carafă¹ sf [At: PANN, P. V. II, 8 / V: ga~ / Pl: ~fe, ~răfi / E: ngr ϰαράφα, fr carafe, it caraffa] 1 Cană cu gâtul lung și cu partea de jos bombată. 2 Conținutul unei carafe (1). 3 Cana împreună cu conținutul.

carafă² sf vz caraftă

CARAFĂ, GARAFĂ (pl. -afe, -ăfi) sf. Sticlă de cristal, cu pîntecele larg și gîtul strîmt, în care se pune vin, apă, etc. (🖼 894): să-ți dea mezelicul pîine și o carafă de vin PANN.; adă două garafe cu Cotnar GN. [ngr.< it.].

carafă f. 1. sticlă de cristal cu pântecele larg și gâtul strâmt; 2. conținutul ei (= fr. carafe).

*caráfă, V. garafă.

caraftă sf [At: DAMÉ, T. 135 / V: ~fă, (reg) căr~ / Pl: nct / E: nct] (Reg) Unul dintre cele două lemne orizontale (stinghii) înfipte în capetele de sus ale furcilor războiului de țesut, care țin vatalele Si: cioacă.

căraftă sf vz carafă

garafă sf vz carafă

GARAFĂ, garafe și gărăfi, s. f. Sticlă cu gîtul lung și subțire, cu partea de jos bombată, în care se păstrează apă sau diverse băuturi. Trei moșnegi aprinși la sfadă Se-ndulcesc din a garafă. IOSIF, V. 49. Umblam cu vorba împrejurul trăistii călugărului, cum umbla vulpea împrejurul gărăfii cu mîncare a cocostîrcului. HOGAȘ, M. N. 114. Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! EMINESCU, O. I 46. ♦ Conținutul unei garafe. Într-o vreme, cătră sfîrșitul gărăfii de al doilea, amîndoi tăcură. SADOVEANU, P. S. 61. – Variantă: carafă (CASSIAN, V. 19, PANN, P. V. II 8) s. f.

carafte f. pl. Mold. cele două lemne orizontale ce țin vatalele. [Origină necunoscută].

carafte f. pl. Mold. cele două lemne orizontale ce țin vatalele [origină necunoscută].

garafă f. Mold. carafă: garafă pântecoasă EM. [Gr. mod.]. V. carafă.

garáfă f., pl. e și (est) gărăfĭ (ngr. karáfa, it. caraffa, d. fr. carafe, care vine d. sp. pg. garrafa, din ar. karâ’a, vas. Sud. Butelie (sticlă) de oferit vin la masă (la cîrcĭumĭ 250-500-1000 gr.): Treĭ garafe, treĭ ulcele (P. P.). Est. Burcut, clondir, butelie ca cele de apă minerală (cam un litru). – Fals carafă (d. fr.). V. șip 3, galon.

carafă (cană) s. f., g.-d. art. carafei; pl. carafe

!carafă (sticlă) s. f., g.-d. art. carafei; pl. carafe

carafă/garafă (sticlă) s. f., g.-d. art. carafei/garafei; pl. carafe/garafe

carafă, pl. carafe

caraftă (parte a războiului de țesut) s. f., g.-d. art. caraftei; pl. carafte

caraftă (parte a războiului de țesut) s. f., g.-d. art. caraftei; pl. carafte

caraftă (parte a războiului de țesut) s. f., g.-d. art. caraftei; pl. carafte

garafă, -fe.

caraftă (carafte), s. f. – Cui de siguranță care oprește stativul războiului de țesut. Origine necunoscută. Poate de la caravei cu suf. -ete.

garafă (garafe), s. f. – Sticlă cu gîtul lung. – Var. carafă. Mr. garafă. Ngr. γαράφα (Meyer 119, DAR), cf. alb. gharraf. Var., din fr. carafe.

GARÁFĂ (CARÁFĂ) (< ngr., fr.) s. f. Sticlă cu gâtul strâmt și partea de jos bombată; conținutul unei astfel de sticle.

GARAFĂ s. (reg.) șip. (O ~ cu vin.)

GARAFĂ s. (reg.) șip. (O ~ cu vin.)

caraftă (căraftă), carafte, s.f. (reg.) unul din cele două lemne orizontale înfipte în capetele de sus ale furcilor, care țin vatalele; cioacă.