14 definiții pentru calfă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cálfă sf [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 237 / 22 / Pl: ~fe, (rar) călfi / E: tc kalfa] Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie.

CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător care, după o perioadă de ucenicie, lucra un timp la patronul său. – Din tc. kalfa.

CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie. – Din tc. kalfa.

CÁLFĂ, calfe, s. f. (În orînduirea feudală și în mica producție meșteșugărească din orînduirea capitalistă) Lucrător care primește o calificare într-o meserie sau în comerț după terminarea perioadei de ucenicie și care, în timpul breslelor, era obligat să lucreze încă un anumit timp la patronul său pentru o leafă mică. [Negustorii] trimiseră vorbă... calfelor să înhame caii. GALACTION, O. I 265. Acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. ISPIRESCU, L. 370. O calfă de dulgher stîngaci ciopîrțește bîrna care ieșise mîndră din pădurile unde... ea a crescut în largul ei. ODOBESCU, S. III 166. Sînt tînăr cu educație... calfă de spițer. ALECSANDRI, T. 1159.

CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie (obligat, în timpul breslelor, să mai lucreze o perioadă de timp la patronul său, pentru o leafă mică). – Tc. kalfa.

CÁLFĂ ~e f. înv. Muncitor calificat care, după o perioadă de ucenicie, era obligat să mai lucreze un timp în atelierul patronului. /<turc. kalfa

calfă m. cel ce a învățat un meșteșug și începe a-l practica. [Turc. KALFA].

cálfă f., pl. e (turc. kalfa, d. ar. kalife, subsitut, succesor, calif, pl. halifa, funcționarĭ). Ucenic care a învățat meseria și poate lucra singur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe

cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÁLFĂ s. (prin Transilv.) șeged, (înv.) subiect, (germanism înv.) sodal. (~ la un meșter.)

CALFĂ s. (prin Transilv.) șeged, (înv.) subiect, (germanism înv.) sodal. (~ la un meșter.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cálfă (cálfe), s. f. – Lucrător calificat după ce a fost ucenic. – Mr. calfă, călfă, megl. calfă. Tc. kalfa, din arab. khalifa „succesor” (Roesler 594; Șeineanu, II, 81; Meyer 167; Lokotsch 798; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλφᾶς, ϰάλφας, alb. kalifë, bg., sb. kalfa. Pentru formă, cf. călăuză. Este dublet al lui calif, s. m., din fr. calife.Der. călfie, s. f. (meserie).

Intrare: calfă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calfă
  • calfa
plural
  • calfe
  • calfele
genitiv-dativ singular
  • calfe
  • calfei
plural
  • calfe
  • calfelor
vocativ singular
  • calfă
  • calfo
plural
  • calfelor

calfă

  • 1. Lucrător care, după o perioadă de ucenicie, lucra un timp la patronul său.
    exemple
    • [Negustorii] trimiseră vorbă... calfelor să înhame caii. GALACTION, O. I 265.
      surse: DLRLC
    • Acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. ISPIRESCU, L. 370.
      surse: DLRLC
    • O calfă de dulgher stîngaci ciopîrțește bîrna care ieșise mîndră din pădurile unde... ea a crescut în largul ei. ODOBESCU, S. III 166.
      surse: DLRLC
    • Sînt tînăr cu educație... calfă de spițer. ALECSANDRI, T. 1159.
      surse: DLRLC

etimologie: