CABANIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domn (la înscăunare) sau de boieri la solemnități. – Din bg., sb. kabanica.

cabaniță sf [At: NECULCE, ap. LET. II², 300 / V: ~ben~, căbăn~ / Pl: ~țe / E: bg кабаница, srb kabanica] 1 (Înv) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. 2 (Ban; îf căbăn~) Suman mare.

‡CABANIȚĂ (pl. -te) sf. 👕 1 Mantie cu guler lat de samur și cu mîneci lungi îmblănite, împodobită cu ceaprazuri de fir și cu copci în briliante, pe care o îmbrăca Domnul țării peste caftan la marile solemnități; cabanița și cuca o primea de la Sultan, odată cu sangiacul, topuzul și sabia, cînd i se încredința domnia: la zile mari, Domnul îmbrăca cabanița care era un fel de contoș cu ceaprazuri de fir și cu profiruri de samur I. -GH. ¶ 2 Mantie scumpă boierească: feciori de boieri, îmbrăcați cu șavanele și cu cabanițe de felurite stofe scumpe ODOB. [tc.].

CABANIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Din bg., scr. kabanica.

CABANIȚĂ, cabanițe, s. f. (Învechit) Manta scumpă, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. Urmau copiii de casă, toți feciori de boieri, îmbrăcați... cu cabanițe de felurite stofe scumpe. ODOBESCU, S. A. 90. La zile mari, domnul îmbrăca cabanița, care era un fel de contoș cu ceaprazuri de fir și cu profiruri de samur. GHICA, S.501. Lăpușneanul... peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea cabanița turcească. NEGRUZZI, S. I 148.

CABANIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Bg., sb. kabanica (< tc.).

cabaniță f. 1. odinioară, mantie domnească cu ceaprazuri de fir, blănită cu samur și împodobită, cu copce în briliante, ce Sultanul o da Domnilor la urcarea lor pe tron, odată cu sangiacul, topuzul și sabia (învestitura cu cabanița și cuca a ținut până la 1832): peste dulatna poloneză Lăpușneanu avea cabaniță turcească NEGR.; 2. azi, în Banat: zeghe sau zăbun țărănesc. [Turc. KABANIȚA; sensul 2 e luat din șârbește, unde vorba însemnează deopotrivă mantie boierească și haină țărănească].

cabániță f., pl. e (bg. kabánica, sîrb. kabànica [dim. d. kàban, mantie], de unde și turc. kapaniča și kabanyča. V. cabană 1. Vechĭ. Mantie blănită cu samur și ornată cu fir de aur și sponcĭ cu diamante pe care sultanu o dăruĭa domnilor româneștĭ împreună cu cuca, sangeacu, topuzu și sabia cînd le acorda tronu. (Această investitură a durat pînă la 1832, cînd cabanița a fost înlocuită cu hervaneaŭa). Manta boĭerească în general. Azĭ. Ban.(căbániță și căbăníță). Manta țărănească (zeghe, chebe, zăbun).

cabeniță sf vz cabaniță

căbăniță sf vz cabaniță

❍CĂBANIȚĂ, CĂBĂNIȚĂ (pl. -țe) sf. Băn. 👕 Zeghe, dulamă, manta largă de lînă: din cotro bate vîntul, din acolo pune căbanița NOV. [srb. < tc.].

căbániță și căbăníță, V. cabaniță.

cabaniță (înv.) s. f., g.-d. art. cabaniței; pl. cabanițe

cabaniță (înv.) s. f., g.-d. art. cabaniței; pl. cabanițe

cabaniță (manta boierească) s. f., g.-d. art. cabaniței; pl. cabanițe

cabaniță (cabanițe), s. f. – Mantie (se spunea exclusiv de mantia de brocart cu fir de aur, distinctiv al domnitorilor din Moldova și Muntenia, dăruită de Sultan). Var. căbaniță, s. f. (suman). Tc. kapaniça, din per., arab. qaba, cf. caban (Șeineanu, II, 67); cf. bg., sb. kabanica. Var. circulă în Banat.