2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căscăúnd, ~ă smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. II, 54/1 / V: ~nt, căscăún / Pl: ~nzi, ~e / E: ml *cascabundus] 1-2 (Persoană) care cască gura la tot ceea ce vede, fără să înțeleagă sensul evenimentelor Si: boblete, hăbăuc, nătăfleț, nătărău, năuc, neghiob, prostănac, tândală, tont, zăpăcit, zevzec.

CĂSCĂÚND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care își pierde vremea în zadar; (persoană) care dă dovadă de neglijență, de dezinteres; gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.

CĂSCĂÚND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. (Pop.) Gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.

CĂSCĂÚN, -Ă s. m. și f. v. căscăund.

CĂSCĂÚND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. Persoană care castă gura la tot ce vede și aude, fără să priceapă bine; gură-cască, nătăfleț, tont, zăpăcit. Ei devin vagabonzii ulițelor, căscăunzii răspîntiilor, trîntorii cafenelelor. VLAHUȚĂ, O A. 189. Ei îl porecleau zicîndu-i căscăundul satului. ISPIRESCU, L. 299. – Variantă: căscăún, -ă (CONTEMPORANUL, III 730) s. m. și f.

CĂSCĂÚND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. Gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.

căscăúnd, -ă s. și adj. (d. căscăŭ cu term. din bolund). Munt. Căscăŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căscăúndă s. f., g.-d. art. căscăúndei; pl. căscăúnde

!căscăúnd (pop.) adj. m., s. m., pl. căscăúnzi; adj. f., s. f. căscăúndă, pl. căscăúnde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂSCĂÚND s. v. cască-gură, gură-cască, gură-căscată.

căscăund s. v. CASCĂ-GURĂ. GURĂ-CASCĂ. GURĂ-CĂSCATĂ.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

căscăun, -ă, căscăuni, -e s. m., sf. persoană distrată / aiurită.

Intrare: căscăundă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căscăundă
  • căscăunda
plural
  • căscăunde
  • căscăundele
genitiv-dativ singular
  • căscăunde
  • căscăundei
plural
  • căscăunde
  • căscăundelor
vocativ singular
  • căscăundă
  • căscăundo
plural
  • căscăundelor
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căscău
  • căscăuna
plural
  • căscăune
  • căscăunele
genitiv-dativ singular
  • căscăune
  • căscăunei
plural
  • căscăune
  • căscăunelor
vocativ singular
  • căscău
  • căscăuno
plural
  • căscăunelor
Intrare: căscăund (adj.)
căscăund adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căscăund
  • căscăundul
  • căscăundu‑
  • căscăundă
  • căscăunda
plural
  • căscăunzi
  • căscăunzii
  • căscăunde
  • căscăundele
genitiv-dativ singular
  • căscăund
  • căscăundului
  • căscăunde
  • căscăundei
plural
  • căscăunzi
  • căscăunzilor
  • căscăunde
  • căscăundelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căscăund, -ă căscăund (2) căscăundă căscăun căscăună

  • 1. popular (Persoană) care își pierde vremea în zadar; (persoană) care dă dovadă de neglijență, de dezinteres.
    exemple
    • Ei devin vagabonzii ulițelor, căscăunzii răspîntiilor, trîntorii cafenelelor. VLAHUȚĂ, O. A. 189.
      surse: DLRLC
    • Ei îl porecleau zicîndu-i căscăundul satului. ISPIRESCU, L. 299.
      surse: DLRLC

etimologie: