CAPELĂ³, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle.

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ (În bisericile catolice) Parte care adăpostește un altar secundar. – Din it. cappella.

capelă¹ sf [At: (a. 1820) URICARIUL XIV, 131 / Pl: ~le / E: it capella] 1 Biserică mică (într-un castel, într-o școală, într-un cimitir etc.) fără parohie Si: paraclis. 2 Parte a unei biserici care adăpostește altarul. 3 Încăpere într-o clădire, cu un altar, în care se poate oficia slujba religioasă.

capelă² sf [At: ODOBESCU I, 472 / Pl: ~le / E: it capella, ger Kapell] 1 Grup de coriști (care cântă într-o capelă¹ (1). 2 Orchestră de proporții reduse. 3 (Pan) Fanfară (militară).

capelă³ sf [At: DACIA LIT. 263/3 / V: capel / Pl: ~le / E: it capello] 1 Șapcă de postav, cu cozoroc moale, purtată de militari. 2 (Pfm) Pălărie de oraș. 3 (Înv) Pălărie de damă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Teh) Grindă de susținere așezată transversal pe axa galeriei unui tunel, rezemată pe extremitatea superioară a stâlpilor.

CAPELĂ³, capele, s. f. Grup de coriști. ♦ Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ Parte a unei biserici care adăpostește altarul. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. – Din it. cappella.

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică (de obicei într-un cimitir etc.). Pastorul pleacă la capela ce era pe o stîncă aproape de casă. GHEREA, ST. CR. I 253. La 25 martie [Ipsilante] intră triumfal în București, trage la casa Belului... face o rugăciune în capela din fundul curții. GHICA, S. 106.

CAPELĂ, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. Străinul iși smulse capela din cap... apoi prinse a vorbi cu glas cam răgușit. SADOVEANU, O. III 575. Soldatul... își așeză capela-n cap, puțin plecată pe ochiul drept. SADOVEANU, P. S. 85. Își potrivi cozorocul capelei, își cercetă buzunarele, își trase baioneta pe șold. SAHIA, N. 89.

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică (într-un cimitir etc.); paraclis. – It. cappella.

CAPELĂ³, capele, s. f. Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – It. cappella (germ. Kapelle).

CAPELĂ¹, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Ngr. kapéla (it. cappello).

CAPELĂ² s.f. (Rar) Trupă de cîntăreți, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella].

CAPELĂ¹ s.f. 1. Bisericuță, paraclis. ♦ Altar lateral al unei biserici. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. Grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. [< it. cappella, germ. Kapelle].

CAPELĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formație vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curți princiare. ♦ grup de coriști. ♦ orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). 3. grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle)

CAPELĂ³ ~e f. înv. Șapcă militară de postav cu cozoroc moale. /<ngr. kapéllo, it. cappello

CAPELĂ¹ ~e f. 1) Ansamblu coral care întrunește un număr mare de coriști. 2) Orchestră de proporții reduse. [G.-D. capelei] /<it. capella, germ. Kapelle

CAPELĂ² ~e f. 1) Biserică mică dintr-un cimitir; paraclis. 2) Loc într-o încăpere rezervat pentru rugăciuni; paraclis. /<it. cappella

capelă f. 1. biserică mică (la catolici): din paraclis făcut-a capelă luterană AL.; 2. orchestră (mai ales de dame).

capelă f. 1. pălărie de damă; 2. joben; 3. boneta de mica ținută a soldatului. [Gr. mod. KAPÉLA (din it. cappello).

*1) capélă f., pl. e (ngr. kapéla și kapélon, d. it. cappello, dim. d. cappa, glugă [fr. chapeau, dim. d. chape], d. lat. cappa, glugă. V. capelă 2). Pălărie de damă. Pălărie de bărbat, maĭ ales cilindru: un boĭer cu capelă înaltă. Chipiŭ de mică ținută (moale și de postav în întregime) al armateĭ româneștĭ de uscat.

2) capélă f., pl. e (it. cappella, locul unde se păstra gluga și moaștele unuĭ sfînt, dim. d. cappa, glugă; fr. chapelle; mlat. cappella. V. capelă 1, capot, șapcă). Bisericuță, paraclis (într’un cimitir, castel, cazarmă saŭ aĭurea): capela românească de la Baden-Baden. Trans. Buc. (după germ. kapelle, fr. chapelle, muzicanțiĭ uneĭ bisericĭ). Orhestră saŭ fanfară, bandă de muzicanțĭ.

CAPELA, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler.

capel sn vz capelă³

capela vt [At: DEX² / Pzi: ~lez / E: fr capeler] A lega un cablu sau o parâmă de un catarg.

CAPELA, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler.

CAPELA, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parîmă de un catarg. – Fr. capeler.

CAPELA vb. I. tr. (Mar.) A lega un cablu sau o parîmă de un catarg, de o vergă. [< fr. capeler].

CAPELA vb. tr. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susține. (< fr. capeler)

A CAPELA ~ez tranz. mar. (cabluri, parâme) A fixa de un catarg. /<fr. capeler

capelă s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

capelă s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

capelă (șapcă, biserică, formație muzicală) s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

capela (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. capelez, 3 capelează; conj. prez. 1 sg. să capelez, 3 să capeleze

capela (a ~) vb., ind. prez. 3 capelează

capela vb., ind.prez. 1 sg. capelez, 3 sg. și pl. capelează

CAPELĂ s. v. fanfară, muzică.

CAPELĂ s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)

capelă s. v. FANFARĂ. MUZICĂ.

CAPELĂ s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)

capelă (capele), s. f. – 1. Biserică mică, izolată. – 2. Parte a unei biserici care adăpostește altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s. m., din it. cappellano; capelmaistru, s. m. (director de capelă muzicală; șef de orchestră), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).

capelă (capele), s. f. – 1. (Înv.) Pălărie de femeie. – 2. Șapcă militară. – Mr., megl. capelă. Ngr. ϰαπέλα, din it. cappelllo, cf. alb. kapeljë, bg. kapelă.

capelă, capele, s.f. (înv., pop. și fam.) 1. pălărie (de damă). 2. joben. 3. boneta soldatului.

capelă, formație muzicală (vocală sau instrumentală) aparținând unei capele (mici biserici) de la curtea unor suverani, unor seniori sau a unor particulari iubitori de muzică. Activitatea unei astfel de formații era încredințată unor personalități muzicale de renume, angajate pe viață sau pe un timp limitat, cărora li se impuneau anumite obligații artistice (compunerea și interpretarea unei opere special comandate) și organizatorice (recrutarea și îndrumarea interpreților). Rămas în uz, termenul de c. se referă la formații constituite, cu caracter permanent, de dimensiuni mari [c. corale; c. militare – fanfare (6)] sau mai mici (orch. de muzică de cameră au, uneori, denumirea de c.). V. a cappella.

CAPELA SIXTINĂ, capelă a Vaticanului, construită la Roma (1473), în timpul papei Sixtus IV, decorată cu celebre fresce de Signorelli, Botticelli, Ghirlandaio, Perugino, Pinturicchio și, mai ales, cu cele ale lui Michelangelo („Creația lumii”, „Potopul”, „Judecata de apoi”).