CAPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină scurtă de blană sau de stofa. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări primejdioase etc. 2. Dispozitiv de protecție la mașini, fierăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Poziție dată unei nave pentru a putea naviga pe un timp nefavorabil. – Din fr. cape.

CAPELĂ³, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle.

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ (În bisericile catolice) Parte care adăpostește un altar secundar. – Din it. cappella.

capă² sf [At: ALRM I / II h. 415 / Pl: ~pe / E: fr cape, ger Kappe] (Reg) Pânză care se pune pe fața mortului.

capă¹ sf [At: PREV. ACCID. 20 / Pl: ~pe / E: fr cape] 1 Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2 (D. filme, opere literare etc; îlaj) De ~ și spadă De aventuri, cu multe dueluri, înfruntări violente etc. 3 Dispozitiv de protecție aplicat la mașini, ferăstraie etc. pentru a preveni accidentele. 4 Poziție pe care o ia o navă pe timp de furtună, cu prova în direcția opusă deplasării valurilor.

capel sn vz capelă³

capelă² sf [At: ODOBESCU I, 472 / Pl: ~le / E: it capella, ger Kapell] 1 Grup de coriști (care cântă într-o capelă¹ (1). 2 Orchestră de proporții reduse. 3 (Pan) Fanfară (militară).

capelă³ sf [At: DACIA LIT. 263/3 / V: capel / Pl: ~le / E: it capello] 1 Șapcă de postav, cu cozoroc moale, purtată de militari. 2 (Pfm) Pălărie de oraș. 3 (Înv) Pălărie de damă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Teh) Grindă de susținere așezată transversal pe axa galeriei unui tunel, rezemată pe extremitatea superioară a stâlpilor.

capelă¹ sf [At: (a. 1820) URICARIUL XIV, 131 / Pl: ~le / E: it capella] 1 Biserică mică (într-un castel, într-o școală, într-un cimitir etc.) fără parohie Si: paraclis. 2 Parte a unei biserici care adăpostește altarul. 3 Încăpere într-o clădire, cu un altar, în care se poate oficia slujba religioasă.

CAPELĂ² (pl. -le) sf. 🎩 † Pălărie de damă: zărisem o ~ roză împănășată ca o pasăre de paradis NEGR. ¶ 2 🎖️ Bonetă de mică ținută a soldatului: scoate capela, o ține cu mîna stîngă lipită de sebie BR. -VN. [ngr. < it.].

*CAPELĂ¹ (pl. -le) sf. 1 ⛪ Bisericuță (la Catolici); paraclis (🖼 826): face o rugăciune în capela din fundul curții I. -GH. ¶ 2 🎼 Bandă de muzică, orchestră (în spec. de dame) [it. cappella].

CAPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări violente etc. 2. Dispozitiv de protecție aplicat la mașini, ferăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Orientare a unei nave pentru a rezista unui timp neprielnic, cu vânt foarte puternic. – Din fr. cape.

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ Parte a unei biserici care adăpostește altarul. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. – Din it. cappella.

CAPELĂ³, capele, s. f. Grup de coriști. ♦ Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.

CAPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție aplicat la mașini, la ferăstraie etc. pentru a preîntîmpina accidentele. Ferăstraiele circulare sînt prevăzute cu o capă metalică.

CAPELĂ, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. Străinul iși smulse capela din cap... apoi prinse a vorbi cu glas cam răgușit. SADOVEANU, O. III 575. Soldatul... își așeză capela-n cap, puțin plecată pe ochiul drept. SADOVEANU, P. S. 85. Își potrivi cozorocul capelei, își cercetă buzunarele, își trase baioneta pe șold. SAHIA, N. 89.

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică (de obicei într-un cimitir etc.). Pastorul pleacă la capela ce era pe o stîncă aproape de casă. GHEREA, ST. CR. I 253. La 25 martie [Ipsilante] intră triumfal în București, trage la casa Belului... face o rugăciune în capela din fundul curții. GHICA, S. 106.

CAPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție aplicat la mașini, ferăstraie etc., pentru a preîntîmpina accidentele. – Fr. cape.

CAPELĂ³, capele, s. f. Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – It. cappella (germ. Kapelle).

CAPELĂ¹, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Ngr. kapéla (it. cappello).

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică (într-un cimitir etc.); paraclis. – It. cappella.

CAPĂ s.f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. Poziția pe care o ia o navă pe un timp foarte rău și care îi permite să reziste în cele mai bune condiții. [< fr. cape, cf. it. cappa].

CAPELĂ¹ s.f. 1. Bisericuță, paraclis. ♦ Altar lateral al unei biserici. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. Grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. [< it. cappella, germ. Kapelle].

CAPELĂ² s.f. (Rar) Trupă de cîntăreți, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella].

CAPĂ s. f. 1. pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. ♦ de ~ și spadă = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri și înfruntări primejdioase. 2. dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. poziție pe care o ia o navă pe un timp neprielnic, cu vânt foarte puternic, care îi permite să suporte mai ușor valurile, vântul, furtuna. (< fr. cape, it. cappa)

CAPELĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formație vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curți princiare. ♦ grup de coriști. ♦ orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). 3. grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle)

CAPĂ ~e f. 1) Dispozitiv de protecție contra accidentelor, aplicat la unele unelte sau mașini. 2) înv. Pelerină scurtă, de blană sau de stofă (pentru femei). 3) mar. Orientare a unei nave pentru a rezista pe timp neprielnic. [G.-D. capei] /<fr. cape

CAPELĂ³ ~e f. înv. Șapcă militară de postav cu cozoroc moale. /<ngr. kapéllo, it. cappello

CAPELĂ¹ ~e f. 1) Ansamblu coral care întrunește un număr mare de coriști. 2) Orchestră de proporții reduse. [G.-D. capelei] /<it. capella, germ. Kapelle

CAPELĂ² ~e f. 1) Biserică mică dintr-un cimitir; paraclis. 2) Loc într-o încăpere rezervat pentru rugăciuni; paraclis. /<it. cappella

capelă f. 1. biserică mică (la catolici): din paraclis făcut-a capelă luterană AL.; 2. orchestră (mai ales de dame).

capelă f. 1. pălărie de damă; 2. joben; 3. boneta de mica ținută a soldatului. [Gr. mod. KAPÉLA (din it. cappello).

*cápă f., pl. e (fr. cape, d. it. cappa, lat. cappa, manta cu glugă. V. capot. Cp. cu căcĭulă). Un fel de pelerină lungă pe care cocoanele o poartă în loc de palton și care se numea rotondă în sec. 19. Mar. A fi în capă, a naviga cu cît maĭ puține vele întinse din cauza furtuniĭ.

*1) capélă f., pl. e (ngr. kapéla și kapélon, d. it. cappello, dim. d. cappa, glugă [fr. chapeau, dim. d. chape], d. lat. cappa, glugă. V. capelă 2). Pălărie de damă. Pălărie de bărbat, maĭ ales cilindru: un boĭer cu capelă înaltă. Chipiŭ de mică ținută (moale și de postav în întregime) al armateĭ româneștĭ de uscat.

2) capélă f., pl. e (it. cappella, locul unde se păstra gluga și moaștele unuĭ sfînt, dim. d. cappa, glugă; fr. chapelle; mlat. cappella. V. capelă 1, capot, șapcă). Bisericuță, paraclis (într’un cimitir, castel, cazarmă saŭ aĭurea): capela românească de la Baden-Baden. Trans. Buc. (după germ. kapelle, fr. chapelle, muzicanțiĭ uneĭ bisericĭ). Orhestră saŭ fanfară, bandă de muzicanțĭ.

capă s. f., g.-d. art. capei; pl. cape

capelă s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

capă s. f., g.-d. art. capei; pl. cape

capelă s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

capă s. f., g.-d. art. capei; pl. cape

capelă (șapcă, biserică, formație muzicală) s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

capă (cape), s. f. – Pelerină. – Mr. capă. Fr. cape; în mr., din it. cappa (Pascu, I, 57, îl derivă direct din lat. cappa).

capelă (capele), s. f. – 1. (Înv.) Pălărie de femeie. – 2. Șapcă militară. – Mr., megl. capelă. Ngr. ϰαπέλα, din it. cappelllo, cf. alb. kapeljë, bg. kapelă.

capelă (capele), s. f. – 1. Biserică mică, izolată. – 2. Parte a unei biserici care adăpostește altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s. m., din it. cappellano; capelmaistru, s. m. (director de capelă muzicală; șef de orchestră), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).

capelă, formație muzicală (vocală sau instrumentală) aparținând unei capele (mici biserici) de la curtea unor suverani, unor seniori sau a unor particulari iubitori de muzică. Activitatea unei astfel de formații era încredințată unor personalități muzicale de renume, angajate pe viață sau pe un timp limitat, cărora li se impuneau anumite obligații artistice (compunerea și interpretarea unei opere special comandate) și organizatorice (recrutarea și îndrumarea interpreților). Rămas în uz, termenul de c. se referă la formații constituite, cu caracter permanent, de dimensiuni mari [c. corale; c. militare – fanfare (6)] sau mai mici (orch. de muzică de cameră au, uneori, denumirea de c.). V. a cappella.

CAPELA SIXTINĂ, capelă a Vaticanului, construită la Roma (1473), în timpul papei Sixtus IV, decorată cu celebre fresce de Signorelli, Botticelli, Ghirlandaio, Perugino, Pinturicchio și, mai ales, cu cele ale lui Michelangelo („Creația lumii”, „Potopul”, „Judecata de apoi”).

CAPELĂ s. v. fanfară, muzică.

CAPELĂ s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)

capelă s. v. FANFARĂ. MUZICĂ.

CAPELĂ s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)

capelă, capele, s.f. (înv., pop. și fam.) 1. pălărie (de damă). 2. joben. 3. boneta soldatului.