CANIN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus.

canin, ~ă [At: KLOPȘTOCK, F. 152 / Pl: ~i, ~e / E: fr canin, lat caninus] 1 a Care aparține câinelui (1). 2 a Referitor la câine (1). 3 a Care provine de la câine. 4 a Specific câinelui (1). 5 sm Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. corectat(ă)

*CANIN adj. 1 🐒 De cîine, privitor la cîine: rasă ~ă; speța ~ă, cîinii ¶ 2 🫀 Dinți ~i, dinți lungi și ascuțiți așezați între incisivi și măsele (🖼 808) [fr.].

CANIN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, canine, lat. caninus.

CANIN, -Ă, canini, -e,adj. 1. (în expr.) Dinte canin (și substantivat, m.) = dinte mai lung și ascuțit, așezat între dinții incisivi și măsele. V. colț (II 1). 2. De cîine, privitor la cîine, cîinesc. Rasă canină.

CANIN, -Ă, canini, -e, adj. 1. (În expr.) Dinte canin (și substantivat, m.) fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și măsele. 2. De cîine, privitor la cîine; cîinesc. Rasă canină. – Fr. canin (lat. lit. caninus).

CANIN, -Ă adj. 1. De cîine, cîinesc. 2. Dinte canin (și s.m.) = dinte ascuțit și lung, așezat între dinții incisivi și măsele. [< fr. canin, cf. lat. caninus – de cîine].

CANIN, -Ă I. adj. de câine. II. s. m. dinte ascuțit și lung, între incisivi și premolari. (< fr. canin, /II/ canine, lat. caninus)

CANIN¹ ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic câinilor; de câine. Rasă ~ă. /<lat. caninus, fr. canin

canin a. 1. ce ține de câine: specie canină; 2. ca la câine: dinți canini, dinți ascuțiți între cei incizivi și molari, câte doi de fiecare falcă.

*canín, -ă adj. (lat. caninus, cîne). De cîne, cînesc: rasa canină. Anat. Dințiĭ caninĭ, dințiĭ ascuțițĭ dintre ceĭ incizivĭ și molarĭ, doĭ sus și doĭ jos, foarte puternicĭ și dezvoltațĭ la animalele carnivore.

canin¹ adj. m., pl. canini; f. canină, pl. canine

canin¹ adj. m., pl. canini; f. canină, pl. canine

canin (de câine) adj. m., pl. canini; f. sg. canină, pl. canine

Rosa canina L., « Măceș ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori de la roz la albe, odorante, grupate, cîte 1-3, diametru 5 cm, sepale penat-partite, după înflorire reflexe, ghimpi robuști. Stipele, de obicei, mai scurte decît pedunculii. Frunze cu foliole ovat-eliptice, pînă la 4 cm lungime, glabre sau, cel mult pe partea inferioară, puțin păroase. Arbust pînă la 3 m înălțime, cu ghimpi rigizi, lați la bază, recurbați la vîrf, cu tulpini, arcuite, lucioase, verzui. Fructe roșii, eliptice, pînă la 3 cm lungime.

Viola canina L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori violete-închis sau deschis, cu pinten alb sau galben, nemirositoare, 5 sepale persistente, ovat-lanceolate, ascuțite, 5 petale, 2 îndreptate în sus, 3 în jos, cea inferioară continuîndu-se în pinten, 5 stamine. Frunzele radicale lipsesc, cele caulinare lat-ovate, lung-pețiolate, pieloase, acute sau obtuze, glabre, cu stipele îngust-lanceolate, dentate sau franjurate. Capsulă obtuză. Plantă slab-pubescentă sau glabră, tulpină foliată.

CANIN adj., s. 1. adj. (ZOOL.) (rar) câinesc. (Rasa ~.) 2. s. (ANAT.) colț.

CANIN adj., s. 1. adj. (ZOOL.) (rar) cîinesc. (Rasa ~.) 2. s. (ANAT.) colț.