6 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cáca sm [At: LB / E: ns cf fr caca] (În limbajul copiilor) 1 Materii fecale. 2 Lucru murdar, respingător.

CÁCA s. m. (În limbajul copiilor) 1. Excrement. 2. Lucru murdar, respingător. ◊ (Adjectival) Prețuri caca. – Din fr. caca.

CÁCA subst. (În limbajul copiilor) 1. Materii fecale, excremente. 2. Lucru murdar, respingător. – Cf. fr. caca.

cácă sf [At: H X, 151 / E: ns cf ca-ca (strigătul păsării)] (Orn; reg) Pasăre răpitoare, nedefinită mai îndeaproape.

cacă-fri si [At: DA ms / E: cacă (imperativ al lui căca) + frică] (Pfm) Om (foarte) fricos Cf: bășinos.

căcá [At: LM / Pzi: cac / E: ml cacare] 1 vr (Trv; d. oameni) A defeca. 2-3 vtr A (se) murdări. 4-5 vtr A(se) umple de excremente. 6-7 vt (Îe) Are cine te are cine ~, te spăla Cine te bate și mângâie. 8 vt (Trv; d. femei) A naște (cu ușurință, fără multe dureri). 9 vr (D. animale) A defeca.

cấcă1 sf [At: REV. CRIT. III, 91 / E: ns cf căca] 1 Murdărie uscată din nas. 2 Femeie murdară, puturoasă.

cấcă2 sf [At: RĂDULESCU-CODIN / E: ns cf bâc, bâcă] (În limbajul copiilor) Bunică.

CĂCÁ, cac, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A defeca. 2. Tranz. și refl. A (se) umple de excremente. ◊ Expr. S-a căcat în scăldătoare = se zice despre un om norocos. 3. Tranz. A murdări. 4. Tranz. Fig. A naște. – Lat. cacare.

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cáca s. f. invar., adj. invar.

*căca (a ~) vb., ind. prez. 3 cácă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÁCA s. v. excrement, fecale.

CĂCÁ vb. v. defeca, ieși.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

CÁCA subst. ~ (din căca)

căcá (cac, căcát), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s. m. (latrinar); căcănărie, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); căcătură, s. f. (defecare); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza.

CĂCÁ, cac, vb. I. Intranz. (câteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement))

arată toate definițiile

Intrare: caca (adj.)
caca2 (adj.) adjectiv invariabil
adjectiv invariabil (I9)
Surse flexiune: DOR
  • caca
Intrare: caca (s.m.)
substantiv masculin (M999)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caca
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cacă
cacă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: căca
verb (VT71)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căca
  • căcare
  • căcat
  • căcatu‑
  • căcând
  • căcându‑
singular plural
  • ca
  • căcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cac
(să)
  • cac
  • căcam
  • căcai
  • căcasem
a II-a (tu)
  • caci
(să)
  • caci
  • căcai
  • căcași
  • căcaseși
a III-a (el, ea)
  • ca
(să)
  • cace
  • căca
  • căcă
  • căcase
plural I (noi)
  • căcăm
(să)
  • cacăm
  • căcam
  • căcarăm
  • căcaserăm
  • căcasem
a II-a (voi)
  • căcați
(să)
  • cacați
  • căcați
  • căcarăți
  • căcaserăți
  • căcaseți
a III-a (ei, ele)
  • ca
(să)
  • cace
  • căcau
  • căca
  • căcaseră
Intrare: câca
câca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: câcă
câcă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

caca

etimologie:

căca popular

etimologie: