cașcavál sn [At: (a. 1693) ap. ȘIO / V: ~veá sf, ~vélă sf, ~vét / Pl: ~uri, (nob) ~e / E: tc kaşkaval] 1 Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). 2 (Îs) ~grecesc Cașcaval (1) foarte tare, uscat și foarte sărat. 3 (Fam; îe) A se întinde la ~ A avea pretenții exagerate. 4 (Fam; îe) A se întinde ca ~ul prăjit A se întinde (exagerat de) mult. 5 (Fam; îe) A se da la ~ A fi moale, prost. 6 (Pex) Brânzeturi asemănătoare cașcavalului (1). 7 (Mrn) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie.

CAȘCAVÁL s. n. Specie de brînză fină făcută din lapte de oaie și avînd formă rotundă ca un taler sau ca o turtă groasă. O roată de cașcaval. ▭ Prea se-ntinde abonamentul lui ca cașcavalul prăjit. CARAGIALE, O. I 183. Fig. Pînă a nu mă mușca... pofta de a gusta din cașcavalul bugetului, trăiam cum trăiam... greu, dar în oarecare huzur. ALECSANDRI, T. I 370. ◊ Expr. A intra în cașcaval = (ilustrînd moravuri ale regimurilor trecute) a intra într-un post (de stat) foarte bănos, în care cineva se putea îmbogăți fără muncă. A se întinde la cașcaval = a avea năzuințe exagerate față de poziția sau de însușirile reale, a fi îndrăzneț.

CAȘCAVÁL s. n. Specie de brânză fină preparată din lapte de oaie. ◊ Expr. A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate față de drepturile sau de posibilitățile sale. – Tc. kașkaval (<it.).

CAȘCAVÁL n. Specie de brânză fină, preparată, de obicei, din lapte de oaie. /<turc. kașkaval

cașcaval n.. 1 brânză (mai ales din lapte de oaie), rotundă, puțin turtită și bătând în galben: cașcaval de Pente-leu, de Azuga, de Șvițera; 2. fig. grăsime, belșug: poftă de gustat din cașcavalul bugetului AL.; a se întinde la cașcaval, a-și permite prea mult, a se obrăznici. [Turc. KAȘKAVAL].

cașcavál n., pl. urĭ (turc. kaškaval, d. it. cácio, caș, și cavállo, cal, de la obiceĭu italian meridional de a pune la uscat cașcavalurile pe o prăjină legate cîte doŭă, adică „călare”; ngr. kaskaváli, bg. kaškaval. D. rom. vine ung. kaskavál). Brînză sărată tescuită în formă de disc. (Cel uscat, care se poate răzui p. macaroane, se numește grecesc, cel moale românesc). Fig. Funcțiune bine plătită, chilipir: a se vîrî în cașcaval. A te întinde la cașcaval, a te obrăznici, a-țĭ permite prea mult, a te îndesa la chilipir. V. caș și janț.

cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri

cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri

CAȘCAVÁL, cașcaváluri, s. n. ~ (din it. cacio cavallo [< cavallo = o anumită formă (9) folosită la producerea brânzei], dialectal cascavallo, pe filieră orientală [ngr. kaskaváli, tc. kașkaval])

cașcavál (cașcaváluri), s. n. – Brînză tipică gen șvaițer. Mr., megl. cășcăval. It. cacio cavallo, dialectal cascavallo, prin filieră orientală (ngr. ϰασϰαβάλι, tc. kașkaval, cf. Șeineanu, II, 92; Lokotsch 1115; Ronzevalle 128; Weigand, Jb, XVI, 221). Meyer, Türk. St., I, 56, s-a înșelat crezînd că termenul provenea din rom. În schimb pare a fi rom. mag. kaskavál (Edelspacher 15). Forma it. se explică pe baza lui cavallo „un anume tip de brînză” (Iordan, BF, VI, 174).

CAȘCAVAL, cașcavaluri, s.n. Sortiment de brânză românească, din pastă opărită, moale sau semitare, din lapte de vacă sau de oaie.

cașcaval, cașcavaluri s. n. 1. (intl.) 1. (intl.) femeie. 2. (la sg.) bani.

a fura din cașcaval expr. (în sport) 1. v. a fura startul. 2. a nu păstra distanța dictată de arbitru. 3. a muta locul de execuție a unei lovituri libere acordate de arbitru.