșie reprezentată printr-un romb. [Art. caroul] /<fr. carreau

carò n. (pl. carale) una din cele patru colori la cărțile de joc: mi-a ieșit zece ochi de caro AL. (= fr. carreau).

*caró n. fără pl. (fr. carreau, d. lat. quadrellum, dim. d. quadrum, pătrat. V. cadru). Una din colorile cărților de joc: asu de caro.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caró (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroúl; pl. carále/ caróuri

caró (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caróul; pl. carále

caro, -rale (în jocul de cărți), -rouri (pătrățele).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CARÓ s. tobă. (~ la cărțile de joc.)

CARO s. tobă. (~ la cărțile de joc.)

Intrare: caro
caro1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N80)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caro
  • caroul
  • carou‑
plural
  • carale
  • caralele
genitiv-dativ singular
  • caro
  • caroului
plural
  • carale
  • caralelor
vocativ singular
plural
caro2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N78)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caro
  • caroul
  • carou‑
plural
  • carouri
  • carourile
genitiv-dativ singular
  • caro
  • caroului
plural
  • carouri
  • carourilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

caro

  • 1. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: tobă un exemplu
    exemple
    • Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă. ALECSANDRI, T. I 343.
      surse: DLRLC

etimologie: