CAOLIN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă cu nuanță gălbuie-verzuie, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.

caolin sn [At: DA / P: ca-o~ / E: fr kaolin] 1 Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată, mai ales, în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. 2 (Med) Pudră absorbantă întrebuințată ca emolient.

*CAOLIN sbst. 💎 Argilă albă, foarte pură, cu care se fabrică porțelanul: e un silicat de aluminiu hidratat [fr.].

CAOLIN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.

CAOLIN s. n. Argilă de culoare albă, întrebuințată la fabricarea porțelanului și în electrotehnică, ca izolator. ◊ (Med.) Pudră absorbantă întrebuințată ca emolient.

CAOLIN s. n. Mineral argilos alb și cristalizat, întrebuințat la fabricarea porțelanului și a unor izolatoare. ♦ (Med.) Pudră absorbantă întrebuințată ca emolient. – Fr. kaolin.

CAOLIN s.n. Argilă de culoare albă, din care se fabrică porțelanul și faianța. ♦ Pudră absorbantă, folosită ca emolient. [Pron. ca-o-. / < fr. kaolin, cf. chin. kaoling – colină înaltă].

CAOLIN s. n. rocă argiloasă albă, foarte fină, din care se fabrică porțelanul și faianța. ◊ pudră absorbantă, folosită ca emolient. (< fr. kaolin)

CAOLIN n. Rocă argiloasă de culoare albă, insolubilă, folosită în industria ceramicii, la fabricarea porțelanului, faianței etc., având anumite întrebuințări și în medicină. [Sil. ca-o-] /<fr. kaolin

caolin n. argilă din care se face porțelan.

*caolín n., pl. urĭ (fr. engl. kaolin, d. chinezescu kao, înalt, și ling, deal). Min. Un feldspat alb întrebuințat la facerea porțelanuluĭ și a hîrtiiĭ de ziare.

*kaolín, V. caolin.

caolin s. n.

caolin s. n.

caolin s. n. (sil. ca-o-)

caolin

caolin, (engl.= kaoline) argilă oligomictică reziduală alcătuită preponderent din caolinit și subordonat din halloysit, monotermit, cuarț și hematit. Este, de obicei, compact, fin pământos, gras la pipăit, de culoare albă cu nuanță gălbuie, verzuie sau roz, datorită impurificațiilor. C. este plastic și refractar, iar capacitatea de absorbție și schimb ionic sunt moderate. C. se formează prin alterarea rocilor magmatice și metamorfice bogate în feldspați și feldspatoizi. Se utilizează în industria ceramicii fine, în industria refractarelor, a hârtiei, a unor vopsele și lacuri etc.