CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Smîntîna groasă care se prinde la suprafața laptelui fiert. Caimac, gugoașe, alivenci, iaurt... se îngropau în stomahul lui. NEGRUZZI, S.I 286. Iaurt, caimac proaspăt. TEODORESCU, P. P. 120. ◊ Expr. A lua caimacul = a lua pentru sine ce este mai bun (folosindu-se de munca altuia). 2. Spumă de culoare mai deschisă care se face la cafeaua turcească. O adiere dulce de austru leagănă caimacul cafelei. Bătrînul parcă a uitat-o acolo pe măsuță. BASSARABESCU, V. 35. De atunci n-am mai băut cafea cu caimac! CARAGIALE, M. 286. – Pronunțat: cai-. – Variantă: căimac (HOGAȘ, DR. 100) s. n.