26 de definiții pentru capriciu capriț caprițiu (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

capríciu sn [At: ALECSANDRI, T. 543 / V: (înv) ~rís, ~ríț, ~ríță sf, ~ríțiu, ~riție sf / Pl: ~ii / E: fr caprice, it capriccio] 1 Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare Si: (pfm) chef fantezie, arțag, toană, hachiță, băzdâc, (reg) farafastâc, părțag. 2-4 Gust ciudat, neașteptat, schimbător. 5 Dragoste subită și trecătoare. 6 (Muz) Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta Cf fantezie.

CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.

CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capríț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.

CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust ciudat, neașteptat, schimbător; toană. V. chef, fantezie. Prudent e de a expune împărăția la cine știe ce calamități, pentru capriciul unei copile alintate? ALECSANDRI, T. 409. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă fixă, care are un caracter ritmic pronunțat și, în general, un tempo viu. – Pl. si: (învechit) capriciuri (GHEREA, ST. CR. I 353). – Variantă: (învechit) capríț (NEGRUZZI, S. I 25) s. n.

CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter ritmic pronunțat (și cu un tempo viu). [Var.: (înv.) capríț s. n.] – Fr. caprice (it. capriccio).

CAPRÍCIU s.n. 1. Dorință trecătoare, de cele mai multe ori extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. Compoziție muzicală instrumentală, ritmică și cu un tempo viu, fără formă fixă. [Var. capriț, caprițiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio].

CAPRÍCIU s. n. 1. dorință trecătoare, extravagantă; gust neobișnuit, ciudat; toană. 2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcție liberă. (< fr. caprice, it. capriccio)

CAPRÍCIU ~i n. 1) Dispoziție de moment neașteptată și, adesea, stranie, manifestată cu încăpățânare; naz; toană; moft. ◊ ~ile modei caracter schimbător al modei. 2) Compoziție muzicală instrumentală sau vocală de formă liberă, având caracter de improvizație. [Sil. -pri-ciu] /<fr. caprice, it. capriccio

capríciŭ n. (fr. caprice, d. it. capriccio, care vine d. capra, din cauză că capra are mers neregular). Bizarerie, gust curios, dorință stranie. – Rar -íțiŭ.

capríț sn vz capriciu

capríțiu sn vz capriciu

CAPRÍȚ s. n. v. capriciu.

CAPRÍȚ s. n. v. capriciu.

CAPRÍȚ s. n. v. capriciu.

CAPRÍȚ s. n. v. capriciu.

CAPRÍȚ s.n. v. capriciu.

CAPRÍȚIU s.n. v. capriciu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

capríciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-)

capríciu s. n. (sil. -pri-) [-ciu pron. -ciu], art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (sil. -ci-i-)

capríț (= capríciu) s. n., pl. capríții

arată toate definițiile

Intrare: capriciu
  • silabație: ca-pri-ciu
  • pronunție: capricĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capriciu
  • capriciul
  • capriciu‑
plural
  • capricii
  • capriciile
genitiv-dativ singular
  • capriciu
  • capriciului
plural
  • capricii
  • capriciilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N27)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • capriț
  • caprițul
  • caprițu‑
plural
  • capriții
  • caprițiile
genitiv-dativ singular
  • capriț
  • caprițului
plural
  • capriții
  • caprițiilor
vocativ singular
plural
caprițiu substantiv neutru
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caprițiu
  • caprițiul
  • caprițiu‑
plural
  • capriții
  • caprițiile
genitiv-dativ singular
  • caprițiu
  • caprițiului
plural
  • capriții
  • caprițiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

capriciu capriț caprițiu

  • 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană, farafastâcuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: bâzdâc farafastâc toană (capriciu) un exemplu
    exemple
    • Prudent e de a expune împărăția la cine știe ce calamități, pentru capriciul unei copile alintate? ALECSANDRI, T. 409.
      surse: DLRLC
  • 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta.
    surse: DEX '09 DN
  • comentariu învechit Plural și: capriciuri.
    surse: DLRLC

etimologie: