cașcavál sn [At: (a. 1693) ap. ȘIO / V: ~veá sf, ~vélă sf, ~vét / Pl: ~uri, (nob) ~e / E: tc kaşkaval] 1 Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). 2 (Îs) ~grecesc Cașcaval (1) foarte tare, uscat și foarte sărat. 3 (Fam; îe) A se întinde la ~ A avea pretenții exagerate. 4 (Fam; îe) A se întinde ca ~ul prăjit A se întinde (exagerat de) mult. 5 (Fam; îe) A se da la ~ A fi moale, prost. 6 (Pex) Brânzeturi asemănătoare cașcavalului (1). 7 (Mrn) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie.

CAȘCAVÁL s. n. Specie de brînză fină făcută din lapte de oaie și avînd formă rotundă ca un taler sau ca o turtă groasă. O roată de cașcaval. ▭ Prea se-ntinde abonamentul lui ca cașcavalul prăjit. CARAGIALE, O. I 183. Fig. Pînă a nu mă mușca... pofta de a gusta din cașcavalul bugetului, trăiam cum trăiam... greu, dar în oarecare huzur. ALECSANDRI, T. I 370. ◊ Expr. A intra în cașcaval = (ilustrînd moravuri ale regimurilor trecute) a intra într-un post (de stat) foarte bănos, în care cineva se putea îmbogăți fără muncă. A se întinde la cașcaval = a avea năzuințe exagerate față de poziția sau de însușirile reale, a fi îndrăzneț.

CAȘCAVÁL s. n. Specie de brînză fină preparată din lapte de oaie. ◊ Expr. A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate față de drepturile sau de posibilitățile sale. – Tc. kașkaval (<it.).

CAȘCAVÁL n. Specie de brânză fină, preparată, de obicei, din lapte de oaie. /<turc. kașkaval

cașcaval n.. 1 brânză (mai ales din lapte de oaie), rotundă, puțin turtită și bătând în galben: cașcaval de Pente-leu, de Azuga, de Șvițera; 2. fig. grăsime, belșug: poftă de gustat din cașcavalul bugetului AL.; a se întinde la cașcaval, a-și permite prea mult, a se obrăznici. [Turc. KAȘKAVAL].

cașcavál n., pl. urĭ (turc. kaškaval, d. it. cácio, caș, și cavállo, cal, de la obiceĭu italian meridional de a pune la uscat cașcavalurile pe o prăjină legate cîte doŭă, adică „călare”; ngr. kaskaváli, bg. kaškaval. D. rom. vine ung. kaskavál). Brînză sărată tescuită în formă de disc. (Cel uscat, care se poate răzui p. macaroane, se numește grecesc, cel moale românesc). Fig. Funcțiune bine plătită, chilipir: a se vîrî în cașcaval. A te întinde la cașcaval, a te obrăznici, a-țĭ permite prea mult, a te îndesa la chilipir. V. caș și janț.

cașcaval s. n., (roți, sorturi) pl. cașcavaluri

cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri

cașcavál (cașcaváluri), s. n. – Brînză tipică gen șvaițer. Mr., megl. cășcăval. It. cacio cavallo, dialectal cascavallo, prin filieră orientală (ngr. ϰασϰαβάλι, tc. kașkaval, cf. Șeineanu, II, 92; Lokotsch 1115; Ronzevalle 128; Weigand, Jb, XVI, 221). Meyer, Türk. St., I, 56, s-a înșelat crezînd că termenul provenea din rom. În schimb pare a fi rom. mag. kaskavál (Edelspacher 15). Forma it. se explică pe baza lui cavallo „un anume tip de brînză” (Iordan, BF, VI, 174).

CAȘCAVÁL, cașcaváluri, s. n. ~ (din it. cacio cavallo [< cavallo = o anumită formă (9) folosită la producerea brânzei], dialectal cascavallo, pe filieră orientală [ngr. kaskaváli, tc. kașkaval])

CAȘCAVAL, cașcavaluri, s.n. Sortiment de brânză românească, din pastă opărită, moale sau semitare, din lapte de vacă sau de oaie.

cașcaval, cașcavaluri s. n. 1. (intl.) femeie. 2. (la sg.) bani.

a fura din cașcaval expr. (în sport) 1. v. a fura startul. 2. a nu păstra distanța dictată de arbitru. 3. a muta locul de execuție a unei lovituri libere acordate de arbitru.