13 definiții pentru carabinier


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier.

CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier.

carabiniér sm [At: DUMITRACHE, 423 / V: ~nér / P: ~ni-er / Pl: ~i / E: fr carabinier] 1 (Înv) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2 (În Italia) Membru al jandarmeriei.

CARABINIÉR, carabinieri, s. m. (Învechit) Soldat înarmat cu o carabină. – Pronunțat: -ni-er.

CARABINIÉR, carabinieri, s. m. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină. [Pr.: -ni-er] – Fr. carabinier.

CARABINIÉR s.m. Soldat înarmat cu carabină. ♦ Soldat care face serviciu de poliție în Italia. [Pron. -ni-er. / < fr. carabinier, it. carabiniere].

CARABINIÉR s. m. 1. (în trecut) soldat înarmat cu carabină. 2. membru al jandarmeriei (în Italia); nume dat vameșilor în Spania. (< fr. carabinier, it. carabiniere)

CARABINIÉR ~a (~i, ~e) m. și f. 1) Ostaș din trupele de interne, înarmat cu o carabină. 2) (în Italia) Ostaș care face serviciul la jandarmerie. [Sil. -ni-er] /<fr. carabinier

carabinier m. soldat înarmat cu carabină.

*carabiniér m. Soldat armat cu carabină (în cavalerie și jandarmerie). În Italia, jandarm. În Spania, agent vamal.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniéri

carabiniér s. m. (sil. -ni-er), pl. carabiniéri


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CARABINIER (< fr.) s. m. 1. Soldat înarmat cu o carabină. ♦ (În Franța) Denumire dată soldaților din cavaleria grea (sec. 17-19) înarmați cu carabine, precum și soldaților de elită din infanterie (1788-1792). 2. Denumire dată astăzi vameșilor în Spania (carabineros), iar în Italia și alte state jandarmeriei (carabinieri).

Intrare: carabinier
  • silabație: -ni-er info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carabinier
  • carabinierul
  • carabinieru‑
plural
  • carabinieri
  • carabinierii
genitiv-dativ singular
  • carabinier
  • carabinierului
plural
  • carabinieri
  • carabinierilor
vocativ singular
  • carabinierule
  • carabiniere
plural
  • carabinierilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

carabinier

  • 1. învechit Soldat înarmat cu o carabină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. Nume dat vameșilor în Spania.
    surse: MDN '00

etimologie: