CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum.

capitél sn [At: MACEDONSKI, O. IV, 60 / Pl: ~uri / E: it capitello, lat capitellum] Partea superioară, mai groasă (și ornată) a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă Si: (înv) bașlâc, cap (132), căpătâi (19), căpețea.

CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum.

CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, ieșită în relief și de obicei ornată, a unei coloane sau a unui pilastru. Stîlpii cu capiteluri albe. MACEDONSKI, O. IV 60. ◊ (Poetic) Iarna... pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă. TOPÎRCEANU, S. A. 31.

CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornată) a unei coloane sau a unui pilastru. – It. capitello (lat. lit. capitellum).

CAPITÉL s.n. Partea superioară a unei coloane, semicoloane sau a unui pilastru, pe care se sprijină arhitrava. [Pl. -luri, -le. / < it. capitello, cf. lat. capitellum].

CAPITÉL s. n. partea superioară a unei coloane, a unui pilastru, pe care se sprijină arhitrava. (< it. capitello, lat. capitellum)

CAPITÉL ~uri n. arhit. Partea de sus (ornamentală) a unei coloane pe care se sprijină arhitrava. /<lat. capitellum

capitel n. Arhit. partea superioară a unei coloane sau a unui pilastru: capitel doric, ionic.

*capitél n., pl. e și urĭ (lat. capitellum, dim. d. caput, cap. V. căpețel). Partea de sus, ornată, a uneĭ coloane, a unuĭ dulap ș. a. V. bașlic.

capitel (element de arhitectură) s. n., pl. capiteluri

capitel (element de arhitectură) s. n., pl. capiteluri

capitél s. n., pl. capitéluri

capitel, pl. capiteluri

capitel, -luri.

capitél (capitéluri), s. n. – Partea superioară a unei coloane. It. capitello (sec. XIX).