capélă² sf [At: ODOBESCU I, 472 / Pl: ~le / E: it capella, ger Kapell] 1 Grup de coriști (care cântă într-o capelă¹ (1). 2 Orchestră de proporții reduse. 3 (Pan) Fanfară (militară).

capélă¹ sf [At: (a. 1820) URICARIUL XIV, 131 / Pl: ~le / E: it capella] 1 Biserică mică (într-un castel, într-o școală, într-un cimitir etc.) fără parohie Si: paraclis. 2 Parte a unei biserici care adăpostește altarul. 3 Încăpere într-o clădire, cu un altar, în care se poate oficia slujba religioasă.

capélă³ sf [At: DACIA LIT. 263/3 / V: capei / Pl: ~le / E: it capello] 1 Șapcă de postav, cu cozoroc moale, purtată de militari. 2 (Pfm) Pălărie de oraș. 3 (Înv) Pălărie de damă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Teh) Grindă de susținere așezată transversal pe axa galeriei unui tunel, rezemată pe extremitatea superioară a stâlpilor.

CAPÉLĂ³, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle.

CAPÉLĂ², capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ (În bisericile catolice) Parte care adăpostește un altar secundar. – Din it. cappella.

CAPÉLĂ², capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ Parte a unei biserici care adăpostește altarul. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. – Din it. cappella.

CAPÉLĂ³, capele, s. f. Grup de coriști. ♦ Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.

CAPÉLĂ, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. Străinul iși smulse capela din cap... apoi prinse a vorbi cu glas cam răgușit. SADOVEANU, O. III 575. Soldatul... își așeză capela-n cap, puțin plecată pe ochiul drept. SADOVEANU, P. S. 85. Își potrivi cozorocul capelei, își cercetă buzunarele, își trase baioneta pe șold. SAHIA, N. 89.

CAPÉLĂ², capele, s. f. Biserică mică (de obicei într-un cimitir etc.). Pastorul pleacă la capela ce era pe o stîncă aproape de casă. GHEREA, ST. CR. I 253. La 25 martie [Ipsilante] intră triumfal în București, trage la casa Belului... face o rugăciune în capela din fundul curții. GHICA, S. 106.

CAPÉLĂ¹, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Ngr. kapéla (it. cappello).

CAPÉLĂ³, capele, s. f. Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – It. cappella (germ. Kapelle).

CAPÉLĂ², capele, s. f. Biserică mică (într-un cimitir etc.); paraclis. – It. cappella.

capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle

CAPÉLĂ s. v. fanfară, muzică.

CAPÉLĂ s. (BIS.) paraclis. (~ într-un cimitir.)

CAPÉLĂ¹ s.f. 1. Bisericuță, paraclis. ♦ Altar lateral al unei biserici. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. Grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. [< it. cappella, germ. Kapelle].

CAPÉLĂ² s.f. (Rar) Trupă de cântăreți, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella].

CAPÉLĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formație vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curți princiare. ♦ grup de coriști. ♦ orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). 3. grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle)

capélă (capéle), s. f. – 1. Biserică mică, izolată. – 2. Parte a unei biserici care adăpostește altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s. m., din it. cappellano; capelmaistru, s. m. (director de capelă muzicală; șef de orchestră), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).