CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak.

caimac sn [At: FILIMON, C. II, 610 / V: căi~ / Pl: ~uri / E: tc kaymak] 1 Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert sau a iaurtului Si: cremă, frișcă, groșcior, smântână, spumă (23). 2 (Fig; fam; îe) A lua ~ul A-și însuși partea cea mai bună. 3 (Pan) Spumă care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 4 (Înv) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. 5 Strat de sus, mai gros, de la bragă. 6 (Fig; pex) Partea cea mai bună, mai de seamă a unui lucru Si: cremă, elită, floare, frunte, lamură, spumă.

CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert sau a iaurtului. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak.

CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Smîntîna groasă care se prinde la suprafața laptelui fiert. Caimac, gugoașe, alivenci, iaurt... se îngropau în stomahul lui. NEGRUZZI, S.I 286. Iaurt, caimac proaspăt. TEODORESCU, P. P. 120. ◊ Expr. A lua caimacul = a lua pentru sine ce este mai bun (folosindu-se de munca altuia). 2. Spumă de culoare mai deschisă care se face la cafeaua turcească. O adiere dulce de austru leagănă caimacul cafelei. Bătrînul parcă a uitat-o acolo pe măsuță. BASSARABESCU, V. 35. De atunci n-am mai băut cafea cu caimac! CARAGIALE, M. 286. – Pronunțat: cai-. – Variantă: căimác (HOGAȘ, DR. 100) s. n.

CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Smîntînă groasă care se prinde pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a lua pentru sine partea cea mai bună. 2. Spumă care se face la suprafața unei fierturi de cafea. 3. Pătura (arsă a) tutunului din ciubuc, formată în jurul și deasupra cărbunelui. – Tc. kaymak.

CAIMÁC ~uri n. 1) Strat subțire de grăsime care se formează la suprafața laptelui. ◊ A lua ~ul a-și însuși partea cea mai bună. 2) Spumă care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. [Sil. cai-mac] /<turc. kaymak

caimac n. 1. floarea laptelui, coajă groasă și unsuroasă ce laptele prinde pe deasupra, servind la facerea untului: înarmaturi și cataifuri și caimac Al.; 2. fig. ceea ce stă deasupra și e mai bun în felul său: își aprinse un ciubuc cu caimac Fil.; cafea cu caimac. [Tur. KAIMAK].

caĭmác n., pl. e (turc. kaĭmak, ngr. kaĭmáki, bg. sîrb. kaĭmak). Coajă groasă și untoasă care se formează deasupra lapteluĭ fert (V. smîntînă). Spuma cafeleĭ turceștĭ cum o prepară orientaliĭ, nu ca șfarțu. (V. gingirlie).

căimac sn vz caimac

CĂIMÁC s. n. v. caimac.

caimac (desp. cai-) s. n., pl. caimacuri

caimac (cai-) s. n., pl. caimacuri

caimác s. n. (sil. cai-), pl. caimácuri

CAIMÁC s. v. floare.

CAIMÁC s. (pop.) spumă, (reg.) smântână, (înv., în Transilv.) sobură. (~ de la laptele fiert.)

CAIMAC s. (pop.) spumă, (reg.) smîntînă, (înv., în Transilv.) sobură. (~ de la laptele fiert.)

caimac s. v. FLOARE.

caimác (-ce), s. n. – 1. Pojghiță de grăsime pe suprafața laptelui fiert. – 2. Spuma de la cafeaua turcească. – 3. Strat superior de tutun, în pipă. – Mr., megl. căimac. Tc. kaymak (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 1009; Ronzevalle 131), cf. ngr. ϰαïμάϰι, alb., bg. kaimak, sb. kajmak.

caimac s. n. sg. (er.) spermă.

a-i lua (cuiva) caimacul / smacul / zmacul expr. (er.) a dezvirgina, a deflora