3 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Caiafa m. V. Vocabular.

Caiafa m. 1. mare preot evreu, unul dintre autorii morții lui Isus; 2. fig. ipocrit, fățarnic: o caiafă de călugăr. V. Ana.

caiáfă sf [At: DELAVRANCEA, ap. TDRG / P: ca-ia~ / Pl: ~fe / E: Caiafa] 1 Persoană fățarnică. 2 (Îe) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana Ia Caiafa A trimite un solicitator dintr-un loc în altul (purtându-l cu vorba).

CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.

CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: -ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.

CAIÁFĂ, caiafe, s. m. și f. 1. Persoană fățarnică, ipocrită. Are să mi-o plătească, și scump, caiafa asta bătrînă. M. I. CARAGIALE, C. 29. Acum rămăsese... o ură surdă, lașe... și jocul de caiafă pe care Fana ar fi fost frumos să nu-l accepte. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 190. 2. (Păstrat ca nume propriu în expr.) A trimite (sau a purta, a mîna, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje din biblie) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc în altul, a-l purta cu vorba.

CAIÁFĂ, caiafe, s. m. și f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ (În expr.) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul, a purta cu vorba. – Ngr. Kaiafa.

CAIÁFĂ ~e f. Persoană fățarnică. ◊ A trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa a purta cu vorba. [Sil. ca-ia-] /Din Caiafa n. pr.

CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Fig. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. De la Ana la Caiafa (personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc în altul; a duce cu vorba. – Din n. pr. Caiafa, mare preot iudeu care l-a judecat pe Hristos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Caiáfa (personaj biblic) s. propriu m.

caiáfă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe

caiáfă s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caiáfă (caiáfe), s. m.1. Ipocrit, fățarnic. – 2. (Arg.) Agent de poliție. De la Caifas, în rom. Caiafa (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 178).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Caiafa (Iosif-Caiafa), mare-preot iudeu, ginerele lui Ana, destituit de Vitelius în anul 18 d. Hr. și căruia i-a luat locul. Sub el și-au început activitatea Ioan Botezătorul și Iisus Hristos și tot sub el a survenit sfârșitul lor. Potrivit evangheliei, Iisus Hristos a fost trimis în judecată mai întâi în fața lui Ana și după aceea în fața lui Caiafa, de unde expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”. El a mituit pe ostașii care străjuiau mormântul lui Iisus să mintă că ucenicii Săi i-au furat trupul și a arestat pe mulți dintre apostoli.

CAIAFA (în „Noul Testament”), mare preot iudeu. L-a judecat pe Iisus Hristos și i-a prigonit pe apostoli. V. Ana.

CAIAFA bibl. ebr. și subst. caiafă, poreclă. – Matei (AO IX 190); – Radu, olt. (Sd VII 37); t. (NL 201).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa expr. (livr.) a purta (pe cineva) pe drumuri.

caiafă, caiafe s. f. 1. (om) fățarnic / ipocrit. 2. (intl.) informator. 3. (intl.) hoț cu vechime / cu experiență.

Intrare: Caiafa
Caiafa nume propriu
nume propriu (I3)
  • Caiafa
Intrare: Caiafa
Caiafa nume propriu
nume propriu (I3)
  • Caiafa
Intrare: caiafă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caia
  • caiafa
plural
  • caiafe
  • caiafele
genitiv-dativ singular
  • caiafe
  • caiafei
plural
  • caiafe
  • caiafelor
vocativ singular
  • caia
  • caiafo
plural
  • caiafelor

caiafă

  • 1. Persoană fățarnică, ipocrită.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Are să mi-o plătească, și scump, caiafa asta bătrînă. M. I. CARAGIALE, C. 29.
      surse: DLRLC
    • Acum rămăsese... o ură surdă, lașe... și jocul de caiafă pe care Fana ar fi fost frumos să nu-l accepte. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 190.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba).
      surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: