CÁMĂNĂ, camene, s. f. Odgon la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit de care se leagă greutăți de plumb. – Din sl. kamenĭ „piatră”.

cámănă sf [At: (a. 1470) DA / V: ~mână, ~mâne, ~menă, cắmină / Pl: ~ne / E: vsl камень] 1 (Înv) Unitate de măsură a greutății egală, în general, cu 20 kg, având, însă, diferite valori în funcție de regiune și perioadă. 2 (Înv) Greutate egală cu o camănă (1). 3 (Îrg) Impozit în natură către domnie, la început pe bulgării de sare și de ceară, apoi pe pivnițe, cârciumi și orice fel de prăvălii, inclusiv ateliere. 4 (Reg) Odgon care se află în partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit și de care se pot prinde greutăți de plumb.

CÁMĂNĂ, camene, s. f. Odgon care se află la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit și de care se pot prinde greutăți de plumb. – Din sl. kamenĩ „piatră”.

CÁMĂNĂ² ~e f. înv. Impozit anual plătit domniei de proprietarii de cârciume. /<sl. kameni

CÁMĂNĂ¹ ~e f. Odgon la năvoade sau la uneltele de pescuit de care se prind greutățile pentru a putea pescui pe fundul apei. /<sl. kameni

cámănă și cámină f., pl. ene, ine și inĭ (vsl. kamenĭ, peatră, adică „greutate, măsură”. Cp. și cu comină). Vechĭ. O măsură de greutate (15 dĭntr’o majă, în Oltenia 30 de ocale) întrebuințată la mărfurile de băcălie. Mold. Un bir pe care-l plăteaŭ la început vinariĭ și cîrcĭumariĭ. Azĭ. Dun. (cámănă). Greutatea care face să se cufunde setca.

cámănă s. f., g.-d. art. cámenei; pl. cámene

cámănă s. f., g.-d. art. cámenei; pl. cámene

cámănă (cámene), s. f. – 1. Greutate veche, de aprox. 10 kg. – 2. Impozit vechi, anterior sec. XV. Se plătea după greutate, pe miere. Întrucît acest produs se vindea la început în cîrciumi, numele s-a extins apoi la impozitul plătit pentru vinul vîndut în localurile publice. – Var. camenă. Sl. kamenŭ „piatră, greutate”. După Cihac, II, 39, din sb. komina „tescovină”, ceea ce pare mai puțin probabil. – Der. cămănăr, căminar, s. m. (perceptor de impozite); mare căminar, s. m. (căpetenie a căminarilor, boier de rangul doi, fără drept de a lua loc la sfat; în 1834 rangul său a fost asimilat gradului de căpitan); căminărie, s. f. (îndeletnicirea de căminar); căminărit, s. n. (nume care se dădea în Muntenia dării care în Moldova se numea camănă, rentă a marelui sfetnic, și începînd cu sec. XVIII a marelui paharnic).

cámănă, s.f. (înv.) 1. unitate de măsură de greutate (a cincea parte dintr-un chintal, dintr-o majă). 2. impozit pe cârciumi, pivnițe, poloboace etc. 3. setcă pentru cegă.

Camene = Camenae.

CAMENE (CAMENAE), divinități italice, la origine nimfe ale apelor și pădurilor. Asimilate mai tîrziu muzelor din mitologia greacă.

Musae, fiicele lui Zeus și ale Mnemosynei, considerate drept inspiratoare ale muzicii, ale dansului și ale poeziei și patroane ale artelor în general. Ele îi desfătau pe zeii Olympului cu cîntecele lor la ospețe și la serbări. Au participat, de pildă, în această calitate, la nunta Harmoniei cu Cadmus, la cea a lui Thetis cu Peleus etc. Se născuseră în Thracia, anume în Pieria (de unde și denumirea pe care o purtau, de Pierides), și sălășluiau în pădurile umbroase ale Heliconului și ale Parnassului. Erau nouă surori: Clio – muza istoriei, Euterpe – muza poeziei lirice, Thalia – muza comediei, Melpomene – muza tragediei, Terpsichore – muza dansului, Erato – muza poeziei erotice, Poly(hy)mnia – muza retoricii, Urania – muza astronomiei și Calliope(a) – muza poeziei epice. În mitologia romană muzele purtau numele de Camene.