CANTILENĂ, cantilene, s. f. 1. (În Evul Mediu) Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, cu caracter cantabil. – Din it. cantilena, fr. cantilène.

cantilenă sf [At: DENSUȘIANU, L. A. 21 / Pl: ~ne / E: it cantilena, fr cantilène] 1-2 Cântec liric sau epic. 3 Melodie gravă, sentimentală, care se execută tărăgănat.

CANTILENĂ, cantilene, s. f. 1. Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, care se execută tărăgănat. – Din it. cantilena, fr. cantilène.

CANTILENĂ, cantilene, s. f. Melodie gravă, sentimentală, care se execută tărăgănat.

CANTILENĂ, cantilene, s. f. Melodie gravă, sentimentală, care se execută tărăgănat. – It. cantilena.

CANTILENĂ s.f. 1. Compoziție muzicală simplă cu ritm uniform. 2. (Lit.) Poem epico-liric, cu subiect grav și sentimental. [< it. cantilena, cf. fr. cantilène].

CANTILENĂ s. f. 1. cântec liric sau epic cu caracter grav sau sentimental. 2. melodie gravă, sentimentală, cu caracter cantabil, liric. (< it. cantilena, fr. cantilène)

CANTILENĂ ~e f. 1) (în evul mediu) Piesă muzicală cu subiect sentimental și grav. 2) Compoziție muzicală simplă cu ritm uniform. /<it. cantilena, fr. cantilene

cantilenă f. un fel de romanță cu melodia gravă și sentimentală: cantilenă tânguitoare;

*cantilénă f., pl. e (lat. cantiléna). Cîntec, romanță. Iron. Cîntec monoton.

cantilenă s. f., g.-d. art. cantilenei; pl. cantilene

cantilenă s. f., g.-d. art. cantilenei; pl. cantilene

cantilenă s. f., g.-d. art. cantilenei; pl. cantilene

cantilenă (< lat. cantilena, de la cantio, „cântare”) I. În general, melodie vocală sau instrumentală cantabilă, lirică. Uneori folosit ca sin. pentru cantabile*. II. C. romana, cântarea liturgică a bis. cat. Termen cu semnificație controversată: 1. După unii autori, mai ales partea cantabilă a liturghiei*, deosebită de psalmodie* (v. și cantilație). Notker numește secvențele (1-2), Ekehard IV tropii*, c. 2. Alți autori îi atribuie diferite alte sensuri: variantă a cântului greg. (v. gregoriană, muzică) dintr-o epocă de decadență (Dom Mocqereau); cânt pre-gregorian, identificabil cu vechiul cânt roman (Dom Andoyer); cânt gregorian din a 2-a jumătate a sec. 7 (B. Stäblein). Teoriile mai noi o consideră numai variantă de cântare locală, specific romană, diferențiată de celelalte stiluri ale cântării bis. cat. (ambrozian, mozarab, galican).

CANTILENĂ (< it. cantilena, cîntec) Specie lirică sau epică, cîntec monoton și melancolic, cu conținut grav, sentimental, socotită a fi cea mai veche formă de poezie romantică. În literatura franceză, prin cantilenă se desemnau anumite cîntece, în parte lirice, în parte epice, ce au precedat în evul mediu „chansons de geste” (v.).

cantilena romana v. cantus planus.