cardaș sm [At: ȚICHINDEAL, G. 279/24 / Pl: ~i / E: tc kardaş] (Reg) 1 Tovarăș. 2 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 3 Melodie după care se execută dansul cardaș (2).

cardaș (reg.) s. m., pl. cardași

cardaș s. m., pl. cardași

cardaș s. m., pl. cardași

cardaș (cardași), s. m. – (înv.) Tovarăș, camarad. – Tc. kardaș (Șeineanu, II, 89); cf. bg., sb. kardaš. – Der. cîrdășie (var. cărdășie), s. f. (asociere, prietenie), schimbat prin influența lui cîrd și cîrdui; cardașlîc, s. n. (înv., asociație), din tc. kardașlik; (în)cîrdoși, (în)cîrdoșa, vb. (a asocia, a lega prietenie).

CARDAȘ, Agricola (1883-1955, n. Galați), agronom și zootehnician român. Prof. univ. la Chișinău și Iași. Lucrări în domeniul ameliorării raselor indigene de taurine („Asupra originii taurinelor românești”).

CARDAȘ, Gheorghe (1899-1983, n. Drăgușeni, jud. Suceava), istoric literar și bibliograf român. Autor al unui „Tratat de bibliografie” și al unei „Istorii a literaturii românești. De la origini pînă în zilele noastre”; „Studii și documente literare” (vol. I împreună cu I.E. Torouțiu).

CARDAȘ < tc. kardaš „tovarăș”. 1. fam. act.; – mold. (Sur XVII). 2. Cf. Cordos, și Corduș ard. (BA ung 52) < ung. kardos „cu sabie” (etim. Bil-Albescu).

CARDAȘ s. v. camarad, tovarăș.

cardaș s. v. CAMARAD. TOVARĂȘ.