CAFTAN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan.

caftan¹ sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 203 / V: (înv) căf~, (pop) ~al / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: tc kaftan] (Înv) 1 Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fir de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și boierii români. 2 (Îe) A îmbrăca ~ul A deveni domn. 3-4 (Îe) A umbla îmbrăcat (cu sau în) ~ A se ridica la rangul de domn sau de boier. 5-6 Simbol al rangului de domn (sau boier). 7 (Spc) Veșmânt preoțesc. 8 (Pgn) Veșmânt.

CAFTAN (pl. -ne) sn. 👕 1 ‡ Haină cu mîneci, lungă pînă la călcîie, pe care o purta odinioară Domnul, fiindu-i dată de Sultan; boierii o purtau, la rîndul lor, printr’un privilegiu al Domnului, și alcătuia un semn distinctiv al rangului lor; a dispărut pe la mijlocul veacului trecut: în ziua cînd cineva îmbrăca ~ de boier, era trimis acasă cu alaiu I. -GH. ¶ 2 Pr. ext. ‡ Rang de boierie: ~ele la care le era iertat să se urce cu gîndul, erau mult, mult, acele de șătrar sau de sluger I. -GH. ¶ 3 Astăzi: îmbrăcăminte caracteristică a Evreilor din Galiția (🖼 716) [tc.].

CAFTAN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din tc. kaftan.

CAFTAN, caftane, s. n. (Învechit) Manta albă, largă și lungă, împodobită cu fir de aur sau mătase, pe care sultanul o dăruia demnitarilor și mandatarilor săi (marelui vizir, domnilor din Muntenia și Moldova), iar aceștia boierilor (la numirea lor în slujbă). Într-un halat de casă, lung ca un caftan, bătrînul luga strînse bărbătește mîna tînărului Herdelea. REBREANU, R. I 81. Mihnea ieși din biserică, îmbrăcă în tindă caftanul alb cu guler de samur. ODOBESCU, S. A. 90. Dar n-aș vrea nici stofe cu fir Și cu mărgăritar, Nici largi caftane de vizir, Nici falnic armăsar. ALECSANDRI, P. A. 67. ◊ Expr. A îmbrăca caftan sau a îmbrăca cu (sau în) caftan (pe cineva) = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. L-a îmbrăcat în caftan de boier cu barbă. GHICA, S. 39. Mîne dimineață să te înfățoșezi la curte în spătărie, spre a îmbrăca caftan de vornic mare. NEGRUZZI, S. I 287. ◊ (Familiar) A lua un caftan = a căpăta bătaie. Ar avea haz să ieu un caftan. ALECSANDRI, T. 1045. ♦ Rang de boierie. Înțeleseră mulți atunci că pot rîvni la caftanul vistiernicului, jitnicerului și spătarului. SADOVEANU, Z. C. 161.

CAFTAN, caftane, s. n. (Înv.) Manta albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și demnitarii. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Rang de boierie. – Tc. kaftan.

CAFTAN ~e n. înv. Veșmânt lung și larg, uneori împodobit cu fir de aur, purtat de domnitorii și boierii români. ◊ A îmbrăca ~ul a deveni domn sau a căpăta o funcție boierească. /<turc. kaftan

caftan n. 1. haină de onoare, lungă cu mâneci, dată de Sultan lui Vodă și de acesta boierilor la intrare într’o funcțiune; caftanul se acorda primelor trei clase de boieri (ceilalți erau numiți prin pitac); purtat odinioară de la Vodă până la ultimul curtean, caftanul a dispărut pe la 1850; odată cu însemnarea-i onorifică: Mihnea ieși din biserică, îmbrăcă în tindă caftanul cu guler de samur Od.; 2. fig. rang, boierie; caftanele se dedeau pe băni în vremea lui Caragea. [Turc. KAFTAN].

caftán n., pl. e (turc. kaftan, d. pers. haftan, caftan; ngr. kaftáni, bg. sîrb. rut. rus. pol. kaftan. Cp. cu chepeneag). Un fel de mantie ornată cu fir de aur și de argint și cu mînicile lungĭ pînă la pămînt pe care sultanu o dăruĭa vizirilor, pașilor, hanuluĭ Crimeiĭ, principilor Ardealuluĭ și domnilor românești cînd intraŭ în funcțiune orĭ ca răsplată p. un serviciŭ saŭ chear p. o veste bună. (La rîndu luĭ, domnu dăruĭa și el caftane boĭerilor din primele treĭ clase, ĭar ceĭ-lalțĭ eraŭ numițĭ pin pitac. Toțĭ curteniĭ purtaŭ caftan. Pe la 1848, perzîndu-șĭ însemnătatea onorifică, caftanu dispăru din modă păstrîndu-l numaĭ Jidaniĭ bătrînĭ). Fig. Boĭerie: în domnia luĭ Caragea toate slujbele și caftanele se daŭ pe parale (Ghica, 36). Iron. Rar. Bataĭe, trînteală: na și ție un caftan!

caftal sn vz caftan

căftan sn vz caftan

caftan (înv.) s. n., pl. caftane

caftan (înv.) s. n., pl. caftane

caftan s. n., pl. caftane

caftan (caftane), s. n. – 1. Manta de gală. Caftanul fastuos, din stofă albă țesută cu fir galben, cu blană la mîneci și la gît, era un cadou oficial de învestitură, pe care sultanul obișnuia să-l facă marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania și hanului Crimeei. La rîndul lor, domnitorii dăruiau un caftan de altă culoare fiecărei persoane pe care o numeau în funcții publice, astfel încît noțiunea de caftan a ajuns să se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. – 2. Îndeletnicire sau funcție al cărei semn distinctiv era caftanul. – 3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. – 4. Șal, broboadă pentru femei. – Mr. căftane. Tc. kaftan, din per. khaftîn (Roesler 595; Șeineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφτάνι, alb., sb., pol., bg., rus. kaftan. – Der. căftăni, vb. (a fi îmbrăcat cu caftan; a numi, a învesti într-o funcție); căftănie, s. f. (funcție, demnitate); caftangiu, s. m. (slujitor care se îngrijea de hainele domnitorului) din tc. kaftanci; caftanliu, s. m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din tc. kaftanli.

a ajunge caftan expr. (intl.) a se îmbogăți