caritate sf [At: (a. 1857) URICARIUL IV, 439 / V: (înv) ha- / E: fr charité, lat charitas, -tem] 1 Atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva Si: filantropie. 2 (Îs) Soră de ~ Infirmieră.

CARITATE s. f. (În societatea burgheză) Atitudine pretins miloasă prin care exploatatorii, dînd uneori pomeni, vor să pară generoși. V. filantropie. ◊ (În trecut) Soră de caritate = infirmieră; (astăzi înlocuit prin) soră de ocrotire.

CARITATE s. f. Atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie. ◊ (Ieșit din uz) Soră de caritate = soră de ocrotire; infirmieră. – Fr. charité (lat. lit. caritas, -atis).

CARITATE s.f. Atitudine de milă afectată, prin care cei avuți vor să pară generoși, dînd pomeni. ♦ Generozitate, filantropie. [< lat. caritas, cf. it. carità].

CARITATE s. f. atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie. (< fr. charité, lat. caritas)

CARITATE f. livr. Binefacere în folosul celor săraci; filantropie. ◊ Soră de ~ infirmieră. /<fr. charité, lat. caritas, ~atis

caritate f. iubirea lui D-zeu și a aproapelui: credința, speranța și caritatea sunt cele trei virtuți teologale.

*caritáte f. (lat. cáritas, -átis, d. carus, scump, ĭubit). Ĭubire de Dumnezeŭ saŭ de oamenĭ. Milă. Pomană. Soră de caritate, călugăriță din congregațiunea instituită la 1607 de Vincențiŭ de Paul p. ajutarea săracilor și bolnavilor. Bĭuroŭ de caritate, unde se distribue ajutoare nevoĭașilor. Dame de caritate, acelea care secundează bĭurourile de caritate.

caritate s. f., g.-d. art. carității

caritate s. f., g.-d. art. carității

caritate s. f., g.-d. art. carității

CARITATE s. v. binefacere.

CARITATE s. binefacere, filantropie, milă. (Act de ~.)

caritate (-ăți), s. f. – Atitudine miloasă, filantropie. Lat. charitatem (sec. XIX). – Der. caritabil, adj., din fr. charitable.