CAHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. – Din ucr. kahlja.

cahlă sf [At: CANTEMIR, IST. 136 / Pl: ~le / E: ucr кахля] (Reg) 1-2 Coș al sobei sau deschizătură prin care iese fumul în tinda caselor țărănești Si: (reg) cahleață, calaboaică, calahaică, cală³ Vz: capră (37). 3 (Pex; îs) Bătaie de ~ Asfixiere datorată astupării cahlei (1). 4-5 Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 6 Tablă cu care se astupă sobele țărănești.

❍CAHLĂ (pl. -le) sf. Mold. Bucov. Coșul (cuptorului, sobei) alcătuit din olane: se sui iute pe acoperiș și se uită pe ~ înlăuntru să vadă ce fac ei SB.: Am un mîț fără ochi, fără picioare, iese pe cahla mare GOR. (ghicitoarea despre „fum”) [germ. Kachel].

CAHLĂ, cahle, s. f. 1. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. – Din ucr. kahlja.

CAHLĂ, cahle, s. f. (Mold., Bucov.) Deschizătură prin care iese fumul la casele țărănești; coșul cuptorului. Se sui iute pe acoperiș și se uită pe cahlă înăuntru, să vadă ce fac ei. SBIERA, P. 270.

CAHLĂ, cahle, s. f. (Reg.) 1. Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță pentru sobe. – Ucr. kahlja.

CAHLĂ ~e f. 1) Placă de metal folosită pentru a opri trecerea căldurii din sobă în hogeag. ◊ A-l bate ~a a se intoxica cu oxid de carbon. 2) Placă de ceramică sau de faianță folosită la fățuirea sobelor sau a șemineelor. /<ucr. cahlja

cahlă f. Mold. și Tr. olanul pe unde iese fumul din cuptorul țăranului. [Nemț. KACHEL].

cáhlă f., pl. e (rus. rut. káhlĕa și káflĕa, d. germ. kachel, id.). Nord. Hornu gros de deasupra vetreĭ la casele de moda veche, numită une-orĭ și ursoaĭcă: cahla (hogeagu) se termina în pod (Șez. 36, 35).

cahlă (desp. ca-hlă) s. f., g.-d. art. cahlei; pl. cahle

cahlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cahlei; pl. cahle

cahlă s. f. (sil. -hlă), g.-d. art. cahlei; pl. cahle

cahlă (cahle), s. f. – 1. (Bucov.) Sobă de cărămizi din lut ars. – 2. (Mold. și Bucov.) Coșul sobei. – Var. (Trans.) căhală, s. f. (placă de faianță). Germ. Kachel (Cihac, II, 37; Mîndrescu, Infl. germ., 33; Borcea, 180; Gáldi, Dict., 191), prin intermediul pol., ceh. kachel, rut. kahlja, slov. kachla.

CAHLĂ s.f. (Mold.) Deschizătură prin care iese fumul din horn în tindă sau (direct) în podul casei țărănești. Atîta puteare de fierbințeală și de văpaie ca pre o cahlă izbucnea. CANTEMIR, IST. Etimologie: ucr. kahlja.