8 definiții pentru cărunție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRUNȚÍE s. f. (Rar) Căruntețe. – Cărunt + suf. -ie.

CĂRUNȚÍE s. f. (Rar) Căruntețe. – Cărunt + suf. -ie.

cărunțíe sf [At: TDRG / Pl: ~ii / E: cărunt + -ie] (Rar) 1-3 Căruntețe (1-3).

CĂRUNȚÍE s. f. (Rar) Căruntețe. Era un uriaș cu ochi albaștri și părul intrat în cărunție. SADOVEANU, N. F. 109.

CĂRUNȚÍE s. f. (Rar) Căruntețe. – Din cărunt + suf. -ie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărunțíe (rar) s. f., art. cărunțía, g.-d. cărunțíi, art. cărunțíei

cărunțíe s. f., art. cărunțía, g.-d. cărunțíi, art. cărunțíei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂRUNȚÍE s. v. caniție, căruntețe, cărunțeală.

cărunție s. v. CANIȚIE. CĂRUNTEȚE. CĂRUNȚEALĂ.

Intrare: cărunție
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărunție
  • cărunția
plural
genitiv-dativ singular
  • cărunții
  • cărunției
plural
vocativ singular
plural

cărunție

etimologie:

  • Cărunt + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09