căznire¹ sf [At: DA / V: căsn~ / Pl: ~ri / E: căzni¹] 1 Chinuire. 2 Necăjire. 3 Batjocorire. 4 Siluire. 5 Păcălire. 6 Sârguință.

căznire² sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: căzni²] 1 Executare proastă a unui lucru Si: căznit³ (1). 2 Stricare.

căznire³ sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: căzni³] (Trs) Vorbărie multă Si: căznit³.

căsni v vz căzni

căsnire sf vz căznire

căzni³ vt [At: DA / Pzi: ~nesc / E: cf cazanie] (Trs) A vorbi mult Cf a băsni.

căzni² vt [At: LB / Pzi: ~nesc / E: cf caznă²] 1 A face un lucru de calitate proastă. 2 A strica.

căzni¹ [At: MARDARIE, L. 4263 / V: căsni / Pzi: ~nesc / E: vsl казнити] 1 vt A chinui. 2 vt A tortura. 3 vt A silui. 4 vt A necăji. 5 vt A sâcâi. 6 vt A batjocori. 7 vt A păcăli. 8 vr A suferi. 9 vr A se strădui. 10 vr A se ocupa cu ceva. 11 vr (Rar) A se înșela. 12 vr (Mol) A se screme.

CĂZNI, căznesc, vb. IV. 1. Refl. A se strădui din greu, a depune multă trudă pentru realizarea unui lucru, a se munci. Bătrînul, care părea că doarme lungit pe spate, deschide ochii, își ascuți auzul, căznindu-se să-și dea seama de ce se întîmplase în jurul său. BART, E. 343. În zadar se căznea să alunge gîndul acesta. SLAVICI, N. UI 210. Se căzni pînă ce îi scoase steapul. ISPIRESCU, L. 326. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») L-am prins [pe băiat] de pe Dunăre, acum sînt șaisprezece ani, și nu era atunci mai mare ca de trei-patru ani. De atunci m-am căznit cu el cum am putut. RETEGANUL, P. III 8. 2. Tranz. A tortura, a munci. Pe slujitorii și pe preoții lor îi căzni. ODOBESCU, S. A. 100. Unchiul său... potolise răscoala... pedepsind pe șefi cu mare cruzime, căznind pe unii la alții tăindu-le capul, pe alții spînzurîndu-i. BĂLCESCU, O. II 166. Bate-l, măre, și-l căznește... Cu chinuri mi-l canunește. TEODORESCU, P. P. 95. Absol. Codrii și dmmurile împănate de cete de hoți, care jefuiau și căzneau. GHICA, S. 492.

A SE CĂZNI mă ~esc intranz. 1) A se supune unei cazne; a se chinui. 2) A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se chinui; a se necăji; a se osteni; a se obosi; a se munci. /Din caznă

A CĂZNI ~esc tranz. A face să se căznească; a supune unei cazne; a chinui. /Din caznă

căznì v. 1. a supune la caznă, a tortura; 2. refl. a avea caznă, a se turmenta.

căznésc v. tr. (vsl. sîrb. kazniti, a pedepsi). Vechĭ. Pedepsesc. Învăț. Arăt. Azĭ Vest Chinuĭesc. Fig. Ostenesc: a căzni caiĭ trăgînd la deal.

căzni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căznesc, 3 sg. căznește, imperf. 1 căzneam; conj. prez. 1 sg. să căznesc, 3 să căznească

căzni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căznesc, imperf. 3 sg. căznea; conj. prez. 3 să căznească

căzni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căznesc, imperf. 3 sg. căznea; conj. prez. 3 sg. și pl. căznească

căsnesc, -neam 1 imp.

CĂZNIRE s. v. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere.

căznire s. v. CAZNĂ. CHIN. EFORT. FORȚARE. MUNCĂ. OSTENEALĂ. SFORȚARE. SILINȚĂ. STRĂDANIE. STRĂDUINȚĂ. TRUDĂ. ZBATERE.

CĂZNI vb. 1. v. strădui. 2. v. tortura. 3. v. screme.

CĂZNI vb. v. batjocori, necinsti, silui, viola.

căzni vb. v. BATJOCORI. NECINSTI. SILUI. VIOLA.

CĂZNI vb. 1. a se canoni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a se osîrdnici, a se osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 2. a canoni, a chinui, a munci, a schingiui, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi vina.) 3. a se screme, (reg.) a se munci. (Se ~ pentru evacuarea fecalelor.)

căzni, căznesc, v.t.r. 1. (t.) A tortura, a supune la munci grele: „Apoi omul a prins, bietul, a slăbi, că [Fata Pădurii] tare mult l-a obosit, l-a căznit” (Bilțiu, 1999: 202). 2. (r.) A se chinui; a munci din greu. – Din caznă „chin, tortură” (MDA).